Un grup analitic susține că serviciile secrete ruse pregătesc o lovitură de stat în Republica Moldova

Există o 'probabilitate ridicată' pentru o lovitură de stat în Republica Moldova, lovitură inițiată de forțele proruse prin coordonarea serviciilor secrete ale Federației Ruse, avertizează miercuri grupul analitic Da Vinci AG, citat de www.agerpres.ro, preluat de Romanian Global News.
Potrivit grupului, destabilizarea situației din Republica Moldova ar putea fi urmată de apariția unor 'focare regionale de tensiuni, care ar include și o parte a regiunii Odesa.' De asemenea, 'este posibilă destabilizarea situației din România, pe baza factorului etnic', se spune în raportul grupului de analiză (http://ru.davinci.org.ua/docs/Moldova130116.pdf)
'Scenariul de forță în Republica Moldova ar putea actualiza problema 'caracterului oportun' al aflării trupelor ruse pe teritoriul Transnistriei și întări prezența acestora în regiune', avertizează grupul.
În materialul postat pe site se spune că la data de 20 decembrie 2015 la Tiraspol a sosit Gheorghi Meniailo, expert în cadrul Institutului Rus pentru Cercetări Strategice (RISI), deplasarea acestuia având drept scop 'îmbunătățirea activității Centrului Nistru-Prut al RISI'.
Sub coordonarea general-locotenentului Leonid Reșetnikov, RISI a fost unul dintre autorii strategiei pentru anexarea Crimeei și ocupării Donbasului.
'La ora actuală, există toate semnele că se pregătește destabilizarea situației în Republica Moldova, organizarea unei lovituri de stat, înlocuirea președintelui Timofti și inițierea de alegeri legislative anticipate, în interesul forțelor proruse', subliniază experții de la Da Vinci AG.
'Perioada pentru radicalizarea situației în Republica Moldova și încercările Rusiei de a strâmtora România în această regiune a fost aleasă în mod avizat. Atenția aproape a tuturor jucătorilor din regiune este îndreptată spre propriile probleme. UE, și în primul rând Germania, traversează o criză socio-politică legată de refugiați; Turcia se confruntă cu atacuri teroriste; Ucraina este ocupată cu negocierile cu Rusia referitor la zonele sale estice', afirmă experții.
'Pentru a preîntâmpina intervenția României în conflict, Bucureștiul ar trebui să fie distras spre rezolvarea unor probleme interne critice. Astfel de probleme ar putea fi activizarea grupărilor radicale maghiare de pe teritoriul României, care au legătură cu Rusia', se mai spune în analiza citată.
În opinia autorilor acestei analize, Rusia ia în calcul destabilizarea situației în Republica Moldova în același timp cu destabilizarea situației din sudul regiunii Odesa, ceea ce i-ar oferi Kremlinului 'incontestabile avantaje politice, militar-politice, economice și logistice pentru a-și continua planul privind Ucraina'.
Fost deputat PD: Acțiunile Partidului Democrat conțin elemente de lovitură de stat
„Acţiunile de astăzi miercuri), care au fost organizate de Partidul Democrat (PD), conţin elemente de lovitură de stat. Ceea ce se întâmplă astăzi nu are nicio legătură cu normele Constituţiei R. Moldova, garantul căreia este preşedintele Nicolae Timofti", este de părere fostul deputat democrat, Stela Jantuan, citată de www.ziarulnational.md.
„Este interesantă poziţia lui Nicolae Timofti. Sunt informaţii că dânsul ar putea să demisioneze. Dacă preşedintele desemnează candidatura PD, iar apoi demisionează, atunci nu văd nicio logică. Preşedinte interimar devine Andrian Candu, care este din PD. În aşa caz, PD capturează toate instituţiile statului, inclusiv şefia Guvernului şi postul de preşedinte al ţării", a declarat fostul preşedinte al Comisiei parlamentare pentru drepturile omului pentru site-ul btv.md.
