Cel mai important partid românesc din Serbia si-a schimbat denumirea în Partia Neamului Românesc si va apăra cu determinare, în continuare, identitatea românilor din Timoc

Scris de rgnpress.ro. Posted in Politica


La Bor, în Timoc, a avut loc sâmbătă, pe 30 noiembrie 2013 cea de-a treia Adunare a PDRS-ului, în cadrul căreia s-a anunțat echipa de conducere a Partiei Neamului Românesc, noua titulatură a formațiunii politice care reprezintă interesele minorității românești din Serbia de Răsărit, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.

La eveniment au fost prezenți în sală aproximativ 300 de delegați, iar dintre invitați au luat cuvântul personalități precum Enis Imamovici (membru al Parlamentului Republicii Sârbe și vicepreședintele Partidului de Acțiune Democratică din Sangiac/Sanjak), Srgian Sain (președintele Partidei Romilor din Serbia), Miroslav Besermenji (președintele Partidului Democrat al Rutenilor din Serbia), Dobrica Djuric (primarul orașului Bor), Dragan Markovic (Partidul Democrat Sârbesc), actorul Tihomir Arsic, Dusan Pârvulovici (fondator şi preşedinte al Comitetului pentru Drepturile Omului Negotin, fondator al Timoc Press), Eugen Golea (Mișcarea Populară din România), Alexandru Petruț (atașat cultural, Ambasada României din Serbia), Radu Baltasiu (directorul general al Direcției Generale a Românilor de Pretutindeni, Institutul Cultural Român) și Predrag Balaşevic (președintele Partia Neamului Românesc).

Predrag Balașevic a fost reales liderul românilor timoceni, Partia Democratică devenind Partia Neamului Românesc. Acesta a amintit dificultățile cu care se confruntă comunitatea românească din Serbia de Răsărit, făcând referire inclusiv la consulul din Zaicear și acțiunile sale din ultimii ani. „Consulul din Zaicear ne face probleme. El va mai sta 2-3 ani, dar noi vom rămâne cu problemele noastre. Noi rămânem aici cu adevărul si cu problemele. Dar mergem înainte, până când identitatea noastră va fi respectată",a declarat președintele Balașevic.

Reprezentantul Ambasadei României la Belgrad, atașatul cultural Alexandru Petruț, a subliniat că România monitorizează atent situația respectării drepturilor minorității românești din Serbia. Acesta a subliniat faptul că 30 noiembrie reprezintă ziua tuturor românilor, iar 1 Decembrie ziua națională a României. De asemenea, Alexandru Petruț a ținut să mulțumească liderilor românilor timoceni (P. Balașevici, Z. Jurj și D. Pârvulovici) pentru eforturile susținute, inițiativa și reușita de a introduce limba română în școlile din Serbia de Răsărit, cu toate că „este adevărat, procesul este greoi, este perfectibil, este nevoie de timp, de profesori, este nevoie de resurse și eforturi susținute pentru realizarea dezideratelor comune".

Reprezentantul ICR la eveniment, director general Radu Baltasiu, a arătat că data de 30 Noiembrie, de ziua tuturor românilor, marchează momentul apariției poporului român ca popor creștin, iar cea 1 Decembrie, unirea românilor. Ca popor străvechi, românii din Serbia sunt urmașii direcți ai Daciei Ripensis. „Dacia este punte de legătură regională străveche intre România și Serbia, între Serbia și Europa. Autoritățile sârbe cunosc, desigur, istorie, și vor avea grijă de singura minoritate-punte care nu are pretenții teritoriale, după cum nici statul român nu are și nu a avut vreodată, deși i s-a oferit ocazia în mai multe rânduri.

Ca reprezentant al statului român transmit mesajul necesității prezervării și respectării identității și drepturilor românilor din Serbia, inclusiv al celor din Timoc, întocmai precum cele de care se bucură sârbii din România, dar și restul minorităților din România".

În cadrul lucărilor a fost aleasă noua conducere care va conduce partidul în urmatori patru ani.

În funcția de președinte al partidului a fost ales dr. Predrag Balașevic.

În funcţia de vicepreşedinţi au fost aleşi:

• Dr Mile Dobrosavlljević, medic din Negotin

• Anta Nonić, profesor din Ćupria

• Dragan Toroglanović, inginer din Bolevaţ

A fost aleaşi şi membri preşidenţiei:

• Dragana Živković, inginer din Bor

• Nenad Šujkić, politicolog din Zagubiţa

• Zaviša Žurž, din Bor

• Darijan Karabašević, magistru în economie din Zaiecar

• Deian ianković, tehnician mecanic Bor

Funcţia de secretar al partidului a fost încredinţată lui Davor Stanojević, jurist din Cucevo. Preşedintele Comitetului Executiv a fost ales Miroslav Gruic inginer minier din Bor şi în funcţia de preşedinte al Comitetului Politic a fost ales doctor în ştinţele istoriei, Dragişa Constatinovic din Cladovo.

Dintre oaspeţi la adunare au fost:

• Alexandru Petruţ ataşatul cultural al Ambasadei Romaniei la Belgrad

• Eugen Golea reprezentatul Mişcări Populare din România

• Delegația Partidului Acţiunii Democratice a Sangeacului condusă de vicepreşedintele care este şi deputat în Parlamentul Serbiei, Enes Imamović.

• Preşedintele Partidului Rromilor şi deputat în Parlamentul Serbiei, Srđan Šain.

• Preşedintele Partidului Democrat al Rutenilor, Miroslav Besmerni.

• Dobrica Đurić, preşedintele Consiliului local din Bor.

• Dragan Marković, reprezentantul Partidului Democrat Sârbesc.

• Tihomir Arsić, care a reprezentat Partidul Progresist Sârbesc.

Dušan Prvulović, preşedintele Comitetului pentru drepturile omului din Negotin

În cadrul unui interviu acordat corespondentului ziarului «Adevărul», Corina Macavei prezentă la Congres, Președintele Partiei Neamului Românesc, dr. Predrag Balașevic, a declarat:

"Cei care vor să şteargă sinonimia vlah-român, aceia nu gândesc binele comunităţii noastre". "E ca şi cum ar pleca cineva de la Bucureşti la Paris cu avionul şi noi plecăm de aici din Bor la Paris pe jos. Asta este diferenţa între fraţii noştri din România şi din Banat, ei au ajuns departe, noi suntem mult în urmă, nu putem să-i ajungem peste noapte, ne trebuie mult timp şi sprijin pentru activitatea noastră.

Indiferent dacă vom fi sau nu spijiniţi, noi vom continua lupta noastră, nu ne va opri nimeni pe drumul pe care am început", a spus Balasevici.

În context, Predrag Balasevici a readus în discuţie conflictul deschis dintre partidul pe care îl conduce şi consulul României la Zajecar. Acesta intenţionează să ceară ministrului român de Externe retragerea consulului Iulian Niţu de la post, pentru încălcarea flagrantă a statutului diplomatic: "Noi avem mari probleme cu Consulul României de la Zajecar pentru că de când a venit face tot posibilul, în primul rând, să distrugă Partia Neamului Rumânesc, încearcă prin toate puterile pe care le are să divizeze această unitate în vlahi şi români, el este împotriva sinonimiei vlah-român.

Domnul consul de la Zaicer merge prin comunitate, ţine şedinţe, creează noi lideri, scoate unii oameni din partid ca să facă altul, trimite note de la Zajecar la Ministerul de Externe, unde nu spune adevărul despre problema noastră, vrea să creeze o atmosferă unde suntem noi vinovaţi de problemele care sunt aici.

Având în vedere comportamentul acestui domn noi nu ne vom opri la asta, vom cere la Ministerul de Externe să retragă pe consulul de la Zajecar, să aducă altă persoană care într-adevăr va reprezenta interesele statului român şi interesele românilor din Serbia".

În acest timp ce credeți că făcea Consulul general al României la Zaicear, Iulian Nițu? Ei bine era la o băută cu "pretinii" la Brestovac! Tot ce sperăm este că "băuta" nu a fost plătită din bani publici, adică din proiecte finațate de Stejărel Olaru, prietenul lui Iulian Nițu, lui Boian Barbutici. Oricum probabil Curtea de Conturi va verifica oportunitatea "băutei" de la Brestovaț.

La așa consul general să tot meargă bine diplomației din România! Tropăie serviciile sârbe de fericire mai ales că omul lor este la masă cu consulul.

http://www.rgnpress.ro/rgn_13/index.php?option=com_content&view=article&id=11482:cel-mai-important-partid-romanesc-din-serbia-i-a-schimbat-denumirea-in-partia-neamului-romanesc-i-va-apra-cu-determinare-in-continuare-identitatea-romanilor-din-timoc-&catid=47:politic&Itemid=78

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024