Șeful CJ Ialomița a fost ridicat de procurorii DNA

Scris de Otilia Luca, Ionel Stoica. Posted in Justitie


Preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă, a fost ridicat marţi şi va fi dus de anchetatori la DNA, după ce pe numele lui a fost emis un mandat de aducere, într-un dosar în care este suspectat de complicitate la abuz în serviciu, potrivit unor surse judiciare.
Silvian Ciupercă (PSD) a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în jurul orei 10.20, fiind însoţit de poliţişti, care au pus în executare mandatul de aducere emis de procurori pe numele preşedintelui Consiliului Judeţean Ialomiţa, potrivit mediafax.ro
    Întrebat dacă se teme că va fi reţinut, Silvian Ciupercă a spus că nu are legătură cu dosarul în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie.

DOSARUL PROSTITUATELOR sub acoperire | Ce le-a făcut Daniela Crudu polițiștilor când au venit s-o ia la Secție

Scris de NS. Posted in Justitie


Şase fete, din cele opt acuzate de proxenetism în dosarul „Asistentele păcătoase”, instrumentat de Serviciul Investigaţii criminale al Secţiei 19 din Bucureşti şi pe procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5, au fost reţinute. Una dintre proxenete este cercetată în stare de libertate , iar alta a fugit din în Dubai când a primit citaţia, susţin anchetatorii. Numele celor care au cătuşe la mâini aunt  Diana Gureşoaie, Georgiana Constantin, Mirela Dumitru, Ramona Popescu, Diana Nicoras şi Lavinia Despina.

Adriean Videanu, eliberat și pus sub control judiciar. Soţia sa, audiată la DNA

Scris de RL. Posted in Justitie


Adriean Videanu s-a prezentat, vineri, la Secţia 12 Poliţie din Capitală, unde trebuie să meargă după ce a fost eliberat din arest şi pus sub control judiciar, el spunând că nu vrea să facă declaraţii, pentru că justiţia nu se face la televiziune, ci în faţa procurorilor şi în sala de şedinţă.
Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a fost eliberat de judecători, joi noaptea, și va fi cercetat sub control judiciar.
Adriean Videanu se va prezenta în cursul zilei de vineri la secția de Poliție la care este arondat și aici i se va stabili programul pe care trebuie să-l respecte în continuare.

Denunțul omului-cheie care l-a înfundat pe Adrian Sârbu. Salariul de 110.000 de euro îl dădea la bancă pentru apartamentele din Paris și Praga

Scris de EVZ. Posted in Justitie


Omul de afaceri Adrian Sârbu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de evaziune fiscală de la Mediafax Group. Mogulul este acuzat de instigare la evaziune fiscală, spălare de bani și instigare la delapidare. Avocata acestuia, Liana Petrovici, acuzată de complicitate la spălare de bani, va fi cercetată sub control judiciar. Decizia poate fi contestată la Curtea Supremă.

Procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică (SUPC), din Parchetul General, au explicat că Sârbu a creat un adevărat sistem de firme care avea ca scop sustragerea de la plată către bugetul statului a taxelor și impozitelor. Prejudiciul: 16,8 milioane de lei.

Muntele Sexului din Indonezia. Ritualurile erotice care aveau loc aici

Scris de DN. Posted in Justitie


În Insula Java din Indonezia, pe muntele Kemukus (sau Gunung Kemumus) se află un altar unde timp de secole au avut loc ritualuri erotice. Autorităţile musulmane din Java au interzis la sfârşitul anului trecut această tradiţie, după difuzarea unui reportaj realizat de jurnalistul australian Patrick Abboud de la postul SBS One.
Abbout participase în noiembrie 2014 la pelerinajul unde se îndeplineşte acest ritual, lângă altarul de pe Muntele Kemukus, poreclit Muntele Sexului.
Ciudatele ritualuri erotice, cu atât mai neobişnuite într-o tară musulmană, datează din secolul al XVI-lea.

Polițiștii au audiat 33 de femei într-un dosar de proxenetism; printre ele, prezentatoarea TV Daniela Crudu

Scris de Daniel Alexandru Florea. Posted in Justitie


Polițiștii Secției 19 au audiat joi 33 de femei, ca urmare a citării acestora cu mandat, pentru efectuarea de verificări cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de proxenetism în perioada august 2013 - ianuarie 2015.
Printre acestea au fost audiate, ca martori, și prezentatoarele TV Daniela Crudu, Simona Trașcă și Mădălina Pamfile, au confirmat, pentru AGERPRES, surse din Poliția Capitalei.
"În perioada august 2014 — ianuarie 2015, polițiști din cadrul DGPMB, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, au documentat activitatea unei grupări infracționale, pe linie de proxenetism.

Alina Bica, în faţa instanţei: Coldea mi-a cerut să INTERVIN pentru Tender. I-am spus că este EXCLUSĂ achitarea

Scris de Silvana Chiujdea. Posted in Justitie


Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica a făcut declarații surprinzătoare în fața magistraților. Ea a spus în instanţă că actualul şef interimar al SRI, Florian Coldea, i-a cerut să intervină pentru eliberarea lui Ovidiu Tender.
”Coldea mi-a cerut să intervin pentru Tender. I-am spus domnului Coldea că este exclusă achitarea”, a declarat Bica în fața magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), informează B1 TV.

DNA cere aviz pentru ARESTAREA lui Toni Greblă

Scris de GN. Posted in Justitie


 Procurorii DNA au cerut aviz de la Senat pentru arestarea preventivă şi trimiterea în judecată a lui Toni Greblă, judecător la Curtea Constituţională, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie. Augustin Zegrean, preşedintele CCR, a declarat că situaţia lui Greblă la CCR rămâne neschimbată, el putând fi suspendat doar când va fi trimis în judecată. „Nu sunt în siutaţia lui şi sper nici să nu ajung”, a spus Zegrean.
Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a fost trimisă procurorului general al României, care urmează să sesizeze Biroul Permanent al Senatului, pentru a putea fi declanşate procedurile de arestare şi trimitere în juecată a lui Toni Greblă.

Omul de afaceri Dan Adamescu, condamnat la 4 ani şi 4 luni de închisoare

Scris de RL. Posted in Justitie


Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a decis, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă, că omul de afaceri Dan Adamescu este vinovat pentru faptele de corupţie de care l-au acuzat procurorii şi l-au condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare şi trei ani interdicţia unor drepturi, printre care şi dreptul de a fi director şi administrator al unei societăţi sau de a coordona societăţi comerciale, în ţară sau în străinătate.
Judecătorul Mircea Moldovan, de la Tribunalul Bucureşti, a primit cea mai grea pedeapsă din dosar - 22 de ani de închisoare cu executare -, pentru intervenţii în cauze de insolvenţă.

Pedeapsă dură pentru judecătorul Mircea Moldovan în dosarul lui Adamescu: 22 de ani de închisoare

Scris de RL. Posted in Justitie


Potrivit deciziei instanței, Mircea Moldovan, judecător la Tribunalul București la data faptelor, a fost condamnat pentru mai multe infracțiuni de corupție, pedeapsa de bază fiind de 6 ani și 10 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 15 ani și 2 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite), astfel încât el va executa în final pedeapsa de 22 de ani închisoare.
De asemenea, lui Mircea Moldovan i s-au confiscat mai multe bunuri (un telefon, un televizor) și sume de bani, fiind menținut sechestrul pe un autoturism Mercedes Benz ML 320.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026