O tînără profesoară de muzică, din Maramureş, persecutată pe motiv că nu ştie… ungureşte (?!)
MEMORIU
Prin acest memoriu, subsemnata Carmen Dorina Rogoz, domiciliată în localitatea Baia Mare, jud. Maramureş, vreau să aduc în atenţia dvs. o serie de evenimente care s-au petrecut în perioada 30 iulie 2013 – 14 august 2013. Menţionez că sînt absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima“, din Cluj-Napoca, specializarea Pedagogie Muzicală, promoţia 2007, studii universitare de lungă durată, finalizate cu Diplomă de licenţă.
Avînd această pregătire, în vara acestui an, am urmat toate etapele prevăzute în metodologia mobilităţii personalului didactic din învăţămîntul preuniversitar, în vederea participării la Concursul Naţional de Titularizare. În urma corectării lucrărilor, a centralizării şi publicării rezultatelor, am obţinut media 8,81, care m-a clasat pe poziţia a doua în judeţ, la disciplina Educaţie Muzicală. Conform aceleiaşi metodologii, aflate în vigoare, la data de 9 august 2013 a avut loc şedinţa publică de titularizare la nivelul judeţului Maramureş, la care puteau participa doar candidaţii care au obţinut la examen o notă mai mare sau egală cu 7,00. Precizez că în judeţul Maramureş a fost doar o singură catedră completă pe această disciplină în cadrul şcolii ,,Nicolae Iorga”, din Baia Mare, catedră care a rămas nerepartizată, deoarece Limba nr.1 de predare cerută era limba maghiară. Ţin să menţionez că m-am simţit discriminată, întrucît din cele 18 ore/săptămînă, 13 ore sînt la clase cu predare în limba română şi doar 5 ore la secţia maghiară. În aceste condiţii, ni s-a cerut atestat de limba maghiară pentru întreaga catedră, motivîndu-se că această decizie aparţine Consiliului de Administraţie al şcolii (?!).
Avînd în vedere aceste condiţii nou apărute, am cerut în plenul şedinţei amintite desfacerea codului, pentru a putea ocupa catedra care nu necesită atestat de predare în limba maghiară. Am solicitat acest lucru, întrucît celelalte catedre cu viabilitate de 4 ani, dar incomplete, de la care au plecat, în etapele anterioare, profesorii titulari (fie în urma pensionării, fie prin transfer consimţit de unităţi), nu au putut fi ocupate, din motive pe care nimeni nu mi le-a putut explica. Din dorinţa de a afla de ce nimeni nu s-a titularizat în cadrul respectivei şedinţe, pe această disciplină, am cerut o explicaţie în plen, iar răspunsul inspectoarei de Resurse Umane din cadrul ISJMM, Mihaela Abraham, a fost următorul: „La revedere! Se trecem la disciplina următoare!”. După care, am fost poftiţi, cu toţii, să participăm la şedinţa de suplinire, din data de 14 august 2013.
În urma discuţiilor şi a discriminării de la şedinţa publică amintită, colega mea, care obţinuse cea mai mare notă, a renunţat, în scris, la orice pretenţie asupra ocupării acestei catedre. În acest context, am dorit să mă adresez, personal, conducerii şcolii „Nicolae Iorga”, cu solicitarea de a mi se prezenta, în scris, motivele care au stat la baza criteriilor de ocupare a catedrei (atestatul de limba maghiară). Deşi şcoala a fost înştiinţată de către Inspectorat în legătură cu cele petrecute, în momentul în care am ajuns la faţa locului, în instituţie nu se afla nici o persoană competentă, care să-mi răspundă solicitării, iar secretara m-a întrebat cine sînt eu de-mi permit să cer acest lucru (?!). În urma acestor evenimente, m-am simţit umilită atît de inspectori la şedinţă, cît şi de secretara şcolii. Şirul umilinţelor a continuat şi la sediul ISJMM, atunci cînd am încercat să soluţionez problema, pe cale ierarhică. Ajungînd la Inspectorat, am solicitat o audienţă la doamna inspector şcolar general, gîndindu-mă că era singura şi ultima persoană abilitată să-mi ofere o explicaţie pentru inexistenţa catedrelor titularizabile la această disciplină. Am fost primită în audienţă imediat, aspect care îmi certifică faptul că Inspectoratul era la curent cu cele petrecute. Deşi la această întrevede au luat parte, pe lîngă inspectorul general, alţi trei inspectori, precum şi juristul instituţiei, nimeni nu a avut un răspuns concret şi convingător, încercînd, prin atitudinea lor, să mă intimidezae şi să mă determine să renunţ la ceea ce sînt şi la ceea ce, cu mult efort, m-am pregătit să devin: un profesor titular, într-un stat de drept.
Am încercat să descriu, în cîteva cuvinte, un amalgam de sentimente şi de trăiri care m-au făcut să mă întreb dacă merită să mai slujesc un sistem lacunar, căruia i-am rămas tributari de generaţii întregi! Bunicul meu a fost dascăl, de la el am învăţat să scriu, tatăl meu… Dumnezeu să-l ierte, a fost profesor de muzică, iar eu… Eu ce să-i spun băiatului meu? Cine sînt eu? Ce sînt eu? Sau aş putea să-i răspund că încerc doar să fac ceea ce-mi place şi să termin ceea ce nu a apucat bunicul lui să termine!
Vă mulţumesc.
Cu respect.
CARMEN DORINA ROGOZ
Comentarii
Trebuie sa ne trezim odata si sa dam cu ciocoi de pamant.
RSS pentru acest articol.