Sorin Oprescu, primarul Capitalei, a fost arestat preventiv

Scris de Ioana Stroe. Posted in Justitie


Magistrații Tribunalului București au emis, duminică seară, mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, admițând astfel propunerea procurorilor DNA, care îl acuză pe edil de luare de mită. Avocatul Victor Mocanu a declarat, la scurt timp de la emiterea mandatului de arestare pe numele primarului Capitalei, că acesta nici nu a luat mita de 25.000 de euro, aşa cum susţin procurorii DNA, şi nici nu a cerut-o. "Am văzut că se discută că ar fi primit mită un milion de euro. Sunt doar susţineri nereale ale denunţătorului. Domnul Oprescu a dat declaraţie amplă în fata judecătorului deşi este nedormit de peste 40 de ore", a spus apărătorul lui Oprescu, precizând că primarul Capitalei nu a fost prins în flagrant, scrie Mediafax.

Apărătorul a explicat că doar un singur denunţ din cele patru din dosar face referire la primarul Sorin Oprescu, iar celelealte trei denunţuri şi înregistrările făcute de anchetatori vizează alţi şapte inculpaţi cercetaţi în acest caz. Întrebat dacă primarul Capitalei a refuzat să dea declaraţii în faţa procurorilor DNA, Mocanu a menţionat că acesta nu a făcut nicio precizare în faţa procurorilor pentru că a aşteptat să vină avocatul ales, însă la instanţă a explicat pe larg acuzaţiile care îi sunt aduse.

De asemenea, referitor la aparatul pentru bruierea telefoanelor mobile, avocatul lui Oprescu a menţionat că sunt afirmaţii nereale ale denunţătorului. "Nu s-a găsit aparatul la percheziţia care a fost efectuată la domiciliul din Ciolpani. Din nou afirmaţii nereale ale martorului denunţător, aşa cum, deşi astăzi mai bine de jumătate de zi parchetul din această casă a fost scos, căutându-se milionul de euro. Nu s-a găsit nicio sumă de bani", a precizat avocatul Viorel Mocanu, la ieşirea de la Tribunalul Bucureşti, potrivit sursei citate.

Decizia magistraților, privind arestarea preventivă, nu este definitivă și a fost contestată deja de Sorin Oprescu.

http://www.telegrama.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=43955:sorin-oprescu%2C-primarul-capitalei%2C-a-fost-arestat-preventiv&Itemid=134

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026