Yoghinii din MISA plătesc triplu dacă vor spirale | Integrarea în absolut costă 700 de lei

Supărare mare printre yoghinii români care aşteptau cu nerăbdare tabăra tradiţională de la Costineşti. Aceştia au aflat că de anul acesta preţurile s-au triplat!
Anunţul cu detaliile taberei de la Costineşti a fost postat recent pe s i - te-ul Mişcării pentru Integrare Spirituală în Absolut (MISA). Astfel, pentru cele 34 de zile de tabără din august-septembrie, cei care doresc să se simtă mai aproape de gurul Gregorian Bivolaru trebuie să plătească de trei ori mai mult. Mai exact, dacă până acum o persoană achita 200 de lei, de anul acesta taxa s-a majorat la 700.
Sfătuiţi să facă economii
Supăraţi că până şi integrarea în absolut pare să fi fost “accizată” chiar de organizatori, yoghinii le-au cerut acestora să mai lase din preţul spiralei. “Dacă pentru câţiva ani li s-a oferit gratuitate pentru participarea la spiralele din tabere, unii nu mai apreciază faptul că li s-a dat ceva gratuit, ci au pretenţia ca aşa să fie pentru totdeauna”, le-au răspuns trimişii lui Bivolaru, care le-au sugerat yoghinilor strâmtoraţi şi cum să facă economie: “Cei care au un smartphone de ultimă generaţie oare de ce nu renunţă la acest gen de obiecte inutile sau la abonamentul de telefon pentru a face economii?”.
În plus, ca în fiecare an, yoghinilor li s-a amintit că, pentru a participa la orele de meditaţie, trebuie să aibă analizele HIV şi de hepatită la zi.
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/yoghinii-din-misa-platesc-triplu-daca-vor-spirale-integrarea-in-absolut-costa-700-de-lei-498378.html
