Mar 08 Selectia sionista a jidanilor: Palestina sau lagarul

Scris de Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu. Posted in Dezvaluiri

Colaborarea sioniştilor cu Adolf Hitler a fost determinată de consonanţa dintre, pe de o parte, teoriile şi legile rasiale hitleriste (numite „Legile de la Nürnberg privind dreptul populaţiei Reich-ului şi protecţia sângelui german şi a onoarei germane“, preluate, în spiritul lor, de Hitler de la antecesori, printre aceştia figurând atât teoreticieni, cât şi însuşi Kaiserul), care urmăreau purificarea etnică a poporului „arian“, şi, pe de altă parte, acceptate întrutotul de teoria sionismului, a cărei teză principală era înfiinţarea unui stat naţional „pur evreiesc“ în Palestina.

Theodor Herzl a vrut, iniţial, să înfiinţeze un stat jidănesc în oricare punct al lumii în care i s-ar fi permis: Uganda, Mozambic, Argentina, Cipru sau Tripolitania, la un moment dat existând şi proiectul Ost-Africa. Prietenii săi l-au făcut să remarce că Palestina constituia un cuvânt de ordine mobilizator mai eficace. Ca diplomat realist, Herzl a acceptat sugestia lor pentru a folosi ceea ce el numeşte „măreaţa legendă“, aceea a „întoarcerii“, care, pentru el, ca ateu – sau „liber-cugetător“, cum se autodenumea –, era o pură legendă, dar, în acelaşi timp, o forţă mobilizatoare pentru jidanii credincioşi. Şi a rămas Palestina ca direcţie şi loc de afluire a jidanilor. Sionismul ca atare – cuvântul născocit prin 1890 odată cu teoria aferentă, având ca obiectiv înfiinţarea unui stat-naţiune pur „evreiesc“ în Palestina – a stârnit opoziţia tuturor rabinilor şi organizaţiilor evreieşti din Europa şi America, pe motivul că Sionismul contravine Iudaismului. Dar sioniştii au beneficiat de sprijinul conducătorilor Germaniei, care, evident, voiau emigrarea jidanilor în vederea realizării justificate a purităţii rasiale a nemţilor.

Odată realizată această convergenţă de opinii şi de obiective, Germania a susţinut, mereu, Sionismul. Ironia istoriei face ca atât legile rasiale hitleriste – ale căror victime principale (dar nu „unice“) au fost jidanii, şi încă în mod întemeiat –, cât şi doctrina rasială a Sionismului – ale cărui victime principale au fost palestinienii – să se inspire şi să se întemeieze pe Ezdras şi Neemia, iar strategia „purificării etnice“ – aplicată de nemţi în Germania şi de jidani în Palestina (transformată, ulterior, în Israel) – să se bazeze pe mitul lui Iosua, din Biblie, fapt care a cimentat comunitatea de idei şi colaborarea dintre Hitler şi sionişti! Această lectură integristă a Bibliei făcută de Sionism în favoarea „poporului ales“ avea să-l determine şi pe generalul Moshe Dayan să declare justificativ şi, totodată, programatic, anunţând, deci, viitoarele planuri de cuceriri teritoriale: „Dacă Biblia îi aparţine, dacă este considerat poporul Bibliei, ar trebui să stăpânească teritoriile biblice, cele ale Judecătorilor şi ale Patriarhilor, Ierusalimul, Ierihonul, Hebronul şi altele“ (Jerusalem Post, 10 august 1967, apud Roger Garaudy, AFACEREA ISRAEL, pag. 57). Moshe Dayan este conducătorul atacului asasin comis contra navei LIBERTY, iar această declaraţie a fost făcută la două luni după torpilarea navei-spion pentru a o scufunda, în 8 iunie 1967, în timpul „războiului de 7 zile“, care a dus la extinderea teritoriului Israelului! Numai că, reamintesc, jidanii nu sunt „poporul Bibliei“, nu sunt „evreii“, ci descendenţii barbarilor khazari travestiţi în „popor biblic“ – fapt pe care jidanii vor să-l ţină cât mai ascuns! Motiv pentru care, începând cu primul prim-ministru al Israelului, David Ben Gurion, supranumit „Marele epurator“, armata Israelului face curăţenie etnică lichidându-i pe palestinieni, pentru ca „poporul ales“ să pară cât mai pur în locurile biblice şi să se ascundă orginea sa turcică.

Dar Iisus Hristos ne încurajează: „Nu vă temeţi! Căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut“ (Matei, 10, 26)! Într-adevăr, cu sincerităţi sporadice scăpate fără voia lor de unii ca Claude Lanzman şi Hannah Arendt, ca Teodor Wexler şi Mihaela Popov, şi, mai ales, cu lucrările istoricilor şi cercetătorilor revizionişti/criticişti aflăm, treptat-treptat, adevărul: „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi“ (Ioan, 8, 32). Vom cunoaşte adevărul care ne va elibera, în primul rând, de halucinanta, perfida şi toxica propagandă holocaustică şi, apoi, de presiunea şi de prezenţa jidanilor înşişi! (Şi poate n-ar fi exclus ca războiul pe care Vladimir Putin intenţionează, în mod întemeiat, să-l declanşeze în Ucraina, să îi sperie şi pe jidanii care ne-au invadat din nou şi să se întoarcă în Eretz Israel; oricum, miile de rachete pe care le-au tras organizaţiile Hezbolah, Hamas şi Al Fatah au ucis doar câţiva jidani, fiindcă erau rachete de mâna a doua sau a treia; dar rachetele armatei lui Putin au altă precizie şi altă muniţie!)

Ca atare, aşa cum relevă, detaliat, Roger Garaudy – îndeosebi în PROCESUL SIONISMULUI IZRAELIAN, citând preponderent surse iudaice –, selectarea persoanelor pentru emigrarea în Palestina o făceau: (a) liderii sionişti ai comunităţilor jidăneşti din Germania şi din ţările cucerite sau aflate sub presiunea ei, de conivenţă cu (b) liderii comunităţilor evreieşti şi jidăneşti deja existente în Palestina – comunităţile autohtone, evreieşti şi jidăneşti, fiind numite, până la înfiinţarea statului Israel, yichouv – şi, fireşte, cu (c) autorităţile naziste. Erau trei criterii urmărite foarte strict de sionişti: 1) indivizii selectaţi să fie adepţi ai sionismului; 2) să fie sănătoşi, robuşti şi 3) să fie suficient de avuţi, ca să ducă acolo un bagaj demografic şi economic valid, necesar construcţiei noului stat. Indivizii săraci şi slabi, bolnavi – pleava comunităţilor jidăneşti – erau trimişi în lagăre, la muncă, unde nu aveau şanse prea mari să supravieţuiască din cauza condiţiilor excesive de muncă, a condiţiilor de viaţă în timp de război, cu riscuri mari de apariţie a epidemiilor de tifos (în special din cauza prizonierilor aduşi din Est). Prin aceasta „împuşcau patru iepuri dintr-un foc“: 1) asigurau masa critică demografică viabilă a viitorului stat Israel cu indivizi apţi de muncă şi de apărare (într-un stat rasist, constituit exclusiv pe criterii etno-religioase, pretins biblice, de „popor ales“, şi înconjurat de o imensă masă arabă, devenită subit ostilă, din cauza înfiinţării statului Israel – căci, până atunci, arabii, palestinienii şi iudeii actuali, urmaşii descendenţilor mixaţi, şi ei, ai tribului lui Iuda, coabitaseră paşnic, de peste două milenii!), 2) scăpau de elementele slab dotate sau chiar degenerate din cauza căsătoriilor între rude – căci jidanii, ca să-şi păstreze, din cauza rapacităţii lor funciare, averea în familie, îşi cuplau descendenţii cu rude foarte apropiate, ceea ce ducea la degenerarea neamului (tot aşa cum se întâmplase cu familiile regale europene), şi, 3) bomboana pe colivă, realizau prin intermediul germanilor holocaustul pe care-l preziceau de circa şapte decenii (conform documentelor descoperite până acum), holocaust prin care 4) îşi vor legitima înfiinţarea statului Israel, conform promisiunii Declaraţiei Balfour şi, totodată, ca recompensă, compensaţie pentru „suferinţele“ prin care a trecut „poporul ales“ – „suferinţe“ pe care le-au îndurat jidanii de rând, dar nu elita şi pentru care au cerut, în plus, o compensaţie pecuniară piperată atât de la germanii care le curăţaseră etnia de stârpituri, cât şi de la alţii, ca România, care, dimpotrivă, îi protejase pe jidani. România, atunci, fusese, prin forţa lucrurilor, abandonată de către aliaţii numiţi Anglia şi Franţa – care nu îşi onoraseră acordarea de garanţii, în situaţia tragică în care se aflau în contextul politico-strategic al acelei etape, în mod meritat din cauza conciliatorismului manifestat faţă de Germania –, este condamnată la fel ca Germania pentru că fusese „aliatul lui Hitler – pe picior de egalitate cu Italia“, cum, în mod evident tendenţios – în anul de graţie 2006! –, pretinde acest Benis-Bulă al istoriografiei britanice postbelice, mercenarul holocaustist Dennis Deletant, că ar fi fost situaţia, în cartea sa ALIATUL UITAT AL LUI HITLER – Ion Antonescu şi regimul său 1940-1944.

Un exemplu notoriu de privilegiat al selectării diferenţiate – adică „pentru unii mumă, iar pentru alţii ciumă“ – făcute de către elita lor prin liderii comunităţilor jidăneşti – jidanii nedotaţi („amărăştenii“, săracii, bolnavii ş.a.) pentru lagăre, iar cei pricopsiţi (sănătoşi, bogaţi, sus-puşi în ierarhia comunităţii) pentru emigrare – este George Soros, născut Schwartz György. Tatăl lui, Tivadar Soros, a fost avocat, scriitor (de esperanto) şi unul dintre liderii comunităţii jidăneşti budapestane. Astfel, deşi regimul lui Horthy s-a remarcat prin zelul cu care i-a trimis pe jidani în lagărele de muncă germane, fiind campion printre ţările ocupate sau aflate în zona controlată de Germania hitleristă, familia lui Tivadar Soros, beneficiind de înalta sa poziţie în ierarhia comunităţii jidoveşti, a „supravieţuit“ ocupării Ungariei de către Germania (după detronarea regentului Miklos Horthy), a „supravieţuit“ cruntei bătălii pentru Budapesta dintre trupele sovieto-române şi cele hitleristo-ungureşti şi a „supravieţuit“ şi instaurării regimului „democrat-popular“ în Ungaria. George Soros a emigrat în Anglia abia în 1947, la studii, la o reputată şi, deci, foarte scumpă şcoală de economie, căci taică-su îi dăduse bani, din cei agonisiţi prin selectarea discriminatorie a jidanilor: sau pentru lagăre sau pentru emigrare în Palestina. Ulterior, cum se ştie, odrasla lui s-a îmbogăţit prin diverse maşinaţii financiare, facilitate de înfiinţarea „Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă“, care nu este decât un „aspirator“ de informaţii de toate felurile, adică, de fapt, o agenţie de spionaj mascată într-una filantropică.

Întrebat fiind cum preferă să fie numit, Sörös a răspuns: „Speculant financiar, filantrop şi filozof“.

Referindu-se la atacul asupra lirei sterline, într-un ziar austriac se spune: „Soros a mai dobândit odată o astfel de reputaţie funestă. În septembrie 1992, acest speculant putred de bogat a îngenunchiat Banca Angliei – Banca Naţională engleză nu este o dugheană de provincie – şi a eliminat lira britanică din sistemul monetar european, situaţie în care se află şi astăzi“ [adică în 1997 – n.n., V.I.Z.]. Cam în aceiaşi termeni se exprimă şi Kurt Kister: «Ca nici un alt comerciant de devize, Sörös provoacă teamă şi admiraţie preşedinţilor şi boss-ilor băncilor din lumea întreagă. În 1996, italienii au deschis o procedură de investigaţii împotriva lui, acuzându-l că, în 1992, ca urmare a speculaţiilor sale de bursă, a determinat înlăturarea lirei italiene din Sistemul Monetar European (EWS). (…) El este un apărător fervent al modelului „societăţii deschise“ (…) şi acordă sprijin necondiţionat în special procesului de democratizare din fostele ţări comuniste. (…)».

Numai că ceea ce dă cu o mână, ia înapoi cu mai multe mâini, provocând nemulţumirea multora – printre aceştia numărându-se şi ungurul american Szel Karoly: „În Suedia, dacă cineva comite vreo infracţiune, organele oficiale nu dau publicităţii numele infractorului. Organele de informaţii comunică pur şi simplu faptul că X sau Y este bănuit de comiterea unei infracţiuni. În cazul unor imigranţi, se precizează în toate cazurile că este vorba de cetăţeni de origine străină. Organele suedeze au făcut excepţie într-un singur caz. Această excepţie se referă la Sörös György, născut în Ungaria. (…) În august 1992, printr-o speculaţie valutară necinstită, Sörös a distrus coroana suedeză. Prin această manevră a băgat în propriul buzunar mai multe milioane, fapt cu efecte grave asupra economiei ţării. Coroana suedeză şi-a pierdut stabilitatea şi s-a devalorizat cu 30 la sută. Pentru a-şi salva banii, întreprinderile de export au scos din ţară miliarde, în numai câteva ore. Pentru a opri scurgerea acestor sume uriaşe, băncile au luat măsuri drastice: au crescut dobânda la credite cu 500 la sută. Urmările: … falimentul, (…) a sporit numărul şomerilor. Mulţi oameni, pe lângă locurile de muncă, şi-au pierdut locuinţele sau puţinii bani agonisiţi prin muncă cinstită timp de ani de zile. Sörös a comis asemenea speculaţii neruşinate nu doar faţă de Suedia, ci şi faţă de Italia şi Anglia. Urmările sunt cunoscute. Ce a făcut Sörös cu banii astfel obţinuţi? El a declarat că un anumit procentaj a fost utilizat în diverse acţiuni de caritate în Africa de Sud, Bosnia, Europa Răsăriteană şi fosta Uniune Sovietică. Dacă din această valută internaţională aventurieră ar fi dorit, într-adevăr, să înfiinţeze un fond de caritate, i-ar fi avut la îndemână pe Rockefeller, Rothschild şi Morgan, care dispun de un număr inestimabil de miliarde. Dar acei capitalişti iudei, care au pus temelia comunismului şi continuă să-l sprijine şi în prezent, nu pot fi storşi de bani. Suedezii nu îl uită pe Sörös, iar acest semnal de alarmă poate fi întâlnit zilnic în presă“.

Apoi, prin toamna lui 1995, a mai dat o lovitură de câteva milioane de franci la Banca Republicii Franceze. Şi, ne reamintim, presa internaţională a comentat, în vara anului 1997, acuzaţia adusă lui George Sörös de către premierul Malayeziei, Mahathir Mohamed, pentru că a subminat economia ţărilor A.S.E.A.N. De aceea, nu ne-a mirat sugestivul titlu „George Sörös – biciul cu care S.U.A. pedepsesc ţările neascultătoare“: «Purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat al S.U.A., Nicholas Burns, a sărit în apărarea lui Sörös arătând că „foarte apreciatul şi respectatul miliardar, care a făcut o mulţime de lucruri bune pentru multe ţări, n-ar putea sta la originea unei astfel de conspiraţii, despre care Statele Unite nici nu cred că ar exista“» [1]. Implicat în frauda de la Roşia Montană şi în alte acţiuni antiromâneşti, George Soros este unul dintre inamicii intangibili ai României, cum a fost şi mai este şi al Angliei, Franţei, Italiei, Malayeziei, Suediei şi al altor state. Dar, vorba lui Mahathir Mohamed: n-am putea organiza – toate aceste state păgubite, jefuite – o cruciadă împotriva acestor inamici reprehensibili în cel mai înalt grad?!

NOTE

[1] Cf. http://en.wikipedia.org/wiki/George_Soros. „Bunicul lui George Soros (NOTA 10) a colaborat cu naziştii pentru confiscarea averilor evreilor simpli din Budapesta“, pe http://saccsiv.wordpress.com/2009/01/05/nazismul-partea-2-finantatorii-si-sustinatorii-national-socialismului/. Vezi şi: Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU, „Reinstituirea horthysmului (Ultimul episod)“, AlterMedia, 26 iunie 2008, pe http://www.altermedia.info/romania/2008/06/26/reinstituirea-horthysmului-ultimul-episod/; I. A., „Miliardarul Sörös urmărit de justiţia franceză“, în Evenimentul zilei, nr. 2592, 27 decembrie 2000, p. 11; C. I. C., „Miliardarul Soros, pe banca acuzării“, în Curentul, 27 decembrie 2000, p. 9; ***, „Naţionaliştii din Thailanda îl «aşteaptă la cotitură» pe Sörös György“, în http://www.mti.hu, 29 ianuarie 2001; Anthony Giddens, „Soros: Franţa în pericol“, în L’Événement du Jeudi, nr. 681, 20-26 noiembrie 1997, p. 18-19; Pascal Riche, „Procesul intentat lui Soros“, în Libération, 28 iulie 1997, p. 14; Reuter, „Opinia lui Soros referitoare la viitorul Uniunii Europene“, în International Herald Tribune, 6 noiembrie 1997, p. 15; Evgenii Doncev, „Rasa Bull-Terrier“, în Sega (Bulgaria), nr. 38, 2-8 octombrie 1997, pag. 50; Redacţia, „Cu mintea pentru Popper şi cu inima pentru Europa de Est“, în Kurier (Austria), nr. 263, 23 septembrie 1997, pag. 19; Kurt Kister, «George Sörös – jucător la bursă şi „mecena“», în Suddeutsche Zeitung (Germania), nr. 219, 23 septembrie 1997, pag. 4; Szel Karoly, „Cel mai neruşinat Robin Hood al secolului“, în Kapu (Ungaria), nr. 8, 11 septembrie 1997, pag. 62; Evenimentul zilei, nr. 1546, 28 iulie 1997, pag. 4; vezi şi M.S.C., „Miliardarul Sörös se teme de un crah bursier“, în Cronica Română, nr. 1360, 8 iulie 1997, pag. 10; Bursa, nr. 158, 8 sept. 1997, pag. 5; Ben Macintyre şi Jason Nisse, „Poliţia franceză îi interoghează pe asistenţii lui George Sörös“, în The Times, nr. 65938, 10 iulie 1997, pag. 27; Redacţia, „Asemenea unui criminal“, în Der Spiegel, nr. 32, 4 august 1997, pag. 118; Redacţia, „Asiatismul pus în discuţie“, în Le Monde, 30 august 1997, pag. 15; Pascal Riche, „Procesul intentat lui Sörös“, în Libération, 28 iulie 1997, pag. 14; Paul Blustein, „Sörös contestă că ar fi părtaş la manevrele necurate care să afecteze cursul monedelor naţionale din Asia“, în International Herald Tribune, 31 iulie 1997, pag. 11; Redacţia, „Asemeni unui criminal“, în Der Spiegel, nr. 32, 4 august 1997, pag. 118; Redacţia, „Sörös a fost acuzat de către Malaysia de complot valutar“, Adevărul, nr. 2241, 5 august 1997, pag. 5. Pentru alte aspecte ale cazului George Soros şi referinţe bibliografice, vezi: Vasile Zărnescu, „TRANSILVANIA – PRETEXTUL DESTRĂMĂRII ROMÂNIEI (2)“, AlterMedia, 24 iulie 2008, pe http://www.altermedia.info/romania/2008/07/24/transilvania-pretextul-destramarii-romaniei-2/.