UK Bookmakers

Încasări mai mari la bugetul județului în luna iulie

Scris de IP. Posted in Economie


La întâlnirea colectivului pentru stabilirea măsurilor de impulsionare a colectării veniturilor la bugetul consolidat al statului, șeful adjunct al Administrației Județene a Finanțelor Publice Maramureș, Ioan Popa a declarat că încasările la sfârșitul lunii iulie a.c., au fost mai mari pe capitolele bugetare componente, respectiv bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, dar și la alte venituri. Pentru menținerea volumului de încasări bugetare și recuperarea arieratelor vor fi luate măsuri de identificare a cauzelor neefectuării plăților la termen, intensificarea de acțiuni pentru identificarea de noi contribuabili care pot fi beneficiarii unor eșalonări la plată și monitorizarea măsurilor de executare silită. Programul, față de aceeași perioadă a anului trecut, are o realizare de 121,62%.

Țigarete descoperite în timpul controlului vamal la Sighetu Marmației

Activitatea Biroului Vamal de Interior Maramureș cumulat cu Biroul Vamal Sighetu Marmației a fost realizată în special din comerțul cu state terțe.

Acțiunile specifice strict domeniului vamal au vizat efectuarea a 23 de controale la persoane juridice, încheiate cu 22 de note unilaterale și 14 decizii de regularizare a sumelor, a precizat Tiberiu Berindan, șef birou supraveghere și control vamal. Peste 611 controale colete poștale și 12 controale cu privire la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală au fost desfășurate în scopul combaterii traficului de mărfuri susceptibile a încălca un drept de proprietate intelectuală.. Principalele mărfuri importate au fost: cherestea de rășinoase, mesteacăn și fag, părți de mobilier de lemn, anvelope noi din cauciuc, mașini de tocat fructe și legume, piulițe hexagonale din oțel, sârmă neagră moale, țesătură impregnată. Acestea provin din Ucraina, China, Bosnia și Herțegovina, Serbia, și Turcia. Mărfurile exportate la nivelul județului au fost efectuate spre Elveția, Federația Rusă, Serbia, Republica Moldova Turcia și Norvegia (elemente lamelare stratificate, mobilier din lemn, rafturi din lemn, scaune din lemn, traverse din lemn, blaturi din lemn, feronerie mobilă, piulițe/șaibe/șuruburi din oțel, lac pe bază de polimer). Au fost identificate 16 fraude vamale, fiind confiscate mărfuri (țigarete, produse de origine animală), cuantumul amenzilor vamale aplicate fiind în valoare de 26.500 lei. Punctul de trecere a frontierei de stat Sighetu Marmației a fost tranzitat, în luna iulie de aproximativ 16.900 mijloace de transport, respectiv peste 88.700 de persoane, volumul traficului înregistrând o creștere semnificativă de 36% față de aceeași perioadă a anului trecut. La controlul vamal efectuat la intrarea în țară au fost identificate țigarete de proveniență ucraineană (5240 bucăți) ascunse în interiorul a două autoturisme (aripă dreapta spate, filtru de aer, capacul portbagajului, trusa de scule, bagaje personale, dar și disimulate în bomboane de ciocolată). Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 lei și confiscarea întregii cantități de țigări.
Președintele-Directorul general al CAS Maramureș, Carmen Prodan, a precizat că a fost prelungită valabilitatea cardului de sănătate de la 5 ani la 7 ani. De asemenea a fost suplimentată lista cu cinci medicamente pentru persoanele care suferă de afecțiuni oncologice și hematologice.
Directorul executiv al AJOFM, Oana Mihaela Oșanu a menționat că numărul șomerilor înregistrați la finalul lunii trecute a fost de 6360 persoane, rata șomajului fiind de 3,23%, în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut. Numărul șomerilor beneficiari de indemnizație de șomaj a scăzut cu 332 de persoane. Datele statistice ale Casei Naționale de Pensii relevă că, la nivelul județului nostru, sunt peste 116.000 de pensionari, din care peste 74.800 pentru limită de vârstă, peste 19.000 pensionari de invaliditate, peste 4400 pensionari din domeniul agriculturii, 1681 beneficiari de pensii anticipate, peste 16.500 de persoane beneficiază de pensie de urmaș. Directorul executiv adjunct Dana Achim a menționat că, din data de 1 iulie a.c., punctul de pensie a crescut la valoarea de 1100 lei, iar pensia socială la valoarea de 640 lei.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2018