Atitudinea contradictorie a Ungariei faţă de jidani

Scris de Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu. Posted in Dezvaluiri


Ungaria a avut o atitudine contradictorie faţă de jidani: de la asimilarea elitei, la trimiterea în lagăre a păturilor sărace. Într-adevăr, surprinzător în atitudinea ungurilor (moghiorilor) faţă de jidani este caracterul paradoxal al acesteia, intervenit după ocuparea Ungariei de către trupele germane, în urma „trădării“ regentului Miklos Horthy (aranjate, după unii istorici, cu ajutorul cominterniştilor şi, îndeosebi, al lui Valter Roman, născut Ernő Neuländer, deci jidan maghiar, care-şi păstrase relaţiile cu jidanii din Ungaria), în ciuda originii lor comune, asiatice şi a caracterului lor sinuos în decursul istoriei de 1100 ani a Moghioriei – întreruptă, cum se ştie, de cele câteva secole de paşalâc, vreme în care, practic, Ungaria nu a existat.

 

La capitolul „Antecedente filojidăneşti în Ungaria“, care constituie o dovadă suplimentară a paradoxalului filojidănism hungarist, este locul să relev că guvernul bolşevic instituit de Bela Kun era cvasitotal jidănesc: „Un raport al comisiei prezidată de senatorul american Clayton Riley Lusk a constatat că din cei 32 comisari principali cu care s-a înconjurat Bela Kun în Ungaria, 25 erau evrei, iar cei mai importanţi erau membri ai directoratului: Bela Kun (Cohen), Bela Vaga (Weiss), Joseph Pogany (Schwartz) şi Sigismond Kunfi (Kunstatter). Ca şefi ai terorii roşii, care s-au ocupat personal de execuţii şi torturi au fost identificaţi Alpari şi Szamuelly“ [1]. De aceea guvernul lui Bela Kun a şi fost privit cu simpatie de Consiliul Suprem al Conferinţei de Pace care era manevrat de jidani şi care, la rândul său, manevra aranjamentele după Primul Război Mondial, ocazie cu care, cum se ştie, României i s-au impus condiţii înrobitoare, deşi contribuie substanţial la victoria Antantei. Bela Kun şi guvernul său plin de jidani au adus capitalei Budapesta supranumele de IUDAPESTA!

Aşa cum am mai relevat în unele studii, deşi ar putea să pară surprinzător, maghiarismul are nu doar „meritul“ de a fi inventat fascismul, cu care Horthy se lăuda în faţa lui Hitler, dar este şi iniţiatorul antiiudaismului. „Putem, astfel, cita actul din 1222, semnat de regele Andrei al II-lea, prin care se stabileşte: «Comiţii cămării, schimbătorii de bani, slujbaşii sării şi strângătorii vămilor să fie nobili ai regatului, să nu poată fi ismaeliţi şi iudei». (…) Acelaşi rege Andrei al II-lea întăreşte actul din 1222, precizând că «iudeii şi saracinii să nu fie puşi la conducerea monetăriei şi a ocnelor de sare şi a altor treburi obşteşti», iar în 1233 vine cu restricţii şi mai puternice, interzicându-se iudeilor, saracinilor şi ismaeliţilor de a ocupa orice funcţie publică, de a se căsători cu creştini, de a avea robi creştini etc. Tot acum se introduce pentru prima dată sistemul de semne distinctive pentru iudei, saracini şi ismaeliţi, luându-se măsuri pentru separarea lor de creştini“ [2].

Totuşi, ulterior, din cauza primitivismului, a ignoranţei în care a trăit poporul moghior (ungar – încă nu s-au hotărât care este denumirea ţării: Hungary, în documentele pentru extern şi Magyar – citeşte: Moghior – în interior), clasa conducătore a trebuit să apeleze la funcţionarii alogeni, şcoliţi, îndeosebi după revirimentul din secolul al XIX-lea, când, după asediul Vienei, Imperiul Otoman s-a retras spre sudul Europei. «Clasa guvernantă maghiară şi-a recrutat oameni aparţinând tuturor naţiilor, dar în principal germani şi evrei. Germanii, abandonaţi de către Viena şi, încă şi mai grav, de Germania, rămăseseră forţa dominantă în comerţ şi industrie, chiar dacă uneori, în acest proces, căpătau un caracter maghiar. Evreii, care se ridicaseră din ghetouri la fel cum mica nobilime se ridicase din comitate, erau cei mai ardenţi susţinători ai „asimilării“ şi aduceau, în literatură şi în artă, o strălucire pe care autohtonii nu o aveau» [3]. Aici, prin „asimilare“ A. J. P. Taylor înţelege, ca în tot cursul lucrării, maghiarizare.

Această „asimilare“ a jidanilor în sistemul administraţiei din Ungaria în timpul dualismului austro-ungar – când, nota bene, Ungaria nu a existat ca stat independent, cum subliniază mereu A. J. P. Taylor – a intrat în contradicţie cu doctrina sionistă, care impunea neasimilarea, izolarea în ghetouri, în vederea determinării jidanilor să emigreze în Palestina, în locurile biblice. Totuşi, în decursul secolului al XIX-lea, se crease o simbioză puternică între liderii comunităţilor jidăneşti şi autorităţile Ungariei. Această colaborare a permis, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, colaborarea strânsă în vederea selectării discriminatorii, inclusiv în timpul presiunii germanilor de a fi deportaţi jidanii săraci şi pricăjiţi în lagărele de muncă – aspect căruia Arthur Butz i-a acordat o analiză minuţioasă, în Capitolul V, foarte extins, „Jidanii din Ungaria“ [4] – făcând posibilă, cum am subliniat, şi „supravieţuirea“ familiei avocatului Tivadar Soros până la emigrarea întârziată din 1947 a fiului său György şi la crearea viitorului strălucit al lui Schwartz György (oare cum s-o fi numit mai înainte de a-şi fi maghiarizat numele?! Ytzic Shtrul?!), naturalizat în americanizatul-de-succes George Soros, care „A spart banca Angliei“ – cum se şi lăuda în filmul documentar cu acest titlu pe care, acum, l-a dosit din jenă filantropică.

Dar Olga Lengyel nu a fost atât de influentă şi de bogată ca avocatul şi scriitorul Tivadar Schwartz şi a fost dusă la Auschwitz, împreună cu toată familia ei. Olga Lengyel (19 octombrie 1908 – 15 aprilie 2001), din Cluj-Napoca, după cum este prezentată pe Wikipedia, «a fost o autoare româncă americană de origine evreiască, de profesie asistentă medicală, care a supravieţuit lagărelor de concentrare de la Auschwitz şi a povestit, ulterior, experienţele ei în cartea sa „Cuptoarele lui Hitler“ – în original, Five Chimneys – (tradusă în româneşte în 1986). Toată familia ei a murit în lagăr şi, după război, Olga Lengyel a emigrat în S.U.A».

Miklos Nyiszli, cu a sa Auschwitz: A Doctor’s Eyewitness Account, tradusă în româneşte, postum, în 1964, cu titlul „Am fost medic la Auschwitz“, este un jidan maghiarizat, fiind, deci, adept al „asimilării“. De la Auschwitz s-a reîntors în România, la Oradea (de unde, anterior, fusese ridicat de honvezi, împreună cu familia), şi unde a şi murit. Nu i-am aflat numele de „evreu“. A fost ironizat copios de Arthur Butz pentru fantasmagoriile debitate în cartea sa despre munca lui de medic la Auschwitz. La fel ca şi Olga Lengyel, ca medic nu avea o situaţie socio-materială deosebită şi, deşi cu nume de „maghiar pur“, a fost săltat de horthyşti şi trimis în lagăr.

Oliver Lustig face parte dintre jidanii care nu şi-au schimbat numele. „La 3 mai 1944, Lustig a fost închis, împreună cu părinţii şi cei şase fraţi ai săi, în ghetoul din Cluj (fosta fabrică de cărămidă, în apropierea căreia astăzi se află hipermarketul Real), de unde a fost deportat, la 15 iunie, în lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau. La Birkenau (4 km de Auschwitz; unde se făceau selecţiile în vederea gazării şi, respectiv, a trimiterii în lagărul de muncă de la Auschwitz) şi-a pierdut mama şi trei dintre fraţi, tatăl murind câteva luni mai târziu la Mauthausen. (…) În 1965 a obţinut titlul academic de doctor în istoria doctrinelor economice. La 23 august 2004, colonelul în retragere Oliver Lustig din Ministerul Apărării Naţionale a fost înaintat la gradul de general-maior (cu o stea) în retragere. A fost decorat cu ordinul naţional Steaua României în grad de cavaler (2007), împreună cu alţi trei supravieţuitori ai Holocaustului. Lustig a publicat ulterior o serie de cărţi, dintre care 12 pe tema holocaustului, traduse în limbile germană, maghiară, italiană, portugheză şi engleză“, după cum se arată în prezentarea făcută pe Wikipedia [5]. În cele publicate până în 1989, după cum se poate constata şi în cazul altor autori jidani-„români“, el nu foloseşte cuvântul „holocaust“. Printre cărţile lui se află şi „atunci, acolo… la Auschwitz“ (ed. Cartea românească, 1987). Undeva, în carte, face afirmaţia că a plecat de pe Someş. Este singura precizare a zonei de unde a fost dus în lagăr. Nu ţara, nu regimurile politice, nici o precizare care să evidenţieze coordonatele spaţio-temporale ale evenimentelor; mai clar zis, cine l-a trimis în lagăr: România sau Ungaria? Tradusă în alte limbi străine, la cuvântul „Someş“ se va adăuga un asterisc, prin care se va explica străinilor: „râu în Transilvania, România“. De unde toţi cititorii străini vor putea spune ca nemernicul de Elie Wiesel – şi el deportat din „Transilvania, România“ – „România a ucis, a ucis, a ucis!“, care, şi el, a fost „decorat cu Ordinul Naţional Steaua României“! Cartea lui Lustig a fost publicată după 30 de ani de la evenimente. De aceea conţine numai baliverne.

Ana Novac. Nume „curat“ românesc. „Ana Novac, născută Zimra Harsányi, (n. 21 iunie 1929, Dej, judeţul Someş, România – d. 31 martie 2010, Paris, Franţa) a fost o scriitoare română (sic), evreică din Transilvania, supravieţuitoare a Holocaustului, care s-a stabilit în Franţa. (…) Zimra Harsányi, care şi-a luat pseudonimul de scriitoare Ana Novac la sugestia scriitorului Petru Dumitriu, s-a născut în anul 1929, la Dej, judeţul Someş, din Transilvania. La vârsta de 11 ani, s-a văzut cetăţeană maghiară, ca urmare a Dictatului de la Viena. La vârsta de 14 ani a fost deportată de autorităţile fasciste maghiare în lagărele naţional-socialiste de concentrare Auschwitz şi Płaszów. Părinţii Zimrei, precum şi fratele său au pierit în lagăr. (…) Ana Novac, scriitoare şi dramaturg cu un stil acerb şi vioi, fiind supravieţuitoare a Shoah, a rămas cunoscută îndeosebi prin jurnalul său Les Beaux Jours de ma Jeunesse, singurul jurnal care a supravieţuit lagărelor de concentrare. Ea era supranumită «Anne Frank roumaine», deşi Anne Frank descrie evenimentele petrecute în afara lagărelor, iar Ana Novac scrie din interiorul acestora, iar jurnalul său este continuat mult după eliberarea din lagăr, fără să uite faptele memorate, tratând şi multe alte subiecte, rămânând şi mai departe tot atât de subversiv“ [6]. Bizar este faptul că Jurnalul Annei Frank este republicat, în România, în numeroase ediţii, deşi este „un fals autentic“, conform sintagmei paradoxale a lui Imre Tóth, iar jurnalul Anei Novac nu a fost tradus niciodată! [7].

Ileana Vrancea. Unul dintre basmele româneşti cele mai cunoscute vorbeşte despre Ileana Cosânzeana şi este una dintre eroinele cele mai notorii. Vrancea este, la fel, un ţinut foarte omogen românesc, iar, conform legendei, Vrâncioaia şi băieţii ei l-au ajutat pe domnitorul Ştefan cel Mare în luptele sale de apărare a Moldovei. Ce vrei mai românesc decât numele Ileana Vrancea?! „Ileana Vrancea (19 aprilie 1929, Bucureşti) este istoric literar. Este fiica Anei Katz (născută Liebman), lucrătoare, şi a lui Matei Katz, dentist; prenumele la naştere: Hedda. Ambii părinţi se vor sinucide după 1945 (?!). Vrancea învaţă la Bucureşti, unde termină liceul în 1947, Facultatea de Drept în 1950 şi Facultatea de Filologie în 1951. Îşi susţine doctoratul în 1970 cu teza E. Lovinescu – criticul literar. Membră a Partidului Comunist Român din 1950, conduce secţia de învăţământ şi cultură a ziarului Scânteia (1950-1955), secţia de literatură şi artă la revista Lupta de clasă (1955-1971), ulterior la Era socialistă. În 1958 şi-a oficializat pseudonimul ca nume civil. În 1983 se stabileşte în Israel, unde este conferenţiară la Institutul Dinur şi la Universitatea Ebraică din Ierusalim“ [8]. Aşadar, „românca“ neaoşă Ileana Vrancea nu este alta decât jidanca Hedda Katz. Sunt mulţi aceşti Katz care ne fac zile fripte, din secolul al XIX-lea până azi, la Marco K. Katz. De prin 1981 socialismul românesc a început să-i miroasă a românism, dar şi să scârţâie, fiindcă F.M.I. şi B.I.R.D au început presiunile asupra Românei să plătească anticipat mai multe rate ale împrumuturilor făcute pentru industrializare – împrumuturi acordate întemeiat tot de către F.M.I. şi B.I.R.D –, iar Nicolae Ceauşescu a fost nevoit să treacă la o accentuată politică de austeritate şi, ca urmare, viaţa în România a devenit tot mai dificilă. Aşadar, când a dat de greu, în 1983, judeo-bolşevica Ileana Vrancea a spălat putina în Israel, deşi, ca judeo-comunistă, nu mai era „evreică“, după părerea lui Wilhelm Filderman, Carol Iancu, Teodor Wexler ş.a. Dar jidanca Hedda Katz este şi jidanca împuţită Ileana Vrancea, semnatara infamantei „Declaraţii de la Budapesta“, din 16 iunie 1989 [9]. Colonelul (r.) Mircea Dogaru scrie doct, ca să îşi mascheze revolta etalată la manifestaţiile S.C.M.D.: «(Europa liberă) promova, în spatele propagandei pentru Libertate, gestionarea dizidenţilor. Iar noi, ca proştii, o ridicam în continuare în slăvi pe Monica Lovinescu, puiul de cuc din casa marelui critic, la fel de Lovinească precum e Mihai Argeşeanu zis Mihai Viteză de Hohenzollern. Şi am înghiţit-o în fruntea Alianţei Civice, pe lângă fiica Anei Pauker (Maia) şi pe Ileana Vrancea, colaboratoarea Monicăi în România, numită din acest motiv, de regretatul Mihai Ungheanu, „Lovinescolatra“. Cât de manipulabili suntem, din cauza lipsei de informaţie, o demonstrează faptul că numita Ileana Vrancea, în realitate Hedda Katz, era nu numai fosta şefă a batalioanelor de asalt U.T.C.-iste, care i-au scos pe marii intelectuali români din universităţi, ci şi fiica lui Ştefan Voicu, unul dintre triumvirii care au condus, în realitate, România din spatele lui Nicolae Ceauşescu. Ceilalţi doi erau Tudor Olaru şi Gheorghe Rădulescu zis „Gogu“, cel care a creat, pe moşia sa de la Comana, în calitate de mecena şi educator, grupul de dizidenţi post factum care ne-au fost băgaţi pe gât, pe post de elită intelectuală, în 1989. Cine vrea să se informeze în plus, să studieze raportul de încheiere a activităţii al lui René Al. de Flers, managerul secţiei române a Europei libere, carte publicată şi la noi, în 2007, sub titlul Europa Liberă. Secţiunea în limba română“ [10]. Dar, despre Hedda Katz colonelul (r.) Mircea Dogaru mai precizează: „Obiectivul principal, însă, a constat în contracararea noilor tineri intelectuali români, împiedicarea afirmării lor, compromiterea şi, în final, executarea lor ritualica pe catafalc: Romulus Zaharia, Ion Lancranjan, Francisc Pacurariu, Marin Preda, Eugen Barbu, Paul Anghel, Cezar Ivanescu, Marin Sorescu, Adrian Paunescu, Mihai Ungheanu, Dinu Flamand, Aurora Cornu, Ion Iuga, Gheorghe Anca, Mircea Iorgulescu, Petru Popescu, Mircea Micu, Gheorghe Pitut, Grigore Hagiu, Ilie Constantin, Marius Robescu, Sanziana Pop, Vintila Ivanceanu, Cristian Tudor Popescu, Raoul Sorban etc.“ [11].

 Ştefan Voicu – alt nume neaoş românesc – s-a numit, la naştere, Aurel Rotenberg.

 

Toate articolele despre jidanii din România, Ungaria etc. postate pe Wikipedia sunt realizate de propagandişti ai „holocaustului“, de aceea sunt prezentaţi, fireşte, ca „victime ale holocaustului“. În acest sens, este elocvent de analizat articolul despre Imre Tóth.

«Imre Tóth (n. Imre Roth, 26 decembrie 1921, Satu Mare, d. 11 mai 2010, Paris, Franţa) a fost un filosof, istoric al matematicii şi filolog judeo-maghiar născut în România. Filosoful german Vittorio Hösle l-a numit „unul dintre cei mai importanţi istorici ai matematicii ai secolului al XX-lea“. Tóth s-a născut într-o familie judeo-maghiară din România. Şi-a schimbat numele de familie în Tóth în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a-şi ascunde originea evreiască. Tatăl său, Abraham Roth, germanofil convins, fusese ofiţer în armata austro-ungară şi luptase în Primul Război Mondial pe frontul din Italia. Tóth a supravieţuit Holocaustul (sic) (ca singur membru al familiei sale) în mod paradoxal, deoarece fusese membru al Rezistenţei comuniste anti-naziste şi fusese condamnat la 6 ani de închisoare, iar deţinuţii evrei urmau să fie deportaţi ceva mai târziu decât populaţia evreiască civilă. La data de 6 iunie 1944 a fost dus împreună cu alţi deţinuţi la un tren cu care urmau să fie deportaţi la lagăre de exterminare, dar cu puţin timp înainte ca trenul să plece a fost oprit de către un ofiţer maghiar care auzise de debarcările din Normandia şi considera că războiul este pierdut; deţinuţii au fost duşi înapoi în închisoare» [12]. Deci Imre Tóth nu ajunsese în nici un lagăr, nici nu plecase spre vreunul, dar „supravieţuise Holocaustului“! Corect ştiinţific şi istoric autorul acestei biografii semi-măsluite trebuia să scrie: „a supravieţuit războiului“. Simplu, corect şi onest. Oricum, trebuie să-i mulţumim acelui ofiţer maghiar care a gândit realist geopolitic şi strategic şi nu l-a mai trimis în lagăr, unde, fără îndoială, exista riscul să moară. În acest fel cultura română şi mondială s-au îmbogăţit cu opera unui mare savant „judeo-maghiar“ – cum se exprimă autorul prezentării de pe Wikipedia. La fel ca Vittorio Hösle, şi eu îl consider cel mai mare filozof român al matematicii din secolul XX. În mod evident tendenţios, autorul biografiei sale a omis din lista de lucrări cea mai importantă lucrare de filozofie a matematicii din limba română a lui Imre Tóth: AHILE. Paradoxele eleate în fenomenologia spiritului, apărută, în 1969, într-un tiraj de 1740 de exemplare, ceea ce pentru acei ani era un tiraj derizoriu; de aceea, acum a devenit o raritate. Deşi cartea i-a apărut la Editura Ştiinţifică, şi-a tipărit-o în regie proprie, adică a plătit-o din bani săi de profesor, cu toate că trebuia plătită de stat şi tipărită în zeci de mii de exemplare, cum se proceda atunci! E una dintre cele mai frumoase şi mai profunde cărţi de filozofie a matematicii scrise în limba română. E regretabil că Imre Tóth nu a avut timpul necesar să o traducă el însuşi în limbile străine pe care le stăpânea foarte bine – germană, engleză sau franceză –, fiindcă este atât de „înromânizată“, atât de plină de spirit filozofic exprimat în româneşte încât lucrarea aceasta nu poate fi tradusă de altcineva. Nu ştiu din ce motive a fost marginalizat – probabil pentru că era prea deştept, prea cult, prea onest, prea generos şi prea filo-sof – de către diriguitorii culturii române, căci a fost determinat să emigreze, pierzând, astfel, un mare român: un român autentic prin internalizarea limbii române, a culturii române şi a spiritului filozofic românesc. Repet, reprezintă un român autentic, spre deosebire de cei care – spre a folosi o sintagmă a lui Imre Tóth, explicitată în AHILE. Paradoxele eleate… – constituie un „fals autentic“, precum Leonte Răutu (Lev Oigenstein), Miron Constantinescu (Meer/Meïr Kohn), Andrei Oişteanu (Andrei Oigenstein), Radu Florian, Zigu Ornea (Zigu Orenstein), Norman Manea, M.-R. Ungureanu, Vladimir Tismăneanu, Jean Ancel şi mulţi alţi jidani mascaţi sub nume româneşti, care, după 1989, au început şi ei să-i acuze pe români, incriminându-i sub pretextul „Holocaustului“.

Consider că Imre Tóth reprezintă emblema marelui intelectual român persecutat de regimul jüden-bolşevic. Nu am reuşit să aflu dacă a fost evreu sau doar jidan. Ţinând cont că a fost oprimat, discret dar consecvent, de sistemul judeo-stalinist, Imre Tóth se încadrează perfect în antinomia „evreu versus jidan“ şi, deci, putem conchide că a fost evreu – pe linia marilor intelectuali evrei creatori ilustrată de Filon din Alexandria, Flavius Josephus, Baruch Spinoza, David Ricardo, Karl Marx, Niels Bohr, Leo Szilard, Leonard Bernstein.

Trebuie să facem, totuşi, o distincţie între, pe de o parte, jidanii din Ungaria, îndeosebi din Budapesta, care aveau mai puternice legături cu autorităţile, şi, pe de altă parte, jidanii din România, din partea răpită temporar de Ungaria prin Dictatul de la Viena. Aceştia din urmă erau percepuţi de fasciştii unguri ca supuşi ai Regatului României, alături de români, şi asupra lor era revărsată aceeaşi ură şi persecuţie ca şi împotriva românilor. Pe români nu-i puteau trimite în lagărele organizate de Germania, ca pe jidani, deoarece România era, totuşi, aliata Germaniei, ca şi Ungaria – ba mai importantă ca aceasta, din cauza atât a petrolului de care aveau nevoie nemţii, cât şi a poziţiei sale geostrategice unice. Ca atare, ungurii/moghiorii îi căsăpeau pe români pe loc, aşa cum s-a întâmplat la Ip, Trăsnea, Moisei şi în alte localităţi. Iar „evreii români“ nu puteau trata cu autorităţile horthyste cu aceeaşi eficienţă ca liderii jidanilor din Budapesta, în vederea selectării preferenţiale a coreligionarilor lor: lagărul sau Palestina. De aceea, escroci ca Elie Wiesel, Moses Rosen, Radu Ioanid ş.a. au vituperat şi continuă s-o facă, acum, contra României pentru că ar fi „trimis 400.000 de evrei în lagărele de exterminare“ ale Germaniei – aşa cum scrie pe soclul de la intrarea în Templul Coral! NU, nu România i-a expediat, ci Ungaria, mai precis conducătorii Ungariei horthyste de conivenţă cu liderii sionişti din Ungaria şi liderii sionişti şi ai comunităţii yichouv deja stabiliţi în Palestina!

Dar, miracol! Au fost şi mulţi prizonieri care s-au întors din lagăre, unii au supravieţuit chiar după mulţi ani de detenţie. Un exemplu notoriu este impostorul Elie Wiesel. Dar, spre necazul sioniştilor, care-i voiau pe toţi morţi fiindcă nu aveau nevoie de ei în viitorul stat jidănesc din Palestina, unii dintre aceştia ca Israel Shahak sau descendenţi ai lor, ca Norman Finkelstein, au demascat marea escrocherie a propagandiştilor postbelici a holocaustului, „care au organizat o afacere mondială din vânzarea ciolanelor bunicilor lor“, cum îi ironizează Roger Garaudy. Nu mai vorbim de neevrei, ca Paul Rassinier, care a fost declanşatorul mişcării „revizioniste“, devenită, în mod necesar, prin logica internă a cercetării ştiinţifice, negaţionistă.

 

NOTE

[1] Cf. http://www.scribd.com/doc/199091401/Comunismul-in-lume-%C5%9Fi-evreii.

[2] Paul Lazăr Tonciulescu, RAMANIA – Paradisul regăsit, pag. 104. Vezi: Vasile I. Zărnescu, „Maghiarismul – sorgintea fascismului (2)“, AlterMedia, 3 aprilie 2010, pe http://www.altermedia.info/romania/2010/04/03/maghiarismul-sorgintea-fascismului-2/.

[3] Alan John Percival Taylor, MONARHIA HABSBURGICĂ, 1809-1918. Editura Allfa. Bucureşti, 2000, pag. 161; vezi şi pe http://www.librarie.net/p/9586/MONARHIA-HABSBURGICA-1809-1918-O-ISTORIE-A-IMPERIULUI-AUSTRIAC-SI.

[4] Vezi episodul nr. 24, pe http://www.altermedia.info/romania/2014/03/13/inselatoria-secolului-xx-24/.

[5] Vezi http://ro.wikipedia.org/wiki/Oliver_Lustig.

[6] Pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Ana_Novac.

[7] Cf. de exemplu, http://www.balderexlibris.com/index.php?post/Felderer-Ditlieb-Anne-Frank-s-diary-A-hoax.

[8] Cf. http://www.crispedia.ro/Ileana_Vrancea.

[9] Cf. http://raportatacarearomanieideonu.wordpress.com/2011/06/08/16-iunie-1989-declaratia-de-la-budapesta-autonomie-pentru-transilvania/.

[10] Cf. http://sindicatulcmd.blogspot.ro/2014/05/jocul-de-mobilizarea-4.html.

[11] Cf. http://sindicatulcmd.blogspot.ro/2014/06/jocul-de-mobiliarea-9.html.

[12] Pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Imre_T%C3%B3th.

http://www.altermedia.info/romania/2014/10/26/atitudinea-contradictorie-a-ungariei-fata-de-jidani/

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026