DNA: Eliberarea condiţionată va fi posibilă doar după plata prejudiciului

Puşcăriaşii nu vor mai fi eliberaţi fără să plătească prejudiciile aduse. Potrivit unei propuneri trimise de procurorii anticorupţie la parchetul general, cine nu plăteşte pagubele rămâne după gratii, chiar dacă îndeplineşte celelalte condiţii de eliberare condiţionată.
Deţinuţii care au de achitat prejudicii în dosarele în care au fost condamnaţi ar putea să nu mai poată fi eliberaţi condiţionat.
Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea Supremă să aplice legea unitar, iar eliberările condiţionate să se facă doar după ce acuzaţii plătesc prejudiciul.
"Dispoziţiile din Codul Penal în vigoare prevăd în mod expres că liberarea condiţionată poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat fracţia (…) a îndeplinit integral obligaţiile civile.
Considerate a fi mai severe aceste condiţii, nu sunt aplicate de către unele instanţe, nici în situaţia în care condamnarea definitivă s-a dispus prin aplicarea dispoziţiilor din noul cod penal, care la momentul condamnării reprezentau legea penală mai favorabilă. Aşa fiind, în astfel de situaţii, dispoziţiile Curţii Constituţionale privind aplicarea globală a legii penale mai favorabile nu se mai regăsesc", se arată într-o cerere a procurorului-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi, transmisă Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
