UK Bookmakers

Vaticanul a primit o cerere de răscumpărare pentru două scrisori rare

Scris de Florin Badescu. Posted in Economie


Vaticanul a anunţat că a primit duminică o cerere de răscumpărare pentru două documente rare scrise de Michalangelo, marele maestru al Renaşterii italiene, care au fost furate din arhivele Sfântului Scaun în urmă cu aproape 20 de ani, informează Reuters.
Furtul celor două documente - dintre care o scrisoare ce conţinea semnătura artistului, rămas în istorie după ce a pictat Capela Sixtină, a realizat o parte dintre planurile Bazilicii Sfântul Petru din Roma şi a realizat capodopere ale sculpturii, precum David şi Pieta - nu fusese făcut public până duminică.

În urma unui articol publicat duminică în cotidianul Il Messaggero, purtătorul de cuvânt de la Vatican, părintele Federico Lombardi, a dezvăluit faptul că un cardinal de la Bazilica Sfântul Petru a fost contactat recent de o persoană care s-a oferit să înapoieze cele două documente contra "unei anumite sume".

Potrivit Il Messaggero, acea persoană, despre care se afirmă că ar fi un fost angajat al Vaticanului, a cerut suma de 100.000 de euro.

"În mod natural, cardinalul a refuzat, pentru că acelea sunt documente ce au fost furate", a adăugat părintele Lombardi.

El a mai spus că o călugăriţă care lucra în Arhivele de la Vatican i-a informat pe oficialii Sfântului Scaun, în 1997, că documentele lipseau. Federico Lombardi nu a precizat motivul pentru care Vaticanul nu a făcut public mai devreme acest furt.

Deşi Il Messaggero vorbea doar despre o scrisoare semnată de Michelangelo - care a trăit între 1475 şi 1564 -, purtătorul de cuvânt de la Vatican spune că în realitate două documente au fost furate.

Poliţia de la Vatican investighează în prezent acest caz în colaborare cu autorităţile italiene.

Nici părintele Lombardi, nici cotidianul Il Messaggero nu au dat publicităţii alte detalii despre cele două documente, care au fost sustrase dintr-un departament special din Arhivele Vaticanului care se ocupă cu administrarea şi întreţinerea bazilicii, denumit Fabbrica di San Pietro.

În acel departament se află numeroase documente despre istoria, designul şi construcţia celei mai mari biserici a creştinătăţii. Bazilica Sfântul Petru de la Vatican a avut nevoie de peste 100 de ani pentru a fi construită şi a fost finalizată în 1626.

http://www.descopera.ro/dnews/13955031-vaticanul-a-primit-o-cerere-de-rascumparare-pentru-doua-scrisori-rare

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2018