Viktor Iușcenko: „Războiul purtat de Rusia cu Ucraina, la fel ca cel din Transnistria”

Fostul președinte al Ucrainei, Viktor Iușcenko, este de părere că ceea ce se întâmplă în prezent în estul Ucrainei este același război pe care Rusia l-a dus și în Nagorno-Karabah, Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud și Crimeea, scrie jurnal.md, preluat de Romanian Global News.
„În acest război se confruntă nu doar Rusia și Ucraina. În realitate, Putin realizează un proiect al cărui scop este să-i redea Rusiei statutul de superputere, iar Crimeea în sine îl interesează, de fapt, într-o măsură mai mică", a declarat Iușcenko, într-un interviu acordat publicației austriece Profil, citată de Inopressa.ru.
Potrivit lui Viktor Iușcenko, Putin încearcă să prezinte ceea ce se întâmplă în Ucraina, ca și cum acolo ar lupta ucraineni împotriva ucrainenilor, ca și cum ar fi război civil, care este exclusiv o problemă internă a Ucrainei. „Din păcate, Putin înregistrează succese în acest caz", constată fostul președinte al Ucrainei.
În opinia lui Iușcenko, Occidentul și Europa trebuie să înceapă să reacționeze și să vadă în conflictul din Ucraina o problemă a Europei, a Occidentului și a lumii în general, pentru că Ucraina este doar o mică bucățică din puzzle-ul pe care îl reprezintă planurile imperiale ale Moscovei.
„Pentru Ucraina, linia roșie a fost depășită atunci când Rusia i-a încălcat integritatea teritorială și suveranitatea. Pentru comunitatea internațională — atunci când Rusia a aruncat peste bord, de una singură, ordinea mondială care exista după 1945. Niciun stat din Europa nu trebuie să se împace cu faptul că Putin ar putea recroi granițele statelor după bunul său plac", mai afirmă Iușcenko în interviu.
În plus, fostul președinte al Ucrainei a îndemnat Occidentul să acorde sprijin militar Ucrainei. „Avem nevoie de sprijinul militar al țărilor occidentale. Prin aceasta am în vedere resurse pentru apărare în fața tancurilor și rachetelor rusești", a precizat Iușcenko, exprimându-și nedumerirea în legătură cu refuzul UE de a acorda sprijin militar Ucrainei.
„Doar negocierile politice nu vor duce la un succes, atunci când vom fi nevoiți, în același timp, să ne apărăm de intervenția din Est", subliniază Viktor Iușcenko.
n opinia ex-președintelui ucrainean, reacția Occidentului trebuie să fie mai dinamică, mai hotărâtă și nu atât de contradictorie ca în acest moment.
„Deocamdată Putin îi trage de mânecă unul câte unul pe jucătorii europeni și poartă cu ei negocieri despre intensificarea relațiilor și reducerea prețului la petrol și gaz. Drept urmare, unele țări europene se dovedesc incapabile să fie în unison cu UE", potrivit lui Iușcenko.
În context, Viktor Iușcenko și-a exprimat dezamăgirea față de faptul că unii dintre liderii țărilor europene se pronunță împotriva sancțiunilor la adresa Rusiei. „În special, sunt dezamăgit de unii dintre vecinii noștri și de Austria", a precizat fostul președinte al Ucrainei, pentru publicația austriacă.
