Cel mai mare showroom Mercedes, construit ilegal

Scris de Eugen C. Stoica. Posted in Dezvaluiri


Modul în care s-a dobândit terenul pe care a fost construit cel mai mare showroom Mercedes Benz din Europa Centrală şi de Est şi construcţia propriu-zisă a acestuia s-a soldat cu cercetare penală. Însă, ţinând cont de valoarea investiţiei, peste 20 de milioane de euro, şi de importanta brandului, faptele au fost sancţionate doar cu o amendă de vreo… 750 de euro.

Terenul pe care astăzi se ridică cel mai mare showroom Mercedes din Europa Centrală şi de Est (3,2 hectare), situat în municipiul Baia Mare, dar aflat în patrimoniul comunei Recea, a fost scos la licitaţie pentru concesionare în 22 ianuarie 2007.


Câştigătorul iniţial

Conform declaraţiei preşedintelui Asociaţiei Agenţilor Imobiliari Maramureş, Lazăr Nacu, la acel moment terenul valora aproximativ 6 milioane de euro. Licitaţia a fost câştigată de societatea care a oferit suma cea mai mare, Rusalia Anastasia SRL, care dorea să investească în turism şi agrement (se vehicula construcţia unui parc de distracţii şi a câatorva pensiuni şi a unui restaurant). Chiria anuală pe care Rusalia se angaja să o plătească la bugetul comunei Recea era de 307.200 de lei. Aşadar, firma ATP Exodus, care îşi anunţase intenţia de a construi acolo un impozant showroom Mercedes, a pierdut. Însă nu pentru mult timp.

Câştigătorul final

Respectând proverbul popular “Nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte”, la puţină vreme de la stabilirea câştigătorului licitaţiei, Consiliul Local (CL) Recea s-a sucit. A anulat licitaţia şi a zis că nu mai da terenul în concesiune, ci va face un parteneriat public-privat cu ATP Exodus. Conform acestei hotărâri, pentru terenul pus la dispoziţia pierzătorilor licitaţiei, aceştia se obligau să vireze anual în bugetul local al comunei Recea 6% din profit, dar nu mai puţin de 35.000 de euro (la acea vreme echivalentul a 115.000 de lei). Pe lângă diferenţa dintre propunerea societăţii Rusalia şi cea a ATP Exodus, conform declaraţiei lui Maxim Popovici (la vremea restectiva acesta era consilier local) clauzele 4.2 şi 4.3 din contractul care consfinţeşte parteneriatul public-privat prevăd că ATP Exodus poate cumpăra terenul cu suma de 2.500 de euro/ar, adică aproximativ 800.000 de euro, de şase ori mai puţin decât valoarea la care l-au estimat specialiştii imobiliari. Autorităţile au motivat preţul scăzut printr-o evaluare a altui expert.

Cercetare şi NUP

În aprilie 2007, poliţiştii maramureşeni, dar şi Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, au verificat legalitatea încheierii contractului de asociere dintre CL Recea şi ATP Exodus. După câteva luni, şeful Serviciului Economic, comisarul şef Augustin Bărbos, s-a recunoscut învins. “Am cerut şi Curţii de Conturi să verifice Primăria din Recea, dar au spus că nu e de competenţa lor. Noi vom putea porni cercetările asupra primarului, pentru abuz în serviciu, doar în momentul în care clauză de vânzare a terenului va intra în vigoare. Acum este vorba doar despre o clauză fără efecte, iar contractul de asociere este inatacabil”, a declarat Bărbos. Aşadar, cercetarea s-a soluţionat cu “neinceperea urmăririi penale” pentru că “încă n-au vândut terenul”.


După semnarea parteneriatului, în martie 2007 ATP Exodus s-a apucat de construit, deşi Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) a fost votat de Consiliul Local Baia Mare (municipiu pe raza căruia se afla terenul respectiv) mult mai târziu, respectiv în iulie 2007. Altfel spus, ATP Exodus a început construcţia cu cinci luni înainte de a deţine vreo autorizaţie în acest sens. Consilierul băimărean Cristian Niculescu Tagarlas (avocat) îşi aminteşte că la momentul votării Planului Urbanistic de Detaliu (PUD), consilierii locali “au votat aprobarea ca şi cum ar fi hipnotizaţi”, deşi terenul era deja subiectul unui litigiu. Ce se întâmplă cu o construcţie începută fără aprobare, se dispune demolarea ei şi readucerea terenului la starea iniţială? Poate într-un regim normal, la noi e suficientă o amendă, pe baza căreia construcţia poate continua. Viceprimarul municipiului Baia Mare, Ludescher Istvan, care coordonează activitatea Corpului de Control privind legalitatea în construcţii, a declarat că firma ATP Exodus a fost sancţionata cu amendă. “A trecut ceva vreme de atunci şi nu mai reţin exact, dar cred că e vorba despre o amendă în cuantum de 2.000-3.000 de lei pentru că au demarat lucrările fără să aibă avizele necesare. Practic, ei au depus documentaţia pentru obţinerea avizului, dar au început lucrările mai repede (n.red., în martie 2007). Când am fost la faţa locului, construiseră deja nişte fundaţii… Au achitat amendă fără să o conteste pe cale juridică, aşa cum procedează multe societăţi comerciale. De fapt, societatea ATP Exodus a mai fost sancţionata şi după aceea, pentru instalarea fără avize a unui totem publicitar. Au plătit şi amendă respectivă”, a declarat viceprimarul municipiului Baia Mare. Pentru că nu pot fi amendaţi de două ori pentru aceeaşi faptă, după achitarea insignifiantei amenzi, deţinătorii showroom-ului au continuat nestingheriţi construcţia. Doar urmau să primească şi avizele şi nu se făcea ca pentru atâta lucru să întârzie o investiţie de 20 de milioane de euro.

 Construcţia celui mai mare Centru Autorizat de Vânzări şi Service Mercedes-Benz din Europa Centrală şi de Est, o construcţie de peste 10.000 de mp, a durat din martie 2007 până în ianuarie 2008.

Istoria se repetă

Acum, în Recea e linişte. Primarul Octavian Pavel nu poate dezvălui câţi bani a primit anul trecut bugetul local de pe urma parteneriatului public-privat cu ATP Exodus, “decât în urma unei adrese scrise, oficială”. Nici consilierii locali pe care i-am contactat în acest sens nu pot oferi un răspuns, nici măcar aproximativ (“Încă nu ni s-a adus la cunoştinţă execuţia bugetară.”). În schimb, în zona limitrofă Băii Mari, comună Recea îşi vinde terenurile pe bandă rulantă marilor investitori - tot în zona showroom-ului Mercedes s-a vândut teren pentru construirea hypermarket-urilor din reţeaua Metro: Real şi Praktiker. Mai recent, strategia s-a modificat, revenindu-se la varianta iniţială, a concesiunii. Pe site-ul primăriei se cauta cu disperare şi trei semne de exclamare alţi investitori bine intenţionaţi: “Atenţie investitori!!! Primăria Recea va pune la dispoziţie în vederea concesionarii, terenuri pentru construcţii industriale, în imediata apropiere a municipiului Baia Mare”.

https://ziaruldeinvestigatii.ro/blog/posts/cel-mai-mare-showroom-mercedes-construit-ilegal

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026