Desi ActulMM il dadea liber, Catalin Chereches ramane-n arest la Gherla

Chiar daca aparatul de zvoneri de la ActualMM anunta inca de vineri ca Catalin Chereches e liber, astfel inoculand in mintea multora o versiune halucinanta a realitatii – stare pe care-o traiesc cei ce se drogheaza – INSTANTA a zis cu totul si cu totul altceva.
Tribunalul Maramureş a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru eliberarea pe cauţiune a lui Cătălin Cherecheş, fapt ce reiese cat se paote de clar din datele furnizate de instanţă.
La Tribunalul Maramureş s-a judecat cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, cerere facuta formulată de Cătălin Cherecheş, primar de Baia Mare suspendat din funcţie, prin avocatii sai, oameni platiti cu bani grei sa-l scoata la lumina soarelui, sa se poata bronza in voie.
Acesta nu a avut câştig de cauză insa în instanţa din Maramureş, însă decizia poate fi atacată iarasi in termen de 48 de ore de la pronuntare, fapt ce se va intampla cu siguranta.
Prin încheierea penală din 7 iunie, pronunţată de Tribunalul Maramureş, având ca obiect cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune formulată de inculpatul Cherecheş Cătălin, s-au dispus următoarele:
„Respinge ca nefiind îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune formulată de inculpatul Cherecheş Cătălin (…, arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla).
Asadar, cel care a fost in realitate ales NUMAI de cca 26% din baimareni (a fost votat de 32.111 baimareni din cei 122.987 cu drept de vot, deci 74% au avut alte optiuni politice, l-au sfidat si desconsiderat!) se va mai relaxa cateva zile.
