Cei mai cunoscuţi lăutari ai României din toate timpurile. De la Barbu Lăutaru, cel care l-a fermecat pe Franz Liszt, la Anton Pann şi Zavaidoc
Românii şi-au cântat necazurile de-a lungul istoriei şi au găsit în muzica lăutărească una dintre puţinele alinări. „Adevărul“ vă prezintă o listă a celor mai mari lăutari ai României.
Viorel Cosma (muzicolog, profesor şi critic muzical) şi semnează cartea “Lăutarii de ieri şi de azi”, un volum important pentru istoria muzicii populare. Cartea a văzut lumina tiparului în doar două rânduri: în 1976 şi 1996. Este considerată o „carte a morţilor”, a celor ce însufleţeau petrecerile, nunţile, botezurile şi, câteodată, chiar şi ultimul drum.
Cartea este un album de familie care începe cu celebrul Barbu Lăutarul (intrat şi în manualele de muzică) supranumit “starostele lăutarilor şi cobzar neîntrecut”, şi se termină cu Ionel Budişteanu, dirijorul Ansamblului Rapsodia Română,
cel care a făcut înconjurul lumii din Europa până în Africa. În ediţia I au fost analizaţi, pe rând: Barbu Lăutarul, Nică Iancu Iancovici, Grigore Vindireu, George Ochialbi, Nicolae Buică, Fănică Luca, Petrică Moţoi, Victor Predescuşi Ionel Budişteanu (până în 1975). În ediţia a II-a s-au făcut adăugiri, lucru de lăudat. Toţi marii lăutari menţionaţi în cuprinsul cărţii nu sunt doar un “pomelnic” al celor duşi, ci este o aducere aminte, un ecou discret.
Astfel, însuşi autorul Viorel Cosma afirma la lansarea cărţii: “Aceşti oameni sunt de o modestie fabuloasă, au un talent înnăscut, fantastic, mint nemaipomenit de tare, le umblă mintea fabulos şi este ceva cu totul unic să încerci să le deschizi inima. Am avut norocul ca în viaţa mea să mă întâlnesc cu cei mai mari lăutari contemporani şi primul meu discurs funebru l-am ţinut în 1949 la moartea lui Grigoraş Dinicu. Tot ce se cheamă lăutar muzicant în Bucureşti a venit la înmormântarea lui. Şi de la restaurantul Perla, până la Cimitir, la Pătrunjel, s-au cântat hore, sârbe, cântece din repertoriul lui Grigoraş Dinicu. Există o solidaritate între lăutarii ţigani pe care nu o întâlneşti nicăieri. Din păcate noi ne-am ferit de cuvântul ţigan 45 de ani şi culmea este că nu reuşim nici măcar în momentul de faţă să ne debarasăm de acest lucru. La ţigani am găsit documente extraordinare, pe care le ţineau în lada de zestre, iar fetele dormeau cu ele sub pernă. Este o lucrare de inimă. M-am oprit la ultimii lăutari, care socoteam că trebuie să intre într-o carte a morţilor...”.
Unicul Barbu Lăutaru, cel care l-a lăsat perplex pe pianistul Franz Liszt
Fiecare dintre marii lăutari ai ţării au fost apreciaţi la timpul lor. Unul dintre cei mai celebri lăutari ai ţării este, fără îndoială, Barbu Lăutaru, pe numele său adevărat Vasile Barbu (n.1780, Iaşi - d.1860).
A fost un cântăreţ şi cobzar moldovean care s-a bucurat de o faimă devenită legendară, urmaş al unei vechi familii de lăutari. Staroste al lăutarilor din Moldova timp de 40 de ani, Barbu Lăutaru a fost unul dintre acei mari cântăreţi populari români care, prin creaţia şi felul lor de interpretare, au contribuit la formarea şi îmbogăţirea muzicii populare de tip lăutăresc, născută din îmbinarea elementelor de muzică populară românească cu elemente ale muzicii orientale, ale romanţei ruse şi elemente occidentale.
A întreprins numeroase turnee prin ţările româneşti, inclusiv şi prin Basarabia (la Chişinău şi Teleneşti). A rămas celebră întâmplarea care a stârnit admiraţia marelui pianist Franz Liszt cu prilejul trecerii acestuia prin Moldova - în iarna anului 1847, la Iaşi. Săptămânalul francez „La Vie parisienne” relata, în 1874, că, cu ocazia vizitei, Barbu Lăutaru a reprodus o improvizaţie de-a lui Franz Liszt la o primă audiţie când compozitorul maghiar a făcut un popas la conacul lui Vasile Alecsandri.
Iată întâmplarea: toată lumea bună a Iaşului se adunase la acea petrecere găzduită de Alecu Balş, unul dintre cei mai bogaţi boieri din zona Moldovei, proprietar peste suprafeţe impresionante de pământ. După ce audienţa a fost încântată de acordurile la pian ale lui Franz Liszt a urmat o scurtă reprezentaţie a lui Barbu Lăutarul, figură des întâlnită la petrecerile boiereşti din Iaşi din secolul XIX. Lăutarul a reprodus la lăută câteva dintre acordurile şi improvizaţiile executate de Liszt la pian. A făcut-o cu atâta măestrie încât marele compozitor a rămas impresionat. “Eşti un adevărat artist”, i-a spus Franz Liszt românului nostru.