CONSILIUL NAȚIONAL AL ELEVILOR CAUTĂ SOLUȚII PENTRU PROBLEMELE ELEVILOR

Scris de CJE. Posted in Educatie


Seminarul Național al Președinților, la care au participat membrii cu drept de vot ai Adunării Generale a Consiliului Național al Elevilor, s-a desfășurat la Băile Herculane, județul Caraș-Severin, între 24 și 27 aprilie 2014. Aceasta reprezintă a doua întâlnire națională din cadrul proiectului „CiNE contează pe Tine”, implementat de Asociația Elevilor Mehedințeni în parteneriat cu Consiliul Național al Elevilor și Ministerul Educației Naționale şi co-finanţat prin Programul Tineret în Acțiune, acțiunea 5.1 - Întâlniri ale tinerilor cu responsabili ai politicilor de tineret.
Prima activitate din cadrul proiectului a fost reprezentată de Seminarul Național de Instruire al Secretarilor Consiliilor Județene ale Elevilor, care a avut loc în luna februarie 2014.

Consiliul Judeţean al Elevilor Maramureş a fost reprezentat de Teodora Lazar, secretar al CJE. Derularea acțiunilor de identificare și centralizare a situațiilor elevilor cu deficiențe de adaptare a constituit etapa premergătoare întâlnirii președinților Consiliilor Județene ale Elevilor. CJE Maramureş a aplicat 750 de chestionare in 15 licee ale judeţului. Datele au fost mai apoi centralizate de secretarul Teodora Lazar. Identificarea problemelor cu care se confruntă elevii din România a fost realizată prin intermediul chestionarelor distribuite în întreaga țară, la nivel național fiind completate și centralizate aproximativ 32000 de chestionare.
Pe baza centralizărilor, fiecare Consiliu Județean al Elevilor a identificat cele mai întâlnite trei probleme cu care se confruntă elevii, acestea fiind absenteismul frecvent, problemele economice și problemele familiale, elevii manifestându-și dorința de a avea acces la mai multe informații și de a fi incluși în diferite programe de formare personală și profesională. Conform chestionarelor aplicate, la nivelul judeţului Maramureş cele mai întâlnite trei probleme ale elevilor sunt absenteismul frecvent, problemele familiale şi abandonul şcolar. Acest eveniment a fost completat ulterior de organizarea unei „Cafenele Publice”, prin intermediul cărora au fost dezbătute și diseminate rezultatele analizei realizate.
CJE Maramureş a fost reprezentat de către Rareş-Cătălin Bîrle, președinte, acesta implicându-se activ în atelierele de lucru din cadrul proiectului și la diseminarea rezultatelor din județul Maramureş. Participanții la Seminarul Național al Președinților au realizat, pe baza acestor statistici, o strategie de intervenție adaptată la fiecare județ care va fi implementată la nivel național până la cea de-a treia activitate a proiectului – Seminarul Național al Biroului Executiv al Consiliului Național al Elevilor.
Tot în cadrul întâlnirii președinților Consiliilor Județene ale Elevilor au avut loc sesiuni de training susținute de profesorii formatori ai Consiliului Național al Elevilor, ateliere care s-au axat pe team-building, pe analiza chestionarelor completate și pe eleborarea strategiei de intervenție a Consiliului Național al Elevilor.
 Consiliul Naţional al Elevilor, structura reprezentantivă a elevilor din România, urmăreşte  identificarea grupurilor vulnerabile de elevi care nu au acces la mediul nonformal și implicarea acestora în activitați care să corespundă nevoilor de dezvoltare personală.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2021