Șefii de la pușcăria porno primesc salarii de merit

Scris de Cristian Burcioiu. Posted in Dezvaluiri


 Dezmăţul sexual de la Penitenciarul Târgu Jiu, scos la iveală acum aproape un an de ziarul Libertatea, a fost destul de repede dat uitării de conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). Nu numai că toţi şefii de acolo au rămas neclintiţi în funcţii după valul de anchete care s-a abătut asupra lor, însă acum primesc şi salarii de merit!
De-a lungul timpului, puşcăria gorjeană a tot intrat în atenţia opiniei publice, ba pentru modul în care s-au folosit anumite fonduri europene, ba pentru păienjenişul de rubedenii care formează personalul deacolo, ba pentru scandalul sexual ieşit la iveală odată cu fotografiile porno în care deţinuţi făceau sex într- o baie.

Mai mult, procurorii DIICOT de la Craiova au deschis chiar o anchetă legată de un eventual trafic de persoane în care ar putea fi implicaţi gardieni din această celebră, de-acum, puşcărie!

Pare-se că toate aceste anchete, plus cea a Avocatului Poporului, care a confirmat existenţa desfrâului sexual de după gratii, nu fac nici cât o ceapă degerată în ochii mai-marilor ANP, atâta vreme cât au direcţionat către Penitenciarul Tg. Jiu fonduri care să acopere acordarea de salarii de merit pentru şefii închisorii gorjene!

Lucrări de excepţie şi misiuni speciale

Este vorba de nişte bonificaţii al căror cuantum ajunge până la jumătatea salariului încasat în mod obişnuit şi care se acordă timp de jumătate de an celor care au fost implicaţi în realizarea unor “lucrări de excepţie” şi în executarea unor “misiuni speciale”.

Legea spune că acela care beneficiază de aceste sporuri salariale trebuie să execute activităţi cu un grad de complexitate mai ridicat decât cele pe care le face în mod normal. Fireşte, în capul listei, spun surse din penitenciarul gorjean, se află toată conducerea închisorii, aceeaşi care a fost serios “şifonată” în urma scandalului sexual de după gratii demascat de ziarul Libertatea.

În luna octombrie a anului trecut, reporterii Libertăţii au intrat în posesia unor fotografii porno în care doi deţinuţi făceau sex, într-o baie a Penitenciarului Târgu Jiu.

În urma valului de anchete declanşate, printre care s-a numărat şi cea administrativă a ANP, conducerea închisorii - care iniţial a încercat să nege dezmăţul sexual de după gratii şi chiar i-a mutat pe unii deţinuţi implicaţi în alte puşcării - a fost sancţionată cu avertisment.

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/sefi-puscarie-porno-salarii-552908.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026