DOMENIUL LUXOS AL VARANULUI de pe Laguna Albastră. Ce spun vecinii despre Dan Voiculescu
Vecinii complexului de lux al familiei Voiculescu, din comuna ilfoveană Corbeanca, dezaprobă cererea mogulului de a desfiinţa "Evenimentul zilei". Domeniul de aproape 40.000 de metri pătraţi are un buncăr uriaş.
Ferite de ochii curioşilor, între o pădure şi un lac, se ridică, semeţe, trei corpuri de clădire, cât un mic cartier de vile.
Acolo, în comuna Corbeanca, judeţul Ilfov, pe o stradă cu nume parcă predestinat visurilor exotice ale unui mogul- Laguna Albastră - se află imensa proprietate a lui Dan Voiculescu. Zeci de case ale muritorilor de rând, care locuiesc în satul învecinat, Ostratu, ar încăpea între gardurile de ciment, de 2,5 metri înălţime. Pe cei aproximativ 38.000 de metri pătraţi sunt, însă, "doar" trei clădiri mari, cam cât o sală de sport fiecare, ridicate pe câte două nivele, deasupra solului.
"Marele mogul"
Am mers, la pas, prin Corbeanca pentru a-i întreba pe localnici ce părere au despre iniţiativa "Varanului" de a închide "Evenimentul zilei". Spre surprinderea noastră, nu am găsit niciunul care să îl admire pe "Marele mogul". Ba, dimpotrivă, toţi aveau un "cui" împotriva lui Dan Voiculescu. Unii ne-au spus din start: "Nu mă bag, nu vreau să am probleme". Alţii, în schimb, ne-au spus părerea lor. Toţi ne-au cerut însă să nu le dezvăluim identitatea.
"Nu e nimeni acasă"
Ajunşi în faţa proprietăţii lui Dan Voiculescu, jurnaliştii "Evenimentului zilei" au fost luaţi la întrebări de un tip îmbrăcat în trening, ieşit repede din spatele unei porţi de fier, care a zis că e de la firma de pază: "Vă rog să nu faceţi poze!". "Dar e domeniul public", răspundem noi. L-am întrebat dacă e cineva acasă, să putem avea un dialog. "Nu e nimeni", a venit răspunsul omului care a intrat, grăbit, înapoi, în curtea uriaşului domeniu.
La scurt timp după aceea, de pe o altă poartă a "imperiului" a ieşit o maşină, condusă de un bărbat. Pe bancheta din spate se afla o fată, cel mai probabil o nepoată a lui Dan Voiculescu. Nimeni nu a ieşit să discute cu noi. Au vorbit, în schimb, vecinii.
"E o măgărie"
Pe unul dintre aceştia l-am întâlnit chiar pe strada Laguna Albastră, unde se află impresionantele "trei-vile" ale "Varanului". Omul, un pensionar, de 64 de ani, a spus răspicat: "E mult prea puţin spus măgărie. Este o chestie care unui om normal nici măcar nu poate să-i treacă prin minte să închidă un ziar şi o televiziune. E o chestie care îl caracterizează". "Într-un stat democratic, un politician dintr-un partid aflat la guvernare...", spunem noi. "Care partid? Propria lui creaţie...Nu este un partid, este o afacere...", concluzionează omul.
Întrebat ce crede că se află în spatele acestei cereri de dizolvare a lui Voiculescu, pensionarul ne-a declarat: "Părerea mea e că e un om bolnav. Boala nu e de acum un an doi, ci e mai veche. Prin ascensiunea pe care a făcut-o are impresia că a ajuns în rândul zeilor şi nimeni nu poate să-i facă nimic". "Vreţi să spuneţi bolnav de putere?", am întrebat noi. "Boala puterii este o formă de paranoia", a venit răspunsul.
La rândul lor, alţi doi tineri care trebăluiau pe lângă o maşină au zâmbit în barbă: "Hm! Nu suntem de acord să fie închis ziarul, nici televiziunea. E rău ce vrea să facă. Dar nu e ăsta singurul rău. Mafiai mare. Ăsta, de ne întrebaţi de el, e de mers la puşcărie. Da’ nu spuneţi cine suntem".
"Are un buncăr de nouă metri"
Pe lacul din apropiere, doi localnici se aflau la pescuit. Unul, mai rezervat, a dat din mână a lehamite când a auzit de numele lui Dan Voiculescu. Celălalt, un bărbat de vreo 50 de ani, ne-a zis supărat: "Nici nu aş mai vrea să vorbesc despre omul ăsta. Nepoţii lui mi-au spart geamurile la casă, anul trecut, au scris pe pereţi...Am vorbit cu ginerele lui, dar degeaba. Nu m-a despăgubit. Şi atât vă spun, nimic mai mult".
Un alt bărbat (43 de ani), întâlnit în celălalt capăt al Lagunei Albastre, ne-a vorbit despre "generozitatea" vecinului cu trei case în curte. "De şapte ani de când a cumpărat aici, nu a dat nimic la nimeni. Păi, Ţânţăreanu dă mese la oameni. Săracul Becali, la fel. A intrat în puşcărie pentru lucruri mai mărunte decât au făcut Voiculescu şi Patriciu. Ăştia ar trebui să meargă la puşcărie. Dar Voiculescu are prea mulţi bani şi o să dea şi o să scape", e de părere omul. Construcţia uriaşă de pe strada Laguna Albastră a fost începută în anul 2005 şi terminată în 2009. "Când a început construcţia am numărat, într-o seară, vreo 200 de cife cu ciment", spunea localnicul. Tot el a zis că sub imensa proprietate se află un buncăr de nouă metri adâncime. "O fi anti- atomic", şi-a dat cu părerea vecinul.
Vecinii lui Dan Voiculescu ţin cu Evenimentul zilei
Bărbatul care ne-a spus deja că Voiculescu se crede zeu, e ferm convins că pe cei aflaţi acum la guvernare, din care face parte şi partidul creat de Dan Voiculescu, nu îi mai interesează nici măcar păstrarea aparenţelor. "Nu, nu cred că le mai pasă de asta! Nu le mai pasă ce gândesc alţii despre ei. Să ajungi să ceri dizolvarea unor instituţii media doar pentru că au altă părere... E o derivată din ce vă spuneam mai înainte, că toţi trebuie să stea în poziţie de drepţi în faţa marelui zeu, gânditor sau cum vrea să-şi spună. Eu îl cred sforar, iar la genul acesta de om te poţi aştepta la orice!".
Să înţelegem că sunteţi alături de noi?, l-am întrebat. "Categoric da. Sunt alături de voi. Faceţi apel la solidaritatea de breaslă, luaţi legătura cu forurile internaţionale, nu-l lăsaţi să facă ce vrea cu voi!", ne-a răspuns omul din Corbeanca.
Părerea unui ţăran român: "E o prostie!"
Un alt bărbat în vârstă de 46 de ani, din localitate, ne-a spus că la "Palatul lui Voiculescu" mai mult în week-end este agitaţie. El a răspuns întrebării noastre cu bunulsimţ specific ţăranului român.
"Nu e bine ce face. Păi, fiecare dintre noi citim ziare, ne uităm la televizor. «Evenimentul zilei » e un ziar care informează, critică, iar «B1 TV» chiar are nişte emisiuni bune. Dar dacă nu îi place cuiva opinia, poate să schimbe canalul, să cumpere alt ziar, dar nu aşa...Ce face domnul Voiculescu este o prostie", ne-a spus bărbatul calm, raţional, fără niciun fel de înverşunare.
Firma familiei a cerut închiderea EVZ şi B1 TV
Camelia Rodica şi Dan Voiculescu, fiică şi tată, sunt "parteneri" nu doar în dosarul de şantaj ajuns recent pe masa judecătorilor. Dacă acolo cei doi au calitate de inculpaţi, în acţiunile declanşate pentru închiderea ziarului Evenimentul zilei şi a postului B1 TV este implicat tot trio-ul: tatăl, prin firma Grivco, şi ambele fiice - Camelia Rodica şi Corina Mirela Voiculescu, ca persoane fizice. Aceasta este componenţa acţionarilor firmei Intact Production SRL, cu sediul în bulevardul Ficusului nr. 44 A. Cea care a înaintat instanţei acţiunile pentru dizolvare, invocând un articol din Legea 31/1990 care ar da dreptul să ceară acest lucru oricărei persoane "interesate", fără a avea această calitate în sensul cerut de lege.
Desigur, firma Intact Production SRL are tot interesul să promoveze acţiuni care ar duce la anihilarea concurenţei pentru publicaţiile şi posturile din Trustul familiei de mogul, dar legea nu-i dă acest drept.
Părerile cititorilor
Pe evz.ro, citirorii au scris sute de mesaje, prin care condamnă acţiunea în instanţă a lui Dan Voiculescu, prin care cere închiderea ziarului. Redăm câteva dintre mesaje.
Gabi: Dacă acest securist şi turnător,Felix,nu mai putea de grija datoriilor firmelor din mass-media, trebuia să ceară desfiinţarea "Jurnalului Naţional" şi în primul rând a TVR, care (deşi o plătim şi din banii noştri) are datorii imense la stat.
Pensionara: Este strigător la cer ce se întîmplă în această ţară,cum noi tolerăm aşa ceva ,eu nu vreau să fiu complice, dar sunt prea în vârstă, nu am puterea fizică necesară, dar tot sper în gândirea şi forţa tinerilor noştri pentru a face ordine cu aceşti hoţi care ne-au jefuit, de USL-işti care ne-au minţit. ROMĂNI, TREZIŢI-VĂ PÂNĂ NU E PREA TÎRZIU !!!
Costin Ştefan: Păcat că instanţa nu poate aplica pedeapsa binemeritată de Voiculescu, a loviturilor de vergi peste fundul gol. Nu există secătură pe plaiurile româneşti, care să-l întreacă în privinţa tupeului şi a lipsei de caracter. (...) Justiţia ar trebui să redeschidă dosarul Crescent şi conturile Securităţii. Cel mai mare infractor neruşinat din România, care a păgubit statul cu sute de milioane de dolari,merita condamnat la închisoare pe viaţă, cu confiscarea întregii averi.
Emarcu: Deci Varanul a luat leapşa.... Este pentru prima dată în viaţa lui când lucrurile nu îi merg cum vrea el. De când a primit sentinţa aia se pare că totul se duce rapidrapiduleţ la vale. Omul din umbră, care pune prim - miniştri, răstoarnă guverne, cumpără televiziune... şi-a găsit naşul. Şi distracţia abia începe. Dar aflăm o noutate: jurnaliştii lui nu şi-au primit salariile de luni de zile. De ce oare? Se poate că văzând ce se întâmplă, Voiculescu şi-ar fi transferat toate conturile afară, cu intenţia de a spăla şi el puţin dacă nu câştigă apelul şi recursul la prima condamnare. Ar trebui să i se ridice paşaportul.
Mrsilk: Cred că încet, dar sigur, se apropie apusul dinozaurilor securisto-comunişti din epoca Ceauşescu. Păcatul cel mare este că foarte mulţi tineri au îmbrăţişat aceste non-valori (...) România oricum se află în pragul colapsului economic şi moral, iar mai devreme sau mai târziu ne vom trezi prea izolaţi ca să mai putem repara ceva.
Costin Ştefan: Nu vei reuşi Varane ! Nu vei reuşi să desfiinţezi ziarul nostru ! Te deranjează că EVZ apără democraţia ? Că luptă pentru respectarea drepturilor omului ? Că demască guvernarea abuzivă, care mimează că face ceva pentru ţară şi nu face nimic ? Te sperie că EVZ demască marea corupţie, în care şi dumneata eşti implicat ? Că semnalează cazurile în care Parlamentul sau Guvernul încalcă fără jenă Constituţia, că încalcă principiul separaţiei puterilor în stat ? Vrei să pui tu mâna pe Justiţie, tu care eşti unul dintre cei mai mari hoţi şi şarlatani ai acestei ţări ? Vrei ca EVZ sa recheme Comisia din Canada, ca să dovedească Justiţiei române că ai furat sute de milioane de dolari ? Locul dumitale este dupa gratii, domnule Voiculescu, şi trebuie să înapoiezi statului român tot ce ai furat.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/domeniul-varanului-de-pe-laguna-albastra-1066591.html