25 DE ANI DE LA CĂDEREA COMUNISMULUI (II). Perioada stalinistă 1948-1965
Principala caracteristică a perioadei staliniste (1948-1965) a fost și în județul Hunedoara politica economică bazată pe naționalizare, colectivizare și planificare. În ceea ce privește naționalizarea, realizarea ei s-a făcut relativ ușor deoarece toate obiectivele industriale importante din județ aveau deja conduceri procomuniste instalate în cursul anilor 1945-1947. La Societatea Mica Brad demarase încă din toamna anului 1947 acțiunea de inventariere a bunurilor fixe și mobile. Acțiunea de naționalizare a durat până la 31 iulie 1948 când au fost trecute în proprietatea statului toate bunurile societății: instalații, terenuri, păduri, cantitățile de minereu de aur, argint și alte metale, fonduri bancare etc.
Au fost trecute în proprietatea statului exploatările de la Musariu, Brad, Caraci, Valea Morii, Căinel, Hondol, Țebea, Haneș și Breaza, care intrau în subordinea Centralei Aurului și Argintului și a minelor neferoase cu sediul la Baia Mare. Odată cu naționalizarea minelor de la Brad ale Societății Mica au fost trecute în proprietatea statului toate celelalte societăți asociate, afiliate sau cumpărate de-a lungul timpului, fiind interzisă în același timp exploatarea minelor de către arendași și micii acționari pe cont propriu. Evident că au urmat schimbări în conducere, fiind numiți doar membri ai Partidului Comunist, printre ei fiind și muncitori. Activitatea economică ulterioară a fost caracterizată de exploatarea nerațională a resurselor fixată prin planurile anuale și cincinale după modelul sovietic. Problema naționalizării minelor de cărbuni din Valea Jiului a fost anunțată de comuniști încă de la începutul anului 1948 prin organele sale de propagandă. Atunci existau în Valea Jiului cinci centre de exploatare: Lonea, Petrila, Aninoasa, Lupeni și Uricani cu potențial de dezvoltare în 16 câmpuri miniere. Toată infrastructura și instalațiile industriei miniere au fost trecute în proprietatea statului și conduse după metodele staliniste. Metodele stahanoviste instaurate în toate sectoarele economice din județ au fost popularizate de presa comunistă care prezenta succesele în depășirea planurilor de producție. Atenția acordată extragerii de cărbune din Valea Jiului, a făcut ca în octombrie 1949 să se desfășoare la Petroșani Prima conferință pe țară a inovatorilor, raționalizatorilor și inventatorilor din sectorul carbonifer la care au participat din conducerea centrală a P.C.R. Gheorghe Vasilichi, Gheorghe Apostol și Wiliam Suder. Naționalizarea centrelor metalurgice de la Hunedoara și Călan s-a făcut în etape bine pregătite de comuniști. Astfel, în prima etapă, sub presiunea Gărzilor de apărare patriotică s-a trecut la schimbarea conducerilor celor două întreprinderi. După naționalizare, Uzinele de Fier ale Statului au fost reorganizate în Întreprinderile Siderurgice de Stat din Hunedoara în care erau incluse uzinele din Hunedoara, minele de fier de la Ghelari și Teliuc (din 1949), precum și exploatările forestiere. După naționalizare au fost făcute investiții masive pentru sporirea producției și îndeplinirea planurilor cincinale care propuneau sarcini tot mai ridicate de îndeplinit. Astfel, în intervalul 1951-1959, siderurgia hunedoreană a beneficiat de 10% din totalul investițiilor alocate întregii industrii naționale. În 1950 a fost înființată Întreprinderea de construcții siderurgice Hunedoara pentru realizarea de construcții siderurgice și de locuințe în Hunedoara.
Din anul 1949 a început asaltul asupra satelor hunedorene prin demararea procesului de colectivizare. Reforma agrară din anul 1945 a reușit, pentru puțin timp, să astâmpere setea de pământ a țăranului român. Bucuria sătenilor hunedoreni a fost însă de scurtă durată, deoarece la începutul lunii iulie 1945, guvernul Groza a anunțat blocarea recoltei pentru asigurarea livrărilor de cereale către U.R.S.S. impuse de Convenția de armistițiu. Propaganda de partid susținea că introducerea cotelor era impusă de asigurarea hranei îndestulătoare pentru întreaga populație a țării. Măsura introducerii cotelor a nemulțumit marea majoritate a țăranilor, cu toate că presa comunistă hunedoreană încerca să prezinte exemple prin care țăranii dădeau bucuroși partea lor de recoltă. Acțiunea de colectivizare a agriculturii a început cu acțiunea de comasare a terenurilor. În principal se urmărea influențarea țăranilor prin propagandă asupra faptului că pământul lucrat în cadrul întovărășirilor este exploatat mai bine decât individual. Întovărășirile agricole și zootehnice au întâmpinat mai puțină opoziție din partea țăranilor decât G.A.C. –urile, însă ele erau considerate de comuniști doar un pas intermediar spre scopul final, colectivizarea. Ana Pauker a impus crearea de întovărășiri de tip T.O.Z. (prescurtare din limba rusă a Tovarișcestvo dlia Obrabotki Zemli – Întovărășiri pentru lucrul pământului, n.n.) a fost desemnată să alcătuiască un proiect de hotărâre în acest sens. Teama țăranilor din județul Hunedoara față de această nouă formulă de creare a unei proprietăți comune a fost însă menționată de organele locale de partid și de stat. Astfel, într-un raport al Comitetului Regional P.C.R. se menționa opoziția țăranilor înstăriți la întovărășire și faptul că în zonele Ilia și Orăștie, întovărășirile au fost înființate doar prin acordul țăranilor săraci și mijlocași. Cu acest prilej au fost dislocați din perimetrul întovărășirii 34 de țărani, unii dintre ei refuzând să semneze schimbul de terenuri. În județul Hunedoara, primele Gospodării Agricole Colective s-au înființat în 1950 în raioanele Deva și Orăștie. Sugestivă este și denumirea acestor G.A.C. – uri: 11 iunie din BreteaMureșană - inaugurată la 11 iunie 1950 cu 38 de înscriși (21 în 1955); Drumul lui Lenin din Ilia - inaugurată la 12 august 1950 cu 38 de înscriși (42 în 1955); Mureșul din Pojoga - cu 115 țărani înscriși; Progresul din Zam - cu 48 țărani înscriși; Viață nouă din Hărău; Drum nou din Rișculița, comuna Baia de Criș - cu 11 membri în 1955 etc. Acțiunea de colectivizare s-a bazat pe metode brutale de convingere a țăranilor să semneze actele de intrare în Gospodăriile Agricole Colective. În prima etapă, constrângerea s-a realizat prin constrângeri economice, cum au fost cotele obligatorii și prin persecutarea chiaburilor, măsuri care nu au dat rezultatele așteptate. În a doua etapă s-a trecut la măsuri mult mai dure, care au beneficiat de un sprijin juridic adecvat care permitea arestări, deportări și condamnări la închisoare. Această etapă a fost denumită generic etapa constrângerii juridice. În condițiile în care munca de lămurire nu a avut succes, tacticile regimului comunist s-au diversificat. S-a apelat la colaborarea cu alte instituții cum ar fi școala, biserica, întreprinderile industriale, tribunalele etc. În ceea ce privește, implicarea școlii, copiii chiaburilor și a celor care nu se înscriau în G.A.C. erau discriminați, iar dacă rezultatele încetau să apară erau trimiși acasă pentru a-și lămuri familia să se înscrie, în caz contrar nu mai puteau veni la școală. Biserica a fost, în general, mai puțin implicată în acțiunea de colectivizare, majoritatea preoților fiind alături de credincioșii lor. Tribunalele au fost cele care au condamnat pe cei care, sub nici un motiv nu au consimțit să cedeze pământurile la colectiv. Întreprinderile industriale au fost folosite pentru asistența tehnică și ajutorul la strângerea recoltelor. La aceste mijloace de presiune, țăranii au opus o rezistență acerbă, menționată în unele documente ale vremii. Formele de rezistență la impunerile comuniste au fost: contestațiile, refuzul efectuării lucrărilor agricole impuse, refuzul plătirii impozitelor, rezistența față de sistemul cotelor, evitarea cedării animalelor, fuga, înfruntarea membrilor comisiei etc. Rezistența, deși a fost amplă, nu a fost organizată, fiind preponderent individuală. În cele din urmă, din cauza presiunilor crescânde și a îngrijorării pentru viitorul copiilor, țăranii hunedoreni s-au înscris în colectiv. Au rămas necolectivizate unele sate din zone greu accesibile, unde activitatea de bază era creșterea animalelor. Și aici, însă, țăranii erau obligați să predea la stat animalele crescute de ei la prețurile fixate de autorități.
În ceea ce privește structurile de putere din județul Hunedoara,deciziile cele mai importante erau luate de Comitetul Regional de partid, care reprezenta puterea locală într-o regiune. La început existau 12 regiuni, dar în 1952, numărul regiunilor a fost redus și implicit și cel al Comitetelor Regionale. În decembrie 1960 s-a efectuat o nouă reducere, rămânând doar 16 regiuni. Comitetul Regional era compus din 5 secretari, unul dintre ei fiind prim-secretar și următoarele secții: Secția Organelor conducătoare, sindicate și Uniunea Tineretului Muncitor; Secția de Propagandă și agitație; Secția Agrară; Secția Industrie, Secția Cooperație, plan și finanțe; Secția Administrativ-politică. Aceste structuri au rezultat din alegerile care au avut loc în 1950. În legea electorală se prevedea în continuare că nu au drept de vot cei nedemni de a fi alegători. În urma alegerilor, organele locale de partid și de stat au fost completate cu cei selectați dinainte. Pentru Sfatul Popular Regional Hunedoara, în afară de candidații locali, au fost numiți din partea Comitetul Central al P.M.R., la 17 noiembrie 1950 următorii : Gheorghe Gheorghiu Dej – la circumscripția 94 Lupeni; Drăghici Alexandru – la circumscripția 32 Brad; Suder Viliam – la circumscripția 28 Crișcior; Mujic Mihai – la circumscripția 59 Simeria; Constanța Crăciun – la circumscripția 70 Hunedoara; Dr. Petru Groza – la circumscripția 69 Hunedoara; Zăroni Romulus – la circumscripția 63 Strei-Sângeorgiu; Moghioroși Estera – la circumscripția 95 Lupeni; Covaci Mihai – la circumscripția 82 Cioara. După victoria fără nici un adversar în alegeri, Sfaturile Populare au trecut la propaganda pentru îndeplinirea înainte de termen a planului cincinal 1951-1955. O altă problemă care a apărut se datora faptului că în foarte scurt timp numărul membrilor de partid a crescut exponențial, în P.C.R. (apoi în P.M.R. după 1948) intrând mase mari de oportuniști din rândul șomerilor agricoli, membri ai minorităților naționale, prizonierii de război reîntorși din U.R.S.S., legionari etc. Acțiunea de verificare s-a desfășurat și în județul Hunedoara, documentele de arhivă evidențiind numeroase cereri de reverificare și contestații la deciziile de excludere din partid. Pe lângă instrumentele de propagandă, regimul comunist a folosit și organele de represiune pentru a controla întreaga societate: Securitatea, Miliția, Armata și Justiția. Conducătorii tuturor acestor instituții la nivel local erau confirmați în funcții Biroul Comitetului Județean de Partid Hunedoara. Direcția Generală de Securitate Hunedoara era subordonată Direcția Regionale de Securitate Sibiu. La Orăștie, în locul fostei garnizoane, s-a constituit Regimentul 10 Securitate. La angajații Securității din județul Hunedoara și la trupele acesteia se adăugau informatorii selectați din rândul populației civile. Adoptarea Constituţiei RPR, în aprilie 1948, şi introducerea sistemului judecătoresc sovietic, asigura baza juridică a noului regim. Aceasta a fost modificată în 1952, folosindu-se ca şi model constituţia stalinistă din 1936. Față de această situație, populația județului Hunedoara a reacționat în măsura în care scăpa de vigilența autorităților. Astfel, în preajma adoptării constituției staliniste din 1948 autoritățile au găsit numeroase manifeste care atrăgeau atenția oamenilor de pericolul adoptării ei. În ceea ce priveşte introducerea monopolului comunist asupra culturii, au existat în perioada stalinistă mai multe etape. În prima etapă, imediat după Convenția de Armistițiu cărțile și ziarele considerate că nu corespundeau noii ideologii au fost interzise. În total au fost interzise circa 8.000 de volume începând cu 1945. În această atmosferă de asalt asupra culturii și de cenzură a presei, ziarul „Avântul” din Petroșani și-a suspendat activitatea la 1 decembrie 1947. Perioada 1948-1958 s-a caracterizat prin intensa campanie de rusificare a culturii române, prin falsificarea ideilor naţionale, prin preluarea de către cultura română a aspectelor specifice culturii sovietice ca. În județul Hunedoara, promovarea noii orientări ideologice s-a făcut mai întâi prin organele de presă „Zori noi”, „Steagul roșu”, „Drumul socialismului” etc. O altă direcție în care s-a acționat a fost ridicarea nivelului științific și cultural al maselor de oameni ai muncii. Au fost elaborate Instrucțiuni asupra muncii de agitație pentru răspândirea științei și combaterea superstițiilor. Difuzarea filmelor a fost, de asemenea, folosită pentru a impune noua ideologie. Astfel, un raport al Comisariatului de Poliție Orăștie trimitea un tabel nominal de filmele rulate în cursul lunilor ianuarie, februarie și martie 1948, la cinematografele Central și Orion din acest oraș.Printre filmele rulate în această perioadă, tabelul menționa: Reîntoarcerea lui Nikita (film sovietic); David Gura moșului (film sovietic); Floarea de piatră (Sovromfilm); Tractoristele (Sovromfilm); Jurământul (Sovromfilm); Atacul caravanei (Sovromfilm); Fiul regimentului (Sovromfilm); Glinka (Moscova film) etc. Din cele 35 de filme enumerate în tabel, 20 erau sovietice sau producții Sovromfilm etc.