Emil Boc, acuzat de uzurpare de calități oficiale. Ar fi semnat autorizații de construcție, ca primar, când era deja premier

Scris de TL. Posted in Dezvaluiri


Corpul de control al prim-ministru a emis zilele acestea un raport privind activitatea Inspectoratului Judeţean în Construcţii Cluj. Surpriză, însă, inspectorii au descoperit că, în cadrul Primăriei Cluj-Napoca, un anume Emil Boc, şi o să vedeţi de ce spunem "un anume" a semnat, timp de şapte zile, chiar după ce şi-a dat demisia, nu mai puţin de 57 de autorizaţii de construire. Potrivit Corpului de control al premierului, însuşi Emil Boc ar fi semnat o parte din aceste acte, restul autorizaţiilor de construire fiind semnate de o persoană necunoscută, dar în stilul de semnătura al lui Boc, scrie ziardecluj.ro.
Pentru o perioadă de 7 zile, la începutul anului 2009, municipiul Cluj-Napoca nu a avut primar. Emil Boc tocmai plecase la Bucureşti şi părăsise funcţia de edil al oraşului, iar membrii Consiliului Local încă nu îl validaseră în locul acestuia pe fostul viceprimar, Sorin Apostu.

Cu toate acestea, în acele 7 zile în care în fruntea celui mai mare oraş din Transilvania nu se află niciun cârmaci, au fost eliberate un număr de 57 de autorizaţii de construire. Pe actele respective se afla semnătura lui Emil Boc şi a altor persoane care au semnat în numele şi pentru Emil Boc.

“Deşi funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca a devenit vacanţă de la data de 5 ianuarie 2009, iar viceprimarul care putea exercita atribuţiile de primar a fost desemnat, de către Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, în data de 13 ianuarie 2009, în această perioadă au fost emise de către “primarul” municipiului Cluj-Napoca un număr de 57 de autorizaţii de construire, din care:

9 autorizaţii de construire au fost semnate de Emil Boc

45 de autorizaţii de construire au fost semnate de o persoană nenominalizata, în numele şi pentru Emil Boc

3 autorizaţii de construire au fost semnate pentru «primar» de către o persoană nenominalizata”, arată raportul prezentat de sursa citată.

“Nu am semnat nicio autorizaţie de construcţie şi nici un alt act administativ la Primărie după data de 5 ianuarie 2009. Ultimele acte au fost semnate de către mine înainte de 5 ianuarie, dar au fost înregistrate oficial doar după 5 ianuarie, când s-a reluat oficial activitatea Primăriei. După data demisiei nu am mai semnat nimic în calitate de primar”, a declarat Boc, pe acest subiect.

Scandalul ameninţă să ia amploare de vreme ce acest lucru constituie o faptă penală, dacă se dovedeşte a fi real, fiindcă Emil Boc este acuzat că ar fi semnat acte în timpul în care nu avea nicio atribuţie să o facă, pentru că era la Bucureşti, în funcţia de prim-ministru al României. Infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani sau cu amendă.

http://www.telegrama.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=41346:emil-boc%2C-acuzat-de-uzurpare-de-calita%C8%9Bi-oficiale-ar-fi-semnat-autoriza%C8%9Bii-de-construc%C8%9Bie%2C-ca-primar%2C-cand-era-deja-premier&Itemid=134

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026