Cum a fost furat tatăl meu, de statul român

Scris de Mircea Munteanu “Mongolul”. Posted in Opinii


Din păcate, după 15 luni de boală și transfuzii, tata a trecut în lumea celor drepți. Era și boala, era și vîrsta. A murit la 93 de ani, 7 luni și 10 zile. În somn. Nu a realizat ce se întîmpla.(22.02.2022) Cautind prin hirtoategele familiei un act pentru moștenirea mamei (decedată în 2010), am dat peste niște hirtii interesante. În 2010, știți cu toții, a venit măsura Boc/Băsescu. Modificarea pensiilor militare, conform principiului contributivitatii. Prin urmare, toate dosarele au fost luate la mînă și recalculate pensiile, conform noii reglementări. Prin adresa nr.CR616/06.12.2010, eliberată de UM 02595 Constanța, tatălui meu i se re/calculează pensia, fără lungi perioade de vechime. Perioadele lipsă sunt trecute la final. 13 perioade. Uneori câteva luni, în același an, alteori câțiva ani. Tata s-a străduit să trimită datele cu unitățile la care a lucrat în perioadele respective. Tare ciudat, căci actele erau numai la ei. Dacă lipsea ceva, ei erau de vină. Cum la finele perioadei lipsă tata era tot în armată (în cele mai multe cazuri tot în aceeași unitate militară), nu fusese judecat pentru dezertare, nu era trecut în indisponibilitate sau bolnav -etc-, logic era că avea aceeași funcție/grad și –deci- același venit și taxe pentru pensie.

Dar, o doamnă general a venit cu ordinul ca perioadele lipsă din evidențele lor (LOR), să fie acoperite cu pensia medie civilă. Adică mult mai mică. Vă dați seama ce a urmat. Din această cauză a fost o nemulțumire generală în rindul pensionarilor militari, căci mai tuturor nu li se mai găseau actele. Și așa, s-a creat terenul propice pentru col.(r) Dogaru, care a putut organiza foarte ușor mii de pensionari. Pe lîngă protestele în stradă, s-au pornit și mii de procese civile, prin care oamenii își cereau drepturile, conform noii legi. Să nu mă înțelegeți greșit. Îmi place legea. Și a fost prima încercare de a introduce în România pensia conform cu contribuția la fondul de pensie. O măsură importantă, cerută de UE. Dar aplicarea a fost pur și simplu bătaie de joc. Băsescu și Boc trebuiau să urmărească procedura de aplicare, pînă la final. În fond, trebuia să se ia măsura logică și de bun simț, ca acolo unde lipsesc actele din arhiva lor, să se dea pensia medie pe grad și funcție. Pensia militară, nu civilă. Căci militarii (mai ales piloții, tehnicii de întreținere avioane luptă, submarinistii s.a.) aveau salarii mult mai mari. Și deci, și contribuții mai mari. Faptul că cei doi nu au urmărit modalitatea de aplicare a pensiei, poate fi explicat prin antecedente. (Boc armata la Fetești…….; Băsescu……) Dar să lăsăm politica și personajele politice în pace. Surpriza mea a venit cînd am găsit un act ulterior: în 21.11.2011, Casa Sectoriala de Pensii a M.Ap.N. emite decizia nr. 11348, prin care tatălui meu i se recunoșteau toate perioadele lipsă. Și avea și situația salariilor încasate de la început. E un cearceaf de 4 pag., cu toate lunile muncite din 19.01.1941 pînă în 15.01.1982. (Și din civilie, și din armată.) Sunt citeva luni lipsă. Doar 2 sau 3. Din civilie. Când nu a lucrat, după cum spunea el. Și atunci? În situațiile publicate de minister în perioadă, la aceeași vechime, grad, funcție, alții au o pensie de 3400 lei. Tata a primit doar 2667. (Brut) Cum? Tata nu a pornit proces. Din păcate. Totuși, lucrurile întunecate din birocrația noastră trebuie scoase la lumină. Mai ales când e vorba de armată. Nebunia de atunci nu a fost gratuită. Ar trebui văzut cine a profitat de conjunctură. Și pe viitor, să nu mai apară astfel de situații. Mulți din protagoniștii intimplarilor din 2010-2011 sunt morți. Nu mai interesează pe nimeni. Rămîne un caz de studiat, pentru a fi evitat pe viitor.


Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2022