Deputatul Gabriel Zetea îl va acționa în instanță pe Ionel Bogdan pentru defăimare și acuzații mincinoase
Șeful PNL Maramureș, Ionel Bogdan a lansat o serie de acuzații mincinoase la adresa deputatului PSD, Gabriel Zetea, chestor al Camerei Deputaților. Deși conduce de mai bine de trei ani de zile Consiliul Județean Maramureș, penelistul Ionel Bogdan nu a reușit să pornească niciun singur șantier în județul Maramureș, întreaga lui activitate administrativă fiind contabilizată în achitarea de studii de fezabilitate către firmele de casă, în timp ce sumele uriașe de bani sunt luate din banii tuturor maramureșenilor.
La ultima ieșire publică, liberalul Bogdan a lansat o serie de afirmații nefondate pentru a-și justifica eșecul în ceea ce privește întârzierea unui alt proiect al mandatului său, centura ocolitoare a municipiului Baia Mare.
Ionel Bogdan nu înțelege că proiectele județului trebuie să urmeze pașii legali, iar în ședințelor Comisiei de Analiză Tehnică a Agenției pentru Protecția Mediului Maramureș s-a decis că avizul de mediu poate fi acordat doar după ce se parcurg toți pașii prevăzuți în cazul unui asemenea demers. Deputatul PSD îi reamintește lui Ionel Bogdan că directorul APM Maramureș a fost numit de către PNL, iar ministrul Mediul este Mircea Fechet din partea PNL.
Deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea a subliniat faptul că afirmațiile lui Ionel Bogdan sunt minciuni sfruntate, iar acuzațiile pe care le-a lansat va trebui să le probeze în instanță. ”În întreaga mea carieră politică și administrativă am încercat să ajut și am sprijinit mereu reprezentanții tuturor partidelor politice atunci când mi-au cerut ajutorul pentru binele maramureșenilor. La fiecare ședință de Consiliu Județean pe care am condus-o și la fiecare ședință de Consiliu Local la care am participat i-am invitat pe toți cei prezenți să dezbrace haina politică și să pună, mai presus de orice interes personal, interesul cetățeanului”, a arătat deputatul Gabriel Zetea.
În ceea ce privește inactivitatea lui Ionel Bogdan, parlamentarul PSD Maramureș a subliniat faptul că pe lângă faptul că nu este capabil să aducă miliardul de euro pe care l-a promis cu mai bine de trei ani în urmă, acesta va lăsa datorii de 100 de milioane de euro în urma lui, doar în anul 2024. ”Nu a atras banii europeni pentru Aeroportul Internațional Maramureș până la 31 decembrie și vom ajunge să plătim zeci de milioane de euro din banii maramureșenilor. Nu a fost capabil să rezolve problema SMID Fărcașa și vom plăti alte zeci de milioane de euro tot din banii județului”, susține deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
Și acestea nu sunt singurele proiecte întârziate sub mandatul penelistului Ionel Bogdan. Cu trei ani în urmă susținea că drumurile expres Baia Mare – Jibou și Baia Mare – Satu Mare sunt prinse în PNRR, cu cea mai mare sumă, iar astăzi niciunul dintre aceste drumuri nu a ajuns la finanțare. A preluat de la municipiile Baia Mare și Satu Mare proiectul centurilor ocolitoare și a reușit să le mai întârzie doi ani de zile, pentru că studiile de fezabilitate au fost realizate greșit. Aceste centuri pot intra cel mai repede la finanțare în 2025 cu un termen de finalizare de doi ani de zile, însă banii din PNRR trebuie consumați până în 2026. Proiectele de reabilitare a drumurilor județene pe Programul Național ”Anghel Saligny” și pe POR nu au contractele de finanțare și nici nu avem sumele necesare asigurate. Ionel Bogdan este la un pas de a repeta greșeala făcută de fostul președinte PNL Mircea Man, care a contractat lucrările pe drumul județean Baia Sprie – Bârsana la o sumă insuficientă și vom ajunge să îndatorăm și mai mult județul Maramureș.
Deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că pentru toate aceste minciuni sfruntate spuse de liberalul Ionel Bogdan va apela la instanță, arătând că banii pe care îi va obține ca daune morale îi va dona familiilor de maramureșeni care au pierdut oameni dragi în azilele groazei din Târgu Mureș. ”Viețile celor care nu mai sunt între noi doar pentru că Ionel Bogdan a acceptat, cu bună-știință, să trimită beneficiarii caminelor de bătrâni să fie schingiuiți în Târgu Mureș, contează pentru mine. Mâinile lui Ionel Bogdan sunt pătate cu sânge nevinovat, iar familiile acelor suflete chinuite și supuse la rele tratamente merită cel puțin o recompensă financiară. De prea mulți ani, Ionel Bogdan încasează, nemeritat, salariul de președinte de Consiliu Județean. Din acest salariu aștept să îmi achite daunele pe care i le va stabili instanța și pe care, dublate prin donații ale unor oameni de bine, le voi dona exclusiv acelora care au avut atât de mult de suferit din cauza incompetenței și neștiinței lui Ionel Bogdan. Pentru că, spre deosebire de Ionel Bogdan, eu am încercat să fac mereu bine”, a concluzionat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.