Despre CREDINŢĂ la … timpul ei
„Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţei, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii, când vei zice: Nu îmi găsesc nici-o plăcere în ei” stă scris în primul verset din ultimul capitol din Eclesiastul.
E cel mai răspicat îndemn care li se face tinerilor în Sfânta Scriptură, şi, totodată, poate cel mai încălcat îndemn biblic. Spun asta deoarece bisericile noastre sunt cu adevărat pline de tineretul ce va ca să ne ducă pe mai departe credinţa de marile praznice împărăteşti şi numai în unele dintre duminici.
Ce fac unii dintre ei la vremea sfintelor noastre slujbe? Mulţi îşi petrec frumuseţea şi bogăţia vârstei departe de tihna şi de lumina pe care ne-o relevă vieţuirea după bunul plac al Mântuitorului nostru. Din nefericire!
Sunt ei pierduţi? Sunt ei iremediabil pierduţi? Nu! Cu siguranţă NU! Sunt doar la vremea a ceea ce ei numesc „căutarea propriei identităţi”. Dar, se cuvine pusă întrebarea, ce să cauţi într-o lume în care ispită este la fiece pas? Care identitate? Cea pe care generaţii întregi de înaintaşi n-au găsit-o?
Şi de ce ar urma s-o găsească tocmai ? Şi, oare, această „identitate” numai în depărtarea de Dumnezeu poate fi găsită? De ce, când în Psalmi (145:16) stă scris că Dumnezeu poate satisface orice nevoie? Când ştim că „Dumnezeu vede tot”(Geneza 18:15), că la El „toate lucrurile sunt cu putinţă” şi că, poate lucrul pe care nu-l ştiu aceşti tineri, „toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos… dar nu toate zidesc”(1 Corinteni 10:23) de ce să ne risipim întru nimicuri ce ne-ar putea periclita mântuirea?
E drept că „ Dumnezeu e drept şi iertător” dar…nu cred că avem dreptul să ne forţăm prea mult norocul. El ne şi dă, de altfel, pilda celor zece fecioare ca îndemn pentru permanentă veghere. Însă, ce fac tinerii noştri şi ce facem şi noi, cei care avem răspunsul rătăcirilor noastre şi care, pe deasupra, ar trebui să-i tragem de mânecă şi pre ei?!
Nu trebuie să le dăm sfaturi multe, goale de sensuri pilde personale. Trebuie doar vieţuirea să ne-o vadă, să le fim exemple vii. Şi să înveţe de la noi că ceea ce stă scris în Evrei 11:1,3 ( „Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile cari nu se văd” şi „Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri cari se văd”).
Dar pentru ca noi să le putem fi mai tinerilor noştri semeni exemple vii trebuie să punem cu adevărat în practică spiritul creştin al toleranţei, să împlinim iubirea de semeni după spusa Mântuitorului nostru şi după cum bine stă ea scrisă în Efeseni 4:2-6 ca să ne fie învăţătură vie. Căci numai aşa îi putem face pe tinerii noştri să înţeleagă faptul că nu le ajunge credinţa – după cum se scuză ei – şi că nu degeaba stă scris în Iacov 2:19 că n-ajunge doar…credinţa, că acest lucru îl fac şi dracii „şi se înfioară”.
Şi cum nu vrem să-i asistăm cu indiferenţă pe unii dintre tinerii ce-au apucat pe calea pierzaniei, trebuie, aşadar, să începem chiar cu noi îndreptarea. Pentru că în planul Său Dumnezeu, deşi ne-a dat deplina libertate de alegere între El şi Satana, nu ne vrea departe de El, ci în Sfânta Biserică, în Templul în care ne dă zilnic întâlnire. La fel ca şi acum, la fel ca şi mâine, la fel ca şi în tot restul zilelor ce ne sunt date.