Exportul de lemn NU este suspendat. Actul normativ trebuie să aștepte următoarea sesiune parlamentară

Exportul de lemn nu a mai fost suspendat deoarece actul normativ, transformat de Guvern din ordonanţă de urgenţă în proiect de lege, nu a fost adoptat de ambele camere ale Parlamentului, astfel că autorităţile aşteaptă acum ca parlamentarii să revină din vacanţă în septembrie pentru a adopta măsura. "Ne propusesem ca interdicţia să fie în vigoare până la 1 septembrie, dar rămâne să vedem, când revine Parlamentul în septembrie, care va fi forma finală a proiectului de lege", a declarat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, potrivit Mediafax.
Gavrilescu a precizat că Guvernul a propus interzicerea temporară a exportului de lemne pe o perioadă de patru luni, dar în cele din urmă legislativul va stabili termenul exact.
Anual sunt tăiate ilegal 8,8 milioane metri cubi de lemn, în valoarea de 260 milioane euro, şi a justificat transformarea proiectului din ordonanţă în lege prin faptul că era nevoie de amendamente din partea parlamentarilor pentru o decizie de acest gen.
În luna mai, Guvernul a decis ca exportul de materiale lemnoase, sub formă de buşteni, cherestea şi lemn de foc, să fie suspendat până la 31 august. Numai că măsura nu a fost stabilită prin ordonanță de urgență, așa cum Ministerul pregătise inițial documentul, ci s-a regăsit într-un prooect de lege, care să fie "cât mai puţin criticabil de către instituţii internaţionale sau companii", a argumentat premierul Victor Ponta.
Proiectul a fost însă avizat de Senat abia la jumătatea lunii iunie, iar Camera Decizională nu s-a pronunţat încă pe acest subiect, în condiţiile în care vacanţa parlamentară începe miercuri 1 iulie.
