Harta BARONILOR PENALI. Unde trebuie organizate ALEGERI LOCALE PARȚIALE după ce zeci de aleși au ajuns la pușcărie din cauza corupției

Guvernul trebuie să organizeze alegeri pentru șefia unor Consilii Județene, municipii reședință de județ sau numeroase comune, acolo unde locurile au rămas vacante, urmare a decesului sau a problemelor cu legea ale aleșilor locali.
Potrivit statutului aleșilor locali, alegerile trebuie organizate în termen de maxim 90 de zile de la expirarea termenului de 10 zile în interiorul căruia Ordinul Prefectului care a constatat încetarea de drept a mandatului poate fi atacat în instanță.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, a precizat că, deocamdată, acest subiect nu a fost discutat de către Executiv.
„Sunt multe județe unde trebuie organizate alegeri. Cel mai probabil, acestea vor fi făcute la pachet, undeva în februarie”, a precizat acesta.
CJ-uri conduse interimar
Mai multe consilii județene sunt în această situație. De exemplu, președinții de CJ din Neamț și Vâlcea au decedat recent și locurile lor au rămas vacante.
Pe de altă parte, CJ Cluj nu mai are președinte din mai, când președintele Horea Uioreanu (foto dreapta 1) a fost arestat preventiv pentru fapte de corupție. Funcția sa a fost vacantată pe 6 octombrie.
