România şi războiul care i-a suflat în ceafă, în 1968. Documente secrete despre asaltul sutelor de mii de soldaţi ruşi şi unguri
România s-a aflat, în anul 1968, la un pas de un război, după ce conducerea ţării a condamnat invadarea Cehoslovaciei de către sovietici. Direcţia de Informaţii a Armatei (DIA) a centralizat atunci semnale care indicau pregătirea unei agresiuni externe asupra României.
La 20 august 1968, trupe sovietice şi din alte patru state membre ale Tratatului de la Varşovia (Republica Democrată Germană, Polonia, Ungaria si Bulgaria), au pătruns în Cehoslovacia, pentru a pune capăt procesului de reforme început de noua conducere a ţării, avându-l în frunte pe Alexander Dubcek.
Zeci de tancuri, precum şi mii de soldaţi au ocupat capitala Praga. În ţara noastră, televiziunea publică a transmis în direct imagini din timpul invaziei, generând o puternică emoţie printre români, dar şi revoltă.
România nu numai că nu a participat la această invazie, dar a şi condamnat-o în termeni duri. În dimineaţa zilei de 21 august 1968, în faţa sediului Comitetului Central al fostului PCR a avut loc o adunare publică, mulţimea simţind nevoia să condamne invazia laolaltă cu cei din conducerea ţării.
”Imaginile prezentate, cu sute de soldaţi în acel kaki atât de obişnuit nouă, stând ciorchine în jurul coloşilor de metal şi având parte de o primire rece, nonviolentă a populaţiei civile, dar din privirile căreia se desprindea ura faţă de ocupanţi, au produs un mare şoc multor români, cărora li se oferea posibilitatea de a urmări pe viu ceea ce se întâmpla la Praga. Pericolul unei invazii sovietice şi în România a alimentat sentimentul unităţii naţionale şi hotărârea de a rezista”, scrie generalul de brigadă (r) Dumitru Miu, în cartea sa ”Batalionul 404 Cercetare - Istoria unor învingători”.
Nicolae Ceausescu, în mesajul adresat mulţimii, a calificat pătrunderea trupelor din Tratatul de la Varşovia în Cehoslovacia drept "o mare greşeala şi o primejdie gravă", spunând totodată că "nu există nici o justificare, nu poate fi acceptat nici un motiv de a admite, pentru o clipă numai, ideea intervenţiei militare în treburile interne ale unui stat socialist frăţesc".
Pentru prima oară după războaiele mondiale ale secolului XX, conducerea ţării, dar şi oamenii de rând, conştientizau pericolul izbucnirii unui conflict armat. Tensiunea s-a simţit mai ales printre militari, după ce conducerea României şi-a exprimat hotărârea de a opune rezistenţă armată în cazul unei ofensive împotriva României.