Apel la transparență al PNL Baia Mare | Firmele sunt rugate să declare ce sume restante au de încasat de la Primăria Baia Mare

Întrucât Primăria Municipiului Baia Mare dă în continuare dovadă de lipsă de transparență privind modul de gestionare a banilor publici și datoriile pe care le are față de agenții economici cu care se află în relație contractuală, organizația Partidului Național Liberal (PNL) Baia Mare solicită tuturor agenților economici care au de încasat sume restante pentru lucrări sau servicii efectuate să notifice în scris și imediat Primăria. Firmele sunt rugate, totodată, să depună și facturile aferente plăților restante.
Pentru a se împiedica orice tentativă de ascundere a situației financiare reale privind datoriile acumulate de municipiul Baia Mare, cerem trimiterea actelor prin corespondență cu confirmarea primirii sau înregistrarea documentelor fiscale direct la compartimentul de specialitate din cadrul Direcției Relații Publice a Primăriei Baia Mare.
Menționăm că nedepunerea documentelor de plată pentru lucrările efectuate în anul 2015 implică forme de răspundere legală, generând implicit evaziune fiscală, știut fiind că valoarea TVA-ului a scăzut de la 24 % în 2015, la 20% în 2016.
PNL Baia Mare pune în vedere administrației publice că populația are tot dreptul să afle starea financiară a municipiului, iar mai apoi să afle cum au fost gestionați banii de la buget.
