Șeful Direcţiei Antifraudă Timişoara de la CNAS a fost reţinut pentru 24 de ore

El proteja decontările de rețete fictive. CNP-urile pacienților erau folosite abuziv pentru deconturi care nu aveau legătură cu starea medicală a persoanelor
Cristian Careba și Diana Nicoară au refuzat să dea declarații, iar pe numele lor a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. La audierile de la Parchetul General a mai ajuns și medicul Dana Mihoc, de la Selfmed, iar azi e așteptată Grațiela Loș, director economic în perioada în care Cristian Careba era șef al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș.
O afacere liberală
Dosarul a pornit de la un control al Curții de Conturi, realizat anul trecut la CJAS Timiș. Anchetatorii au primit sprijin din partea specialiștilor SRI. În timpul verificărilor s-a stabilit că pentru Selfmed Clinique, firma Dianei Nicoară și a soțului ei, liberalul Flavius Nicoară, șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Timișoara, s-au decontat servicii medicale și rețete fictive.
Planning pentru bătrâni și nașteri inventate
Mai exact, CNP-urile pacienților erau folosite abuziv pentru deconturi care nu aveau legătură cu starea medicală a persoanelor. Pentru tinere de 20 de ani care nu au fost niciodată gravide s-au cerut deconturi pentru nașteri, pe CNP-urile unor oameni care au efectuat în clinică analize de sânge s-au decontat investigații complexe cu computerul tomograf, iar unor bolnavi de Alzheimer nonagenari li s-au decontat servicii de planning familial. Mai mult, un medic a consultat același bolnav cronic de 18 ori într-o lună, au constatat anchetatorii în urma cercetărilor.
„Oamenii” lui Bușoi
Membru al PDL până acum doi ani, Cristian Careba a fost unul din oamenii apropiați pe care liberalul Cristian Bușoi i-a adus la Casa Națională de Asigurări de Sănătate imediat după ce a fost numit președinte. La fel de apropiați de el sunt și soții Nicoară. Altfel nu se explică faptul că liberalul Nicoară a primit gratis, în comodat, spre folosință, o casă a fostului președintele CNAS, actualmente europarlamentarul Cristian Bușoi, în Drobeta Turnu Severin, pentru a deschide acolo un punct de lucru al Selfmed Clinique. Joi după-amiază, Cristian Careba și Diana Nicoară au fost duși la audieri la București, la Parchetul General. Surse din cadrul anchetei au menționat pentru „Evenimentul Zilei” că investigațiile se vor extinde și asupra altor clinici medicale, care practică aceeași schemă infracțională de fraudare a bugetului Sănătății.
