Tigrii Tamili: Cea mai sângeroasă organizaţie teroristă din lume

Scris de Nicu Pârlog. Posted in Dezvaluiri


Deşi la ora actuală, furia sa este domolită, Organizaţia Eliberatoare a Tigrilor Tamili Eelam din Sri Lanka, este cea mai periculoasă organizaţie teroristă din întreaga lume prin numărul de victime făcute. Pe lângă Tigrii Tamili, membrii organizaţiilor teroriste musulmane din Orientul Mijlociu şi Apropiat, par nişte amatori zgomotoşi şi nimic mai mult. La urma urmei, aici este vorba despre organizaţia care a inventat centura cu explozibili şi care a folosit în premieră mondială atentatori sinucigaşi. Tot ei sunt primii care au folosit femei în atentate teroriste, precum şi formarea de batalioane cu copii în rol de soldaţi. Dincolo de controverse (ei se autointitulează organizaţie legitimă care luptă pentru independenţa minorităţii tamile”, cei din Eelam conduc detaşat în topul organizaţiilor teroriste.

Cine sunt Tigrii Tamili şi cine sunt tamilii ?
 
Tigrii Tamili sunt prin definiţie un grup armat separatist care activează încă în Sri Lanka.  Organizaţia etnică armată a fost fondată în luna mai a anului 1976 de către Velupillai Prabhakaran. Încă de la apariţia lor, Tigrii Tamili au militat violent pentru crearea unui stat independent al minorităţii tamile, stat care trebuia să cuprindă toată partea de nord a insulei-stat Sri Lanka.
 
Campaniile lor au dus la declanşarea sângerosului Război Civil din Sri Lanka, confruntare care a avut loc între anii 1983-2009 şi a dus la zeci de mii de victime în toată ţara. La apogeul său, organizaţia Tigrilor Tamili poseda o redutabilă armată proprie şi organiza atacuri extrem de îndrăzneţe, care au inclus peste 200 de atentate sinucigaşe, asasinarea a câtorva zeci de oficiali de rang înalt srilankezi şi indieni.
 
Organizaţia Tigrilor Tamili este de fapt singurul grup terorist militant din lume care a reuşit să asasineze doi şefi de stat, este forba de premierul Indiei, Rajiv Ghandi, ucis în anul 1991, şi de preşedintele srilankez Ranasinghe Predamasa, ucis în anul 1993. Tot ei au fost prima organizaţie teroristă care s-a folosit de avioane de vânătoare în atentatele şi atacurile sale. Chiar şi aztăzi Organizaţia Tigrilor Tamili este considerată ca organizaţie teroristă şi este totodată interzisă în 32 de ţări, incluzând India, statul cu cea mai mare minoritate tamilă din lume cu excepţia Sri Lankăi.
 
Temuta organizaţie este una de factură excluisiv etnică şi culturală, ei neavând altă ideologie şi alte scopuri decât ruperea unei părţi din Sri Lanka şi declararea unui stat constituit strict pe criterii etnice, unde să trăiască doar tamilii.
Aceştia, pe de altă parte, sunt un grup etnic cu origini străvechi, pierdute în timp, care locuieşte în sudul Indiei, unde au de fapt un stat propriu în cadrul federaţiei indiene, stat intitulat Tamil Nadu, precum şi în Sri Lanka, o ţară-insulă cu o populaţie de circa 21 de milioane de oameni, ţară situată pe insula Ceylon situată în sudul peninsulei indiene.
 
Majoritatea tamililor de aici, locuiesc în nord-estul acestei insule, şi conform unui recensământ oficial din anul 2001, tamilii constituiau pe atunci circa 10% din totalul populaţiei ţării. Spre deosebire de srilankezii care sunt aproape exclusiv budişti, tamilii sunt în schimb hinduişti. De asemenea, tamilii au o limbă şi un alfabet unic şi propriu, total diferite de limba şi alfabetul srilankezilor.

Citeste mai departe: http://www.descopera.ro/cultura/13514391-tigrii-tamili-cea-mai-sangeroasa-organizatie-terorista-din-lume

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026