Iun 20 SCLAVIA ALBILOR – UN FENOMEN TRECUT SUB TACERE (I)

Putem reduce istoria sclaviei la suferintele omului negru? Au existat sclavi albi? Au suferit ei mai mult decit sclavii negri? Care sint adevaratii patroni ai traficului de sclavi? Iata intrebari pe care un spirit liber si perspicace nu va ezita sa si le puna. Indoiala in sine nu poate fi periculoasa. Ea nu poate dauna decit unei dictaturi, in special dictaturii mediocritatii asupra inteligentei. Asadar, putem aborda problema traficului de sclavi intr-un spirit liber, revizionist? S-o facem, pina nu e prea tirziu!

Vorbind despre diferentele rasiale dintre negri si albi, Thomas Jefferson arata ca in Imperiul Roman din secolul lui Augustus, situatia sclavilor era mult mai rea decit cea a negrilor pe continentul american.

Chiar si in aceste conditii, unii sclavi albi devin artisti de exceptie. Se remarca prin cunostintele lor ajungind sa fie folositi ca preceptori ai copiilor stapinilor lor. Epictet, Terentiu si Fedru sint citiva dintre acesti artisti, sclavi de rasa alba. In secolul al IX-lea d.Hr., zeci de mii de sclavi albi sint vinduti in teritoriile ocupate de musulmani, de exemplu in Regatul Cordobei. Vikingii se implica si ei in acest comert profitabil. Barbatii capturati provin din Islanda, Scotia si Irlanda. Dintr-un calcul sordid de rentabilitate, pentru reducerea spatiului ocupat copiii nu sint imbarcati pe vase, ci sint ucisi pe loc. In contrapartida pentru sclavii vinduti, drakkar-ele vikingilor se intorc incarcate cu marfuri si bijuterii. Intre secolele X-XV sclavii provin in majoritate din rindul populatiilor slave, de unde si originea cuvintului. Barbatii sint folositi ca vislasi pe galere, femeile ca prostituate. Castrarea sclavilor este frecventa. Putini supravietuiesc.

Disparitia societatilor traditionale, reculul catolicismului conjugat cu dezvoltarea protestantismelor prefigureaza, nu intimplator, vremea revolutiilor si ascensiunea valorilor materialiste (capitalismul si comunismul). Popoare intregi cad prada celei mai negre mizerii.

In Anglia, toate aceste semne sint mai vizibile decit oriunde. Actualmente, sclavia albilor este un subiect evitat cu multa grija sau, in cel mai bun caz, bagatelizat. Si totusi, acest fenomen, nerecunoscut ca atare, care s-a dezvoltat in Anglia este cu mult mai crud decit cel suferit de negri in America. Ritmul de lucru impus este imposibil de respectat. O zi de munca dureaza in medie 16 ore. In 1765, din cei 23 de copii angajati de intreprinderea St. Clement Dane’s, 18 sint raniti mortal. La fel se intimpla cu 64 dintre cei 78 de copii angajati la o intreprindere din Holborn. La St. George’s in Middlesex, 16 copii din 18 mor in accidente de munca. Aceste cazuri sint simptomatice pentru o rata a mortalitatii estimata in acei ani la 90% din totalul copiilor folositi ca forta de munca. Incredibil!

Aceasta exploatare criminala nu are limite. Povestea lui Charles Dickens, Oliver Twist este graitoare. Protagonistul, un copil, este vindut pentru citeva lire unui individ mirsav, Gamfield. Tot copiii sint folositi si pentru curatarea hornurilor. Din motive de productivitate, semineele nu sint stinse in momentul curatarii hornurilor. Accidentele sint astfel numeroase. Nici o indemnizatie nu este platita de catre patroni in caz de accident. Acesti tineri cosari, amenintati de mici de tuberculoza si nevoiti sa cerseasca pentru piinea zilnica, cad deseori prada mortii timpurii.

In lucrarea The White Slaves of England, John C. Cobden arata cazuri in care copiii sint supusi cruzimii patronilor. In 1833, intr-o uzina din Manchester, un baiat de 10 ani care intirzie la serviciu este obligat sa poarte in jurul gitului, drept pedeapsa, greutati de 10 kilograme. Alti copii sint pur si simplu omoriti in bataie. De asemenea, sint zeci de mii de copii care lucreaza in mine. Sint inhamati la carucioare. Accidentele sint frecvente, iar cimitirele stau marturie. Pe un mormint, un simplu epitaf: “William Smith, 8 ani; miner, mort la 3 ianuarie 1871”. In jur se afla numeroase alte morminte in care odihnesc copii morti chiar si la virsta de 4 ani.

Un alt istoric, William Dodd, publica in cartea The Factory System Illustrated rezultatele cercetarilor sale asupra conditiilor de viata ale saracilor in Anglia. In 1846, mai bine de 10.000 de muncitori englezi, in majoritate copii, sint mutilati si striviti de masini si utilaje. In 1840, un medic din Stockport descrie moartea unei fetite, al carei par fusese prins de rulmentii unei masini. Marturia unui american, John Randolph din Roanoke, care calatoreste in Irlanda si in Anglia insotit de sclavul sau negru Johnny, este foarte instructiva. El scrie unui prieten de-al sau: “Nu credeam sa fiu atit de socat de saracia taranilor din Limerick si Dublin. Johnny este chiar mindru de faptul ca e un sclav negru din Virginia. A fost oripilat sa vada copilasi albi murind de foame”. Si istoricul englez William Cobbet arata, in 1836, ca viata taranilor din sudul Angliei este mai rea decit cea a sclavilor negri din America. In 1834, in regiunea Dorset, niste fermieri incearca sa formeze un sindicat pentru a proteja vaduvele si orfanii de foamete. Initiativa este reprimata cu salbaticie, iar taranii sint deportati fara intirziere in Australia.

De cealalta parte a Atlanticului, soarta sclavilor albi este la fel de inumana. Ei sint primii sclavi deportati pe teritoriul american. Pe spinarea lor ia nastere infrastructura care controleaza mina de lucru. Ei ajung intr-o tara in constructie, primiti de o populatie pentru care cistigul cu orice pret este mai important decit morala sau bunele moravuri. In 1645, un anume George Downing adreseaza o scrisoare guvernatorului Massachussets-ului, John Winthrop, in care afirma ca proprietarii care vor sa faca avere in Antile trebie sa cumpere sclavi proveniti din Anglia. In insulele Barbados, plantatiile de sfecla de zahar folosesc in majoritate angajati albi. In 1640, dintr-un total de 25.000 de sclavi, sint recenzati 21.700 de albi. Din 1609 pina in 1800, aproape doua treimi din albii care ajung in America sint sclavi. Incepind din a doua jumatate a secolului al XVII-lea, acestia constituie marea majoritate a fortei de munca.

In plus, sclavii albi sint mult mai usor de obtinut. Spre comparatie, sefii triburilor negre trebuie sa fie imbatati de negustorii de sclavi. Negrii capturati trebuie condusi prin padurile si stepele africane timp de mai multe saptamini, in conditii deosebit de periculoase. Loviturile de cravasa impiedica sirurile de amariti sa se opreasca. Negrii aflati la capatul puterilor sint abandonati prada unei morti atroce. Drumurile sint marcate de oseminte. Kidnappingul practicat in orasele si satele irlandeze sau scotiene nu cunoaste astfel de riscuri. Editia 1796 a Dictionarului limbii vulgare (Dictionary of vulgar tongue) defineste astfel termenul kidnapper: “Persoana care fura copii, pentru a-i trimite in colonii, pe plantatiile din Antile”. In Istoria Statelor Unite, Edward Channing scrie ca in 1670, 10.000 de copii sint rapiti si deportati in Statele Unite. Familii intregi sint separate. E diabolic! Michael A. Hoffman urmareste afacerile capitanului de vas Henry Brayne: “In noiembrie 1670, nava sa paraseste Carolina, incarcata cu cherestea care trebuie livrata in Antilele engleze in schimbul unei incarcaturi de zahar pentru Londra. Aici, capitanul ia la bord intre 200 si 300 sclavi albi cu destinatia Carolina”.

Toate aceste amanunte, impreuna cu faptul ca un sclav alb este considerat ca mai putin valoros decit un sclav negru (obisnuit cu climatul tropical al Virginiei sau al Floridei) explica de ce achizitionarea lor e foarte putin profitabila. Din acest motiv, negustorii nu au nici o urma de compasiune la adresa lor. Albii sint constrinsi la muncile cele mai dure, cele mai respingatoare. Sint supusi la rele tratamente, la acte de sadism. Copiilor li se amputeaza membre, fiind spinzurati de miini. In 1656, socat de aceste practici, colonelul William Brayne cere expres autoritatilor engleze importarea de sclavi negri. Trezorierul statului Virginia, George Sandys atesta valoarea scazuta a unui sclav alb, cind schimba 7 astfel de sclavi contra a 150 de livre de tutun. In A True and Exact History, Richard Ligon mentioneaza ca in 1657 o sclava alba este vinduta contra unui porc. In Antilele engleze, patru cincimi din sclavii albi mor in primul an de la sosire. In Sugar and Slaves: The Rise of the Planter Class in the English West Indies, istoricul Richard Dunn arata ca plantatiile de sfecla de zahar din Antilele engleze erau, fara exagerare, mormintul sclavilor albi.

In plus, sclavia albilor e incurajata de inalta ierarhie politica si de catre insisi regii Angliei. In cartea Mill Child, Ruth Holland scrie ca in secolul al XIX-lea, in New England, proprietari de uzine care militeaza pentru abolirea sclaviei negrilor exploateaza fara jena copii albi. In 1615, Parlamentul englez, sustinut de regele Carol I (1600-1649), da puteri depline magistratilor pentru a permite deportarea englezilor cei mai saraci. In timpul Commonwealth-ului instituit de Cromwell si mai apoi in vremea regelui Carol al II-lea (1630-1685) nici Tara Galilor nu e scutita de traficul de sclavi. In secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, economistii subliniaza “fundamentele pozitive” ale sclaviei albilor, argumentind ca aceasta mina de lucru permite dezvoltarea coloniilor engleze si favorizeaza expansiunea imperiului britanic.

In 1618 este adresata o petitie Consiliului Londrei de catre membrii „miloasei” aristocratii. Acestia cer ca toti copiii strazii sa fie adunati si trimisi in Virginia. In ianuarie 1620, citiva copii, constienti de soarta care-i astepta, incearca sa evadeze din inchisoarea Bridewell. Se declanseaza o rascoala. Apar temeri ca astfel de comportamente s-ar putea generaliza. E trimis un mesaj catre secretarul regelui, Sir Robert Naunton. Citeva zile mai tirziu, pe 31 ianuarie, Privy Council autorizeaza, cu titlu de exemplu, recurgerea la pedeapsa capitala. Pe de alta parte, proprietarii de plantatii solicita legalizarea si extinderea kidnappingului albilor. Obtin aceasta legalizare in februarie 1652. Orasele Commonwealth-ului asista la privelistea deportarii celor mai saraci locuitori, acuzati de cersetorie, cu lanturi la picioare, catre America. Judecatorii au sarcina sa incaseze imbietoarele prime pentru acest comert. Portia Majestatii sale este si ea pusa deoparte.

La mijlocul secolului al XVII-lea, trupele lui Cromwell cuceresc Irlanda. La 11 septembrie 1649, armata lui asediaza Drogheda. Locuitorii sint masacrati. Intreaga tara plateste un tribut greu credintei sale catolice. Peste 100.000 de oameni, barbati femei si copii sint deportati. Putini supravietuiesc conditiilor teribile de traversare a Oceanului Atlantic, care dureaza intre 9 si 12 saptamini. In septembrie 1655, Cromwell cere ca 1500 de tineri irlandezi cu virste cuprinse intre 12 si 14 ani sa fie trimisi in Jamaica si in Antilele engleze pentru a contrabalansa rata ridicata a mortalitatii sclavilor albi. Planul a fost adoptat de Consiliul de Stat. Din pacate, copiii nu sint singurele victime ale acestui sistem de deportari. Esson afirma in The Curse of Cromwell: A History of the Ironside Conquest of Ireland ca preotii irlandezi sint trimisi sistematic in lagare de concentrare si apoi expediati catre America, nefiind crutati nici batrinii de 80 de ani. In aceasta carte, proportia celor care au scapat de deportare si masacre in fata hoardelor republicane ale lui Cromwell este estimata la doar o sesime din totalul populatiei. La 25 martie 1659 trimiterea in sclavie a prizonierilor politici albi este dezbatuta in parlamentul englez.

Practica avea sa se intensifice dupa batalia de la Culloden, din 16 aprilie 1746 Atunci, fantasinii din Scottish Highlands, impreuna cu francezii si irlandezii care luptau in cadrul armatei iacobite rebele sint infrinti. Vor fi deportati in insulele Barbados, cu plecare din porturile Londra, Plymouth, Southampton, Dover, Aberdeen.

In Anglia, chiar si protestantii mai saraci sint victimele lui Cromwell. In februarie 1656, acesta ordona capturarea si deportarea a 1200 de femei engleze. Alte 2000 le urmeaza in luna urmatoare. In acelasi an, Consiliul de Stat, tot la ordinul lui Cromwell, ii deporteaza in Jamaica pe toti scotienii fara domiciliu.

Traducere si adaptare de Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

http://www.altermedia.info/romania/2004/07/06/sclavia-albilor-un-fenomen-trecut-sub-tacere-i/