Declaratia Balfour promitea camin national jidanesc, nu stat evreiesc
Prin înfiinţarea oficială a Sionismului, în cadrul Congresului de la Basel, s-a început tot mai intens propaganda pentru emigrarea jidanilor în „patria“ lor, Palestina, deşi Palestina nu fusese niciodată patria lor. După Primul Război Mondial, deşi Imperiul Britanic s-a opus cât a putut, această migrare s-a accentuat, fiindcă o parte din conducerea sa era manevrată de jidani, după cum o demonstrează confecţionarea „Declaraţiei Balfour“ [1]! „Iudeul trădător“ Benjamin Freedman, în celebrul său discurs din 1961, a relevat cum au fost păcăliţi europenii, în principal britanicii,
să le promită, prin „Declaraţia Balfour“, făcută la presiunea liderilor jidanilor din S.U.A. – printre care se numără şi S.S. Wise – şi din Marea Britanie, înfiinţarea unui „cămin naţional“ jidănesc în Palestina (cf. „De ce au ajuns germanii să-i omoare pe evrei… Cine a declanşat şi la ce au folosit războaiele mondiale“) [2]. Repetăm, era vorba de înfiinţarea unui „cămin naţional“ şi nu a unui stat jidănesc!
Referitor la acest document, A. Scott Berg, în cartea sa WILSON – o masivă biografie a preşedintelui Woodrow Wilson, apărută în 10 septembrie 2013 –, relevă că, la 2 noiembrie 1917, după şedinţa Cabinetului Britanic de Război, ministrul de Externe Arthur James Balfour i‑a scris lui Lionel al II‑lea, baron de Rotschild, reprezentant al Mişcării Sioniste, următoarele: „His Majesty’s Government view with favour the establishment in Palestine of a national home for Jewish people, and will use their best endeavours to facilitate the achievement of this object, it being clearly understood that nothing shall be done which may prejudice the civil and religious rights of existing non-Jewish communities in Palestine, or the rights and political status enjoyed by Jews in any other country“ – „Guvernul Maiestăţii Sale priveşte favorabil stabilirea în Palestina a unei case naţionale a poporului iudeu şi va depune tot efortul pentru a facilita atingerea acestui obiectiv, fiind de înţeles că nu se va face nimic ce ar putea prejudicia drepturile civile şi religioase ale comunităţilor non-iudaice existente în Palestina sau drepturile şi statutul politic obţinut de iudei în alte ţări ale lumii“ (s.n., V.I.Z.) Vedeţi şi fig. anexată. Teza migrării jidanilor din toată Europa şi din alte părţi ale lumii în Palestina constituie – în termenii logicii formale – „diferenţa specifică“ prin care se deosebeşte Sionismul de Talmudism. Această teză a afluirii jidanilor în Palestina a fost respinsă de cvasitotalitatea rabinilor – cu excepţia, fireşte, a celor câţiva rabini talmudişti fanatici atraşi la ideologia Sionismului. Ulterior, Sionismul a câştigat teren, devenind, azi, ideologia dominantă nu numai printre jidani, ci, mai grav, la nivelul conducerii S.U.A. Pe lângă Benjamin Freedman, John J. Mearsheimer, Stephen M. Walt şi alţii, o afirmă categoric inclusiv Kevin MacDonald: „The trajectory of Zionism has soared from its being a minority within a minority to its dominating the U.S. Congress, the executive branch, and the entire U.S. foreign policy apparatus“ (pag. 46, ed. engleză on line) – „Traiectoria Sionismului s-a ridicat de la a fi un curent minoritar înăuntrul unei minorităţi [etnice] la a domina Congresul S.U.A., Executivul şi întregul aparat de politică externă al S.U.A.“ (op. cit., ediţia română, pag. 124). Cu toată erudiţia sa de profesor universitar, de rector al Universităţii Princeton etc., preşedintele Woodrow Wilson nu era decât un novice în problematica sionistă, aşa că ministrul său de Externe, Robert Lansing, s-a văzut nevoit să-l prevină să fie cât se poate de circumspect: «Secretary Lansing suggested to the President that he refrain from taking any position on Zionism – as the United States was not at war with Turkey, the Jews were far from united in their own feelings about a Jewish state, and there were many Christians who would „undoubtedly resent turning the Holy Land over to the absolute control of the race credited with the death of Christ“. But Wilson told Lansing that he had already assented to the Balfour Declaration, recognition that would prove to be fundamental to the region» – «Secretarul Lansing i‑a sugerat preşedintelui să fie rezervat în a‑şi exprima o poziţie faţă de Sionism, întrucât Statele Unite nu se aflau în război cu Turcia, iudeii nu erau toţi în favoarea întemeierii unui stat iudaic şi existau mulţi creştini care „s‑ar fi simţit ofensaţi la ideea ca Pământul Sfânt să se afle sub controlul total al seminţiei învinovăţite de moartea lui Hristos“. Însă Wilson i‑a spus lui Lansing că a acceptat Declaraţia Balfour, recunoscând, astfel, că ea s-ar dovedi a fi fundamentală pentru regiune» [3]. Şi vă rog să observaţi că, în versiunea românească [4], traducătoarea a trădat textul original, confirmând adagiul „Traduttore – tradittore“ (sau „Translator – traitor“), traducând de-a valma şi pe sărite: a omis alocuţiunea esenţială „of a national home for Jewish people“, reducând-o – simplu şi total eronat, dar în favoarea jidanilor – la sintagma „a poporului evreu“! Un alt exemplu de distorsionare gravă a ideilor din text este cazul traducătoarei cărţii lui Kevin MacDonald, INFLUENŢA EVREILOR ÎN LUME – citată şi mai sus –, în care ea utilizează expresii ca „organizaţii ebraice americane“ sau „tipic istoriei ebraice în general“ – deşi, în ediţia în limba engleză scrie textual: „typical of Jewish history in general“ – „tipic istoriei iudaice în general“, deci, în nici un caz „ebraice“ (eodem loco); expresiile folosite de traducătoare nu există în texul originar; şi, culmea prostiei, ea scrie, peste tot, „Declaraţia de la Balfour“, ca şi cum ai zice „Întâlnirea de la Balamand“, „Conferinţa de la Bandung“, „Sumit-ul de la Davos“ etc.: adică traducătoarea şi-a închipuit, evident, că Balfour a fost o localitate şi nu un ministru, ba chiar prim-ministru! Cartea a fost publicată de Editura Vicovia în 2006, când, deja, traducătoarea putea să apeleze la vărul Google pentru a se lămuri ce anume semnifică numele Balfour: un individ sau o localitate! Este clar şi faptul că editura nu a avut un referent de specialitate sau măcar un redactor de carte. Din cauza unor asemenea traduceri proaste şi a unor traducătoare inculte sau chiar tâmpite se perpetuează clişeele impuse de către jidani privind „poporul evreu“, care „popor evreu“ nu a existat, nu există şi, pe cale de consecinţă, nici „popor ales“ nu poate să fie!
Dar, vorba proverbului: „Îi dai jidanului un deget, iar el îţi ia toată mâna“; „Îl dai pe jidan afară pe uşă, iar el îţi intră pe fereastră“! Chestia cu lozinca „o casă naţională“ nu fusese decât o nadă pentru a păcăli atât opinia publică internaţională, cât şi pe liderii de atunci. Benjamin Freedman chiar explică, fiind de faţă, cum preşedintele Woodrow Wilson, care nu prea ştia despre ce-i vorba, a fost îmbrobodit de consilierii săi jidani: „Eram omul de încredere al lui Henry Morgenthau Sr., care era preşedintele Comitetului de Finanţe, eram omul de legătură între el şi Rollo Wells, trezorierul. Am asistat la şedinţele lor, cu preşedintele Wilson în capul mesei. Toţi ceilalţi erau acolo şi îi auzeam cum îl bombardează pe preşedinte cu chestiunea impozitelor şi a situaţiei grave a Băncii Rezervei Federale şi îi auzeam cum îl îndoctrinează pe preşedintele nostru cu teorii sioniste.
Judecătorul Brandeis şi preşedintele Woodrow Wilson erau la fel de apropiaţi ca degetele unei mâini. Preşedintele Wilson era la fel de incompetent în asumarea unei decizii în această privinţă ca un nou-născut. Aşa am fost noi, americanii, atraşi în Primul Război Mondial, în timp ce dormeam cu toţii“ [5].
„Largely unspoken, at least in public, was that Brandeis was a Jew – not only the first to be nominated for a position on the Supreme Court, but an active Zionist at that. To Woodrow Wilson – who had appointed the first Jewish professor at Princeton and the first Jewish Justice to the New Jersey Supreme Court – Brandeis’s religion meant nothing, except in its controversial correction of a longtime oversight. If nothing else, Brandeis’s presence on the Court would neutralize the biggest mistake Wilson felt he had made as President; it would be the only possible antidote to the conservative anti-Semite James C. McReynolds, whom he had named two years prior“: „În mare parte nerostit, cel puţin în public, a fost faptul Brandeis era jidan – nu doar primul care a fost nominalizat pentru o funcţie la Curtea Supremă de Justiţie, ci şi un sionist activ. Pentru Woodrow Wilson – care numise primul profesor jidan la Princeton şi primul judecător jidan la Curtea Supremă de Justiţie din New Jersey –, religia lui Brandeis nu reprezenta nimic altceva decât o corecţie controversată a unei omisiuni care durase prea mult. Prezenţa lui Brandeis la Curte ar fi neutralizat cea mai mare greşeală pe care considera că o făcuse în calitate de preşedinte; era singurul antidot posibil pentru antisemitul conservator James C. McReynolds, pe care îl numise în urmă cu doi ani“ [6].
După 1948, prin înfiinţarea statului Israel, migrarea, „alia“-rea, adică afluirea jidanilor din toată lumea în Palestina – care a fost desfiinţată şi transformată în statul etnic, rasist şi, deci, terorist [7] Israel – şi, concomitent, alungarea palestinienilor de pe pământurile lor străbune au devenit „politică de stat“ pentru conducerea Israelului. Întemeietorul statului Israel, David Ben Gurion, a fost supranumit „marele epurator“ tocmai din cauza represaliilor comise contra autohtonilor palestinieni cu scopul de a-i extermina; pe cei pe care nu i-au putut ucide, i-au alungat, iar pe cei pe care nu i-au putut alunga i-au îngrădit cu ziduri de beton înalte de peste 10 metri [8] [8] Cf. http://www.changesinlongitude.com/palestine-murals-on-security-wall-in-israel/!
Trebuie să atragem atenţia că, practic, Palestina a fost cucerită de jidani, căci toţi liderii politici şi militari ai Israelului nu sunt iudei („evrei“), ci jidani, adică provin dintre sioniştii descendenţi ai khazarilor europeni, numiţi şi ashkenazi – spre deosebire de „evreii adevăraţi“, din Palestina, numiţi sefarzi pentru că emigraseră în Europa îndeosebi prin Spania! Acesta este motivul fariseic pentru care jidanii din România (ca şi din alte părţi, de altfel) declară că se simt „jigniţi“ când sunt denumiţi, corect ştiinţific şi istoric, „jidani“ şi vor să fie denumiţi exclusiv „evrei“: fiindcă vor să ascundă faptul că nu sunt evrei de neam, ci nişte hoţi de neam turco-mongol care îşi însuşieră, la comandă, un cult străin (Nicolae Iorga a denumit statele de neam turcic „state de pradă“, fiindcă nu trăiau din munca proprie, ci din jefuirea altor popoare în procesul mişcării lor migratorii!), care şi-au apropriat – adică, într-o exprimare neacademică, au furat – sau, zis mai frust, au parazitat identitatea religioasă a evreilor din Palestina, dar vor să păcălească lumea, ca să fie consideraţi evrei autentici! De atunci, jidanii, ca o plantă agăţătoare care se urcă pe trunchiul unui copac şi îi suge seva, s-au insinuat în cultura altor popoare – ascunzându-se sub nume însuşite de la autohtoni – şi au declarat ritos că au contribuit la dezvoltarea acelei culturi şi, apoi, extrapolând situaţia, că au, ei înşişi, o „cultură tradiţională“. De altfel, în acest sens, A. Koestler este nevoit să recunoască: „Realizările filozofice, ştiinţifice şi artistice individuale ale unora sau altora dintre evrei constau în contribuţii la cultura naţiunilor-gazdă; ele nu reprezintă o moştenire culturală“ (op. cit., pag. 235). Un exemplu elocvent în ceea ce priveşte România este furtul melodiei populare „Cucuruz cu frunza-n sus“ [9], pe care a înregistrat-o compozitorul Guilelm Şorban, tatăl lui Raoul Şorban – protector al jidanilor –, melodie pe care jidanii, dându-i un ritm andante majestuoso, au transformat-o în imnul naţional al Israelului [10]! Între timp, nu s-au rezumat numai la „Cucuruz cu frunza-n sus“, ci au furat aproape toată România, sau, cum spune diplomatic Shimon Peres [11], „am cumpărat România“ [12].
NOTE
[1] http://ro.wikipedia.org/wiki/Declara%C8%9Bia_Balfour_%281917%29.
[3] A. Scott Berg, WILSON. Ed. G. P. Putnam’s, New York, 10 sept. 2013, pag. 466-467 (pe http://www.amazon.com/Wilson-A-Scott-Berg/dp/0399159215).
[4] A. Scott Berg, WILSON, Editura RAO, Bucureşti, 30 sept. 2014, pag. 462-463.
[5] Cf. A Jewish Defector Warns America: Benjamin Freedman Speaks on Zionism, pe http://www.sweetliberty.org/issues/israel/freedman.htm.
[6] A. Scott Berg, WILSON. Ed. G. P. Putnam’s, New York, 2013, pag. 400; vezi şi: A. Scott Berg, WILSON. Editura RAO, Bucureşti, 2014, pag. 401-402.
[7] Jack Bernstein, „Viaţa unui evreu american în Israel“, pe http://ro.altermedia.info/romania/2013/05/04/viata-unui-evreu-american-in-israel/. Vezi şi: http://www.usatoday.com/story/news/world/2014/07/30/bolivia-israel-terrorist-state/13384989/; http://www.timesofisrael.com/bolivia-declares-israel-a-terrorist-state/;
http://www.cotidianul.ro/bolivia-a-declarat-israelul-stat-terorist-244331/;
[8] Cf. http://www.changesinlongitude.com/palestine-murals-on-security-wall-in-israel/.
[10] Cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/Hatikva. Vezi şi Paul Goma, op. cit., pag. 428.