Cârdășia dintre Covid și politichie
În proporții diferite, cam toți pământenii au de suferit din cauza enigmaticului coronavirus. Dacă nu în mod direct (prin infectări și tratamente, cel mai adesea păgubitoare pentru psihic), atunci sigur în mod indirect: prin demențiala frecvență cu care le este servită cetățenilor, pe toate canalele mass-media, teribila picătură chinezească a avertismentelor oficiale (cică din grijă pentru sănătatea alegătorilor), precum și prin restricțiile care decurg cu necesitate politico-demonocratică din statisticile întocmite de autoritățile obediente, adică taman pe gustul păpușarilor planetari.
Nici nu-i de mirare că în aceste condiții, tot mai tulburi și mai tensionate (cu autorități, așa ca ale noastre, care-și dau cu stângu-n dreptul și cu „specialiști” ce urcă neîncrederea poporenilor până la cotele disperării), iau avânt teoriile conspiraționiste de felul războiului mondial psiho-biologic, întru reducerea populației globului până la nivelul/numărul statornicit de guvernul mondial din umbră: cel mult două miliarde în opinia ticăloșilor cu pretenții umanitariste, sub un miliard în strategiile atotnimicitoare – prin poluare, mâncare chimizată și medicamente contrafăcute – ale bestiilor radicale!
Ca de obicei, românii sunt campionii măsurilor sfidătoare în faza de început (ne amintim că greoiul nostru președinte făcea haz săsesc prin luna februarie a acestui an de toți acei jurnaliști ce se arătau îngrijorați de coronavirus), pentru ca mai apoi (după intrarea în țară, doar pe bază de declarație, a zecilor de mii de români fugiți din zone europene cu risc major), fie că orbanienii au ținut sub un extrem de discutabil control întreaga dandana pandemică (statistici întrucâtva liniștitoare și, desigur, niciodată confirmate din alte surse, declarații oficiale contradictorii, afaceri curat murdare cu materialele sanitare, previziuni și recomandări aberante din partea unor „specialiști”, spitale supraaglomerate, neutilate corespunzător și – în aceste condiții - de-a binelea ostile pentru mulți bolnavi etc.), fie că autoritățile au uzat/abuzat mai multe luni de armele, numai în parte constituționale, ale unei veritabile dictaturi sanitare (perioadele de urgență și alertă, nenumăratele amenzi aplicate de milițieni pentru pretinsul bine al românilor umiliți de ei etc.), fie că recenta lege a pandemiei le va permite cârmuitorilor și sculelor lor să-și facă în chip legal mendrele, chipurile spre folosul tuturor cetățenilor (inclusiv spre sănătatea teribiliștilor îndărătnici și/sau neîncrezători în existența virusului), stare de lucruri care, în consistentă măsură, ne duce cu gândul la atrocea fericire plănuită și impusă atâtor pământeni de către ideologii și trepădușii bolșevici.
Și iată cum istoria se repetă în conținut (a fost și va fi în continuare inegalitate, nedreptate, minciună, trădare, nelibertate), inoculându-le naivilor falsa certitudine a evoluției prin formele tot mai subtil-ticăloase la care recurg sforarii planetari și naționali: aparenta democrație a parlamentarismului găunos și a votului eminamente cantitativ, ascensiunea neamului prost, irezistibila ispită a demagogiei, lăcomiei, sodomiei, egoismului și cruzimii, toate aceste metehne fiind cu grijă drapate în vorbe meșteșugite, promisiuni și acea mult studiată poză religioasă, ce reprezintă o neîntreruptă ofensă postdecembristă la adresa credinței sincere.
Vasăzică, în pofida tridecenalei noastre bătute pe loc, progresul istoriei nu se face în planul orizontal al cercului, ci în planul vertical al spiralei ascendente (în ceea ce privește acumulările material-cantitative), respectiv al spiralei descendente (incontestabila involuție moral-calitativă a omenirii)...
Ce-ar trebui să facă politrucii români, acuma când, în urma „bătăliilor” la Uniunea Europeană, România răvășită de pandemie s-a ales cu circa 80 de miliarde euro (câteva zeci de miliarde sunt granturi), bani destinați repunerii pe picioare a economiei noastre, gata să-și dea duhul după prelungita confruntare cu năbădiosul Covid?
Cred că ar trebui să uite de orgolii, la o adică până și de faptul că 2020 este an electoral (apropo, cum naiba se va desfășura scrutinul în condițiile stării de urgență sau alertă?!), iar cele două tabere vrăjmașe în politichie (puterea-opoziția) și, tocmai pentru asta, mereu nocive pentru țară și nație, să elaboreze împreună proiecte de medie și lungă durată (la urma urmei garanția că respectivele proiecte nu vor fi abandonate de noii cârmuitori), eventual să formeze un guvern de uniune națională, astfel ca – după schimbarea macazului politic – să se treacă odată de la actualul stadiu al aflării în treabă la cel al înfăptuirilor efective și al cheltuirii banilor cu maximă responsabilitate.
Dar ți-ai găsit! Orbanienii consideră că ei au procurat miliardele europene, așa că nici nu se gândesc să împartă „gloria” mătrășirii lor cu celelalte formațiuni parlamentare, președintele Iohannis din nou și-a pus tunurile disprețului și imputării pe pesediști, în vreme ce opoziția (în principal pesediștii, aldiștii și udemeriștii) nu numai că nu acordă cuvenita atenție pandemiei, dar fac tot ce demo(no)cratic le stă în putință ca lucrurile la acest capitol să meargă din rău în mai rău (păi nu este pandemia mărul otrăvit al liberalilor?) și ca alegerile să fie împinse spre primăvara anului viitor, cu nemernica speranță că Orban și ortacii lui doar-doar își vor frânge gâtul în iarna care urmează.