UK Bookmakers

Banii PROMIŞI de Moscova au ajuns la separatiștii pro-ruși dinTiraspol! Dacă tot are bani liderul separatist Evghenii Șevciuk și-a închiriat un avion și a plecat să se plimbe

Scris de RGN. Posted in Economie


Autorităţile separatiste pro-ruse de la Tiraspol anunţă că Moscova a transmis ajutorul umanitar promis în valoare de 522 de milioane de ruble sau de peste 8,5 milioane de dolari, însă din cauza devalorizării rublei suma nu este suficientă scrie ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.
Potrivit Novostipmr, şeful aşa-zisei administraţii de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a anunţat că în curând vor fi achitate sumele suplimentare pensiilor ca urmare a recepţionării ajutorului umanitar în valoare de 522 de milioane de ruble sau de peste 8,5 milioane de dolari.

Potrivit lui Şevciuk, banii vor asigura aceste plăţi pentru o perioadă de şase luni, însă sumele nu vor mai fi atât de mari cum erau anterior din cauza devalorizării rublei. „Suma plăţilor suplimentare pensiilor în moneda naţională va fi mai mică din cauza devalorizării valutei ruseşti. În bugetul Federaţiei Ruse este prevăzută o valoare de schimb pentru dolar de 37,7 ruble, însă pe moment cursul de schimb este de 60,6 ruble pentru un dolar", a precizat reprezentantul Tiraspolului.

Moscova plătește, Şevciuk se plimbă!

În timp ce regiunea separatistă se confruntă cu o criză economică gravă, iar pensionarii și angajaților așa-ziselor instituții de stat de la Tiraspol sunt remunerați cu întârziere, liderul separatist de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk, dacă tot a primit bani de la Moscova, se scaldă în lux. Acesta a arendat un avion pentru a merge într-un pelerinaj pe la mănăstirile de pe muntele Athos, scrie www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.

De această dată destinația de plecare a lui Șevciuk nu a fost Moscova. Papagalul rus de la Tiraspol a preferat o țară europeană. Șevciuk a decolat în după amiaza zilei de miercuri, 11 martie, la bordul unei curse charter, de pe Aeroportul Internațional Chișinău cu destinația Salonic, Grecia.

Potrivit unor surse Deschide.md din stânga Nistrului, Șevciuk nu a zburat în Grecia de unul singur. Acesta și-a luat cu sine și câțiva așa-ziși oficiali de la Tiraspol.

Este vorba despre preşedintele comitetului pentru apărare şi securitate Andrei Spicenco și alte 2 persoane, unul dintre care este agent din paza pretinsului președinte din stânga Nistrului.

Liderul separatist de la Tiraspol a fost surprins pe Aeroportul Internațional Chișinău în momentul în care urca la bordul unui avion charter, de mici dimensiuni, care aparține companiei aeriene RUMIT AVIATION.

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=16800:banii-promii-de-moscova-au-ajuns-la-separatitii-pro-rui-dintiraspol-dac-tot-are-bani-liderul-separatist-evghenii-evciuk-i-a-inchiriat-un-avion-i-a-plecat-s-se-plimbe&catid=47:politic&Itemid=78

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2018