Hoţie SIDERANTĂ la VÂRFUL unui SERVICIU SECRET. Fostul şef al SPIONILOR Ministerului de Interne DETURNA BANII pentru plata informatorilor

Pentru prima oară în istoria post-decembristă, conducerea celui de-al treilea serviciu secret al României – DIPI, fosta „Doi și-un sfert” – este anchetată de DNA pentru folosirea ilegală a fondurilor secrete.
La doar cinci zile după ce premierul Dacian Cioloș l-a schimbat din funcția de șef al DIPI, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a început urmărirea penală împotriva chestorului Gheorghe Nicolae. Acuzațiile procurorilor anticorupție în acest caz seamănă izbitor cu cele îndreptate împotriva fostului șef al Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (ONPM), chestorul Adrian Bărăscu: deturnare de fonduri și abuz în serviciu.
În ambele situații, sub acoperirea secretului de serviciu, banii au fost folosiți în alte scopuri. Dacă în cazul ONPM, anchetatorii au descoperit că au fost furați bani destinați martorilor protejați, în cazul anchetei de la DIPI ofițerii puși, ieri, sub urmărire penală sunt acuzați că au folosit fonduri operative în alte scopuri. Oficiali din MAI au explicat, pentru „Evenimentul zilei”, că fondurile operative sunt destinate, în special, plății informatorilor.
