Domiciliul fiscal. Rolul si importanta lui in spatiul socio-economic european si extraeuropean.
Domiciliul fiscal
Conform definitiei din Codul Civil francez (si Codul Fiscal francez), indiferent de nationalitatea (cetatenia) unei persoane fizice sau morale (juridice), prin DF (Domiciliul fiscal) al sau intelegem, fie caminul familial, locul unde persoana fizica traieste de “meniera permanenta“ (domiciliul stabil in Romania) cu familia ei (chiar daca activitatea sa lucrativa necesita un sejur temporar in strainatate) sau locul unde persoana morala (juridica) este inregistrata, identificata printr-un Cod INSEE (Institutul National de Statistica si Studii Economice) cu un numar unicSIRET-SIREN (Sistemul de identificare in repertoriul unitatilor care isi desfasoara o activitate declarata, respectiv, Sistemul de identificare in repertpriul intreprinderilor, compuse din 14 cifre), un numar corespunzator CUI-ului(Codului Unic de Inregistrare) din Romania ; fie locul unde persoana fizica sau morala (juridica) isi desfasoara activitatea sa profesionala principala ; fie locul unde persoana fizica sau morala (juridica) isi are “centrul” interesor sale economice (principalele investitii) sau “sediul afacerilor” sale de unde isi administreaza bunurile sale personale (private) ;
Astfel, orice persoana fizica sau morala (juridica) avand un DF in Franta, prin definitie, este un contribuabil rezident fiscalmente in Franta.
Dreptul Fiscal, caruia se supun totate persoanele fizice sau morale (juridice) cu DF, in Franta, este acea ramura al Dreptului Public care reglementeaza autorizatiile legale acordate administratiilor publice franceze, printre care si Statul, de catre Parlament, Guvern sau reprezentantii sai, precum si de catre Adunarile Colectivitatilor Locale, pentru perceperea impozitelor, taxelor, contributiilor si cotizatiilor sociale de la agentii economici francezi, care impreuna formeaza“Impozitul“ (total) platit in Franta.
Astfel, Impozitul, in general, constituie totalitatea resurselor financiare ale Statului obtinut de la persoanele fizice si morale (juridice) care îi permit functionarea Bugetului Statului, precum si ale Colectivitatilor Locale, din care sunt finantate nevoile interesului public.
Impozitul in Franta, este unul dintre acele taxe percepute de catre Stat, care are un caracter obligatoriu conform art.34 din Constitutia franceza din 4 octombrie 1958 (Republica a V-a) si spre deosebire de taxele obisnuite, ale caror profituri sunt afectate unor servicii de utilitate publica, el nu face obiectul unei afectari particulare.
Definit de catre art.4 al Ordonantei din 2 ianuarie 1959, Impozitul, este considerat o resursa a carei perceptie trebuie autorizata anual de catre legislator, conform « principiului egalitatii impozitarii » respectand Art.1 (Cetatenii se nasc si sunt egali in fata legii) si Art.13 (Contributia comuna trebuie repartizata in mod egal intre cetateni conform posibilitatilor fiecaruia) ale DDHC (Declaratia Drepturilor Omului si al Cetateanului) din 1789, precum si Art.1 (Franta asigura egalitatea in fata legii a tuturor cetatenilor fara deosebire de origine, rasa si religie) al Constitutiei din 1858.
Uniunea Europeana si-a fixat un obiectiv de armonizare fiscala in tarile membre, motiv pentru care directivele fiscale date de catre CE sunt din ce in ce mai numeroase, iar transcrierea lor in legislatia tarilor membre nu este deloc evidenta si deseori ridica probleme de inadaptabilitate si chiar de incompatibilitate pentru stimularea parametrilor socio-economici in conditii optime de dezvoltare.
In 2008, SFF (Sistemul fiscal francez) cuprindea 214 impozite si taxe diferite pentru un total de cca 793 de miliarde de €.
Francezii care locuiesc in Principatul Monaco (“asimilat“ cu Departamentul francez n° 98) sunt considerati fiscalmente domiciliati in Franta, mai putin, daca au cel putin 5 ani de resedinta neintrerupta pe teritoriul monegasc pe 13 octombrie 1962.
Din 1 mai 2005, francezii rezidenti in Monaco cotizeaza la Regimul Monegasc de Asigurari Medicale (de Sanatate) si chiar daca ei sunt fiscalmente domiciliati in Franta, ei nu sunt supusi la CGS (Contributia Generala de Solidaritate) si nici la CRDS (Contribuitia la Rambursarea Datoriei Sociale).
Un grafic[1] al mediei totalitatii impozitelor, precum si a securitatii sociale ale persoanelor fizice si morale (juridice) in procente din PIB in 2005, ne arata ca nivelul de impozitare francez este unul dintre cele mai mari in tarile OCDE[2] (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica)
Totalul impozitelor (de orice natura), precum si al cotizatiilor sociale, in 2006, reprezenta cca 49% din PIB in Franta (44,2% din PIB al impozitului obligatoriu fixat de catre OCDE), ceea ce pentru o economie de piata reala este un nivel ridicat comparativ cu nivelele din tarile dezvoltate, post-industrializate, comparabile.
Iar rata globala a impozitarii sociale si fiscale al salariului mediu (cca 2.780 € brut/luna) in Franta este de 71,3%, cea mai ridicata din tarile OCDE, nivelul cotizatiilor sociale atingand 16,1% din PIB.
In ceea ce priveste media impozitarii in tarile membre OCDE, acest nivel este de cca 34% din PIB in 2005 si numai 27,2% in Coreea de Sud.
Subliniem aici ca nu toate impozitarile au caracter fiscal!
De exemplu, taxele pentru serviciile percepute cu ocazia utilizarii lor nu se supun dreptului fiscal, iar cotizatiile sociale se supun dreptului Securitatii Sociale.
Printre principalele impozite in miliarde de € in 2008, mentionam : TVA=130 ; CSG=84,3 ; IRPP (Impozitul pe Venit)=50,7 ; IS+IFA (Ipozitul pe sociatati)=49,3 ; TIPP (Taxe Interne pe Produse Petroliere)=23,8 ; CRDS (Cotizatia pentru Rambursarea Datoriei Sociale)=6 ; ISF[3] (Impozitul de Solidaritate pe Avere)=4,2 ; DI (Dreptul de Inregistrare)=18 ; TF (Taxe Funciare)=22,9% ; TP (Taxe Profesionale)=21,3 TL (Taxe pe Locuinte)=13,3.
In sfarsit, in ciuda faptului ca nivelul impozitarii obligatorii este ridicata in Franta, el nu este totusi cel mai ridicat din tarile OCDE.
Conform unui indice Forbes 2009, Franta este tara cea mai putin ospitaliera in termeni de fiscalitate, insa acest indice nu reprezinta decat insumarea ratelor marginale de impozitie si nu reflecta nivelul global de impozitare.
Conform Raportului anual publicat de catre CE, Franta (cu Italia) ocupa locul 6 avand cel mai ridicat nivel de impozitare, in urma Danemarcei, Suediei, Belgiei, Finlandei si Austriei.
Tot conform unui grafic[4] din Raport constatam ca Franta cheltuieste 53% din PIB sub forma de cheltuieli publice din care 30% pentru transferuri si 23% pentru furnizarea de bunuri si servicii publice.
Conform INSEE, fiscalitatea reduce nivelul de viata al chintilei superioare cu 22% si creste al celei inferioare cu 40%.
Importanta Domicililui Fiscal
Asa cum rezulta din definitia lui, odata « ales », DF al unei persoane fizice sau morale (juridice) este unic. (A se vedea si autorul articolului : http://investigatie-jurnalistica. blogspot.ro/2010/10/in-cautarea-unui-paradis-fiscal.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/03/schindlers-list.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/03/schindlers-list-ii.html)
Armonizarea domiciliilor fiscale in Uniunea Europena (dar si in afara ei) este extrem de importanta pentru ca in lipsa ei pot lua nastere o serie de anomalii care contravin legii, care sunt sanctionate penal si care pot avea consecinte grave asupra persoanelor atat fizice cat si morale (juridice) implicate in ele.
Daca in CEE-6 (Comunitate Economica Europeana ale tarilor fondatoare pe baza Tratatului de la Roma din 26 martie 1957: Franta, Germania Italia si Benelux), apoi in CEE-12 (CEE-6 si Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Grecia, Spania, respectiv, Portugalia), iar ulterior inca si in UE -15 (CEE-12 si Austria, Suedia, respectiv, Finlanda), cum DF era bine definit si era functional, dupa largirea UE, ulterior, catre tarile din Estul Europei, datorita faptului ca el exista in aceste tari sub forma de DS (Domiciliu Stabil), el incepe sa creeze o serie de confuzii si anomalii sociale, unele dintre ele fiind practic imposibil de “normalizat“. (A se vedea si articolul autorului legat de aceasta tematica cu detalii si exemple concrete :http://www.romanians.nl/modules.php?name=News&file=article&sid=844)
Vom pune in evidenta pe cazuri concrete (reale) cateva anomalii, care pot fi intilnite si in cazul cetatenilor romani : starea civila (regimul matrimonial)[5] si pensia alimentara.
Pe 8 decembrie 1980, X (barbat) si Y (femeie), doi adulti (studenti) cu domiciliul stabil in Bucuresti, in sectorul 2, se casatoresc la Primaria acestui sector, inregistrat in Registrul starii civile cu n°3109/1980.
In perioada 1986-1988 in urma mai multori iesiri din tara se stabilesc in conditii legale, definitiv, in Franta (la frontiera franco-elvetiana, la Geneva, partea franceza) iar printr-un decret din 08 ianuarie 1990, amandoi isi dobandesc cetatenia franceza, pastrand totusi si cetatenia romana, deci si pasapoartele romanesti, in care au si mentionat ca sunt romani “cu domiciliul stabil in strainatate, in Franta“!
In 1996 se hotaresc sa divorteze si revin in Romania, “alegandu-si“ (formal, conform legilor in vogoare pe atunci !) fiecare un domiciliu in Bucuresti, X in sectortul 4 iar Y in sectorul 2, care sa permita judecarea dosarului de divort la Tribunalul sectorului 2.
In sfarsit, fara formalitati, la a doua infatisare cei doi sunt divortati pe 26 iunie 1997, inregistrat in Registrul starii civile cu n°13410/1996, in conditiile legale conform Codului Civil de Procedura.
In 1997, pe 14 noiembrie, X se recasatoreste cu Z (femeie) la Primaria sectorului 4 (domiciliul ei), inregistrat in Registrul starii civile cu n°39596/1997.
In urma acestei casatorii, X si Z se hotaresc sa se mute in Franta, iar X (francez) solicita pentru Z (roman) prin OMI (Organizatia Internationala de Migratie) dreptul de a-si introduce legal sotia sa in Franta (pe teritoriul francez), dupa depunerea la Nantes (Baza de date al strainilor din Franta si al francezilor din strainatate), pe 11 ianuarie 1999, atat al Certificatului de Divort (de Y) cat si cel de Casatorie (cu Z).
Pe 16 august 1999, TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) din Nantes (Capitala regiunii Pays de la Loire, comunitate urbana cca 850.000 de locuitori, in vestul Frantei) in sentinta sa civila n°231521/1999 refuza aceasta decizie Cuplului (X, Z), pentru motivul ca despartirea lui X de Y, fiind amandoi cetateni francezi cu DF in Franta in momentul depunerii cererii de divort, nu este de competenta teritoriala al Tribunalului sectorului 2 din Bucuresti, ci a TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) de care apartine DF al Cuplului (X, Y) in Franta !
Cu alte cuvinte, X nu putea fi despartit de Y de catre Tribunalul sectorului 2 din Bucuresti, deci, Starea Civila de la Nantes nu poate recunoaste divortul lui X de Y.
In concluzie, el nu poate recunoaste nici casatoria lui X cu Z, ceea ce implica automat ca regimul matrimonial al Cuplului (X, Z) este suspendat !
Ceea ce are ca efect urmatoarea anomalie in domeniul starii civile (regim matrimonal) : In Romania, X este casatorit numai cu Z ; In Franta X este (ramane) casatorit numai cu Y, iar oriunde in afara frontierelelor acestor doua state, X dispune de doua certificate de casatorie, doualivrete de familie, obtinute in mod legal si oficial, deci este casatorit conform legilor in vigoare, simultan, cu doua femei X si Z.
Sau mai exact, X este un bigam oriunde in afara de Romania si Franta.
Un bigam perfect si incontestabil !
Iar tripletul (X, Y, Z) se afla intr-un “ménage à trois“ in toata regula !
Iar bigamia lui X este generata de catre lipsa de armonizare a legislatiei UE in materie de rezidenta (resedinta), pe de-o parte, fiscala (DF) in Franta, iar pe de alta parte, stabila (DS) in Romania.
Dupa “Mineriada“, pe 5 noiembrie 1991, saturat de evenimentele social-politice din Romania, un cuplu de romani (A, B) cu studii medii, cu DS in sectorul 3, Bucuresti, pleaca in excursie (cu pasapoarte turistice, cu vize in regula !) in “Vestul Salbatic“ pentru a-l cucerii !
Vizitandu-si niste prieteni vechi in Germania la Stuttgart (de origine germana din Romania, care au emigrat din Romania cu formula “repatrierii“ etnice in august 1989), pe 10 noiembrie ajung in Belgia, in Provincia Brabant Flamand la Louvain la alti prieteni (stabiliti pe acolo cu statut de refugiati “politici“ in prima jumatate a anului 1990), care “incurajandu-i“ si sprijinindu-i, solicita azil politic, pentru persecutia lor in Romania.
Dispunand de dovezi “irefutabile“ de la IML Bucuresti (adevarate sau falsificate !) conform carora erau “sechestrati“, “maltratati“, si “torturati“ in timpul Mineriadei (a lui Iliescu si Cosma, scrie in dosarul lor !) pentru convingerile lor social-politice, cuplul obtine azilul politic pe 25 martie 1992 si se stabileste la Gand, Capitala Flandrei Orientale.
Nedispunand decat de un titlu de calatorie, acordat de catre autoritile belgiene, conform Conventiei de la Geneva, din 1957 (privind refugiatii poltici si apatrizii) valabil in toate tarile, mai putin in tara lor de origine, Romania, cuplul (A, B) va reveni in tara numai in 2000 pe 2 februarie, dupa obtinerea cetateniei belgiene, “certifié conform“ de catre Regele Albert II (Albert-Félix-Humbert-Théodore-Christian-Eugène-Marie de Belgia) aflat in fruntea Monarhiei Parlamentare Federale din 1994, dupa moartea fratelui sau Albert-Charles-Léopold-Axel-Marie-Gustave Baudouin, cel de-al cincilea rege al Belgiei.
Avand CI romanesti expirate, pentru prelungirea lor, Certificatul de Casatorie, precum si titlul de proprietate al apartamentului cu 3 camere in care au locuit inante de plecarea lor din tara (inchiriat in absenta lor si gestionat de catre parintii lor!) au fost suficiente.
Conform acestor documente, ei erau romani cu DS in Bucuresti in sectorul 3, iar pentru belgieni, cu DF in Belgia, la Gand, unde mai beneficiau si de prestatii sociale, avand in vedere ca A era mai mult la somaj, iar B lucra la “part-time“ !
In 2004, pe 5 august B depune cerere de divort de A in dosarul N°36579/2004 la Judecatoria Sectorului 3 si pe 6 ianuarie 2005 este anuntata decizia de desfacere a casatoriei al Cuplului (A, B).
Pe 10 martie 2005, B, cu DF in Gand si simultan cu DS in Bucuresti, doreste sa se recasatoreasca cu C (barbat), belgian, cu DF la Anvers.
Din pacate, de la Starea Civila a Primariei Anvers, afla insa, ca acest lucru nu este posibil, pentru ca ea este inca casatorita in Belgia cu A, care nu recunoaste divortul de el in Romania, la Judecatoria sectorului 3.
Daca s-ar fi casatorit in Romania cu C, legislatorul nu ar fi avut nimic de comentat si i-ar fi si aprobat casatoria, ceea ce de-altfel a si facut peste cateva luni, cand A si C s-au casatorit la Bucuresti, la Primaria sectorului 3, pe 15 iunie 2005, inregistrat in Registrul starii civile cu n°34179/2005.
Desi avertizata ca nu se poate casatori cu C in Belgia, casatorindu-se cu el in Romania, ca si in primul exemplu, ea devine oficial “bigama“ in afara frontierelor tarilor Belgiei si a Romaniei, insa ramane monogam, casatorit cu A (de origine romana) in Belgia si cu C (de origine belgiana) in Romania.
Aproximativ, in aceasi perioada cand Cuplul (A, B) pleaca in vizita in Germania si Belgia, un alt cuplu, doi frati (D, E), amandoi cu DS in sectorul 4 Bucuresti, D cu preocupari artistice (studii de filologie neterminate in Romania) si E cu deschidere in domeniul “afacerilor“, pleaca tot in vizita, tot cu pasaport turistic, cu viza in regula, in Franta.
Ca si Cuplul (A, B), Cuplul (D, E), “echipat“ cu acelasi tip de documente (la moda pe atunci !), se folosesc de Mineriada pentru solicitarea azilului poltic in Franta.
D reuseste, iar E fiind refuzat, el depune cerere de emigrare din Franta in Canada, “lovitura“ care îi reuseste si lui si pleaca pe 7 aprilie 1992 in Canada, in Provincia Quebec, stabilindu-se la Laval.
“Bagat in afaceri“, peste sase ani, E se sinucide (sau este sinucis !) in conditii destul de misterioase care nu au fost elucidate de catre Biroul de Crima Organizata din Montreal, unde este transmis dosarul de la Laval, pana la clasarea lui definitiva in 2001.
D, desi in calitatea lui de azilant politic, beneficia de o serie de privilegii si facilitati pentru a putea obtine un statut social si sa presteze o activitale lucrativa in Franta, face pe poetul (dupa spusele lui fiind imaginea lui Eminescu pe Pamant in mileniul trei !) in celebrul si boemul Cartierul Latin la Paris.
Devenind alcolic, SDF (“poet“ al strazii, persoana fara domiciliu fix) si irecuperabil, ca beneficiar al ajutorului social in Franta (475-510 € net/luna) dar si al cetateniei franceze prin casatoria fictiva la Paris cu D’ in 2001 (de care divorteaza in scurt timp), dupa mai multi ani petrecuti pe strada si in centre de dezalcolizare, revine “victorios“ in Bucuresti la casa parinteasca, intr-un apartament cu doua camere (bloc cu patru etaje) pe care il imparte cu mama sa (cum tatal lui a decedat la inceputul anilor ‘90, dupa emigrarea fratilor D si E).
In urma unor repetate scandalaruri in cartier (in plina noapte !), in timpul unor betii fara sfarsit si insulte la adresa locatarilor din cartier, el este retinut de catre politistii de la Cca n°14 pentru “perturbarea linistii publice“.
Nu mare este surpriza lor cand descopera ca individul figureaza in baza lor de date cu DS in Bucuresti, in sectorul 4, la adresa parintilor (ca de-altfel si fratele lui emigrat din Romania, imigrant si mort in Canada !), ca si cum nici n-ar fi lipsit din tara, in timp ce el era refugiat politic in Franta din 1991 si cetatean francez din 2003, prin decretul N° 2389XL din 6 august (beneficiar, evident si al prestatiilor sociale franceze, cum era considerat de catre Serviciul Social, irecuperabil !).
Cu alte cuvinte, individul este considerat de catre autoritatile romanesti, roman cu domiciliul stabil in Romania, la Bucuresti in sectorul 4, in care teroriezeaza si insulta locataraii cartierului, in timp ce el este cetatean francez, cu DF in Franta, in custodia serviciilor sociale care il indemnizeaza si are obligatia sa fie prezent acolo, la dispozitia lor !
Un alt exemplu este legat de recuperarea pensiei alimentare din strainatate.
In 2003, o persoana fizica F, cetatean francez, cu DF in Franta, casatorit in Romania cu G, cetatean roman cu DS in Bucuresti, sector 4, este retinut de catre autoritatile politienesti romanesti in mod abuziv cu capul de acuzare (invinuire) “abandon de familie “ (si amenintata cu inchisoarea !), cum el era si tatal unei tinere majore H (dintr-o legatura anterioara neoficializata), pe atunci studenta in Ungaria, la Szeged si ar incerca sa se sustraga de la plata pensiei alimentare.
Dupa terminarea studiilor medii, H rateaza la sfarsitul anilor ’90 Concursul de Admitere la facultatea de Filologie – Limbi Straine (sectia Germana-Engleza) a Universitatii Bucuresti, motiv pentru care F, informat de catre G, intrerupe plata pensiei alimentare, fara sa fie la curent cu faptul ca fata lui si-a reluat studiile sale universitare in Ungaria.
H afland de DS a lui G, sotia lui F, il da pe acesta in judecata pe 7 octombrie 2003 (Dosarul n°2675/2003) la adresa ei, cu care F nu are nimic de-a face cum el nu poseda documente romanesti de identitate la acesta adresa si la nicio alta adresa in Romania (chiar daca are cetatenie dubla : franco-romana).
Astfel, Justitia Romana solicita lui F o dovada a veniturilor sale din Franta (ceea ce el nici nu refuza !), pentru a-l condamna la plata unei pensii alimentare, conform legislatiei in vigoare in Romania (1/4 din salariul lunar realizat), pe care dupa ce o stabileste, prin sentinta n°12654/2004 nu o poate retine pe satutul de plata a lui F pentru ca ea nu dispune de aceasta autoritatate, neavand “comptenta teritoriala“ in domeniu, cum F are DF in Franta si este retribut in urma unei munci prestate in Franta.
Cu alte cuvinte, Justitia romana il trata pe F ca si cum acesta ar avea DS in Romania (cu toate ca el nu dispunea decat de pasaport romanesc cu domiciliu in strainatate, in Franta !) si ar presta o activitate lucrativa in Romania.
Daca F ar fi avut bunuri mobiliare sau imobiliare in Romania, Justitia Romana ar fi putut pune sechestru pe ele in conditiile legilor in vigoare in Romania pentru recuperarea pensiei alimentare) dar nu in aceasta situatie, in care ea nu a procedat legal conform Conventiei Internationale de la New York din 1956 privind recuperarea pensiei alimentare din strainatate (pe care Romania a semnat-o inca din 1991 !), violand astfel drepturile sale fundamentale, de cetatean strain cu DF in strainatate.
COMENTARIUL AUTORULUI
Cazurile pe care le-am prezentat nu sunt decat cateva dintre cele care apar mai frecvent, insa diversitatea lor este mult mai mare.
In fiecare dintre ele (care nu sunt nici ele putine la numar!) DF joaca un rol important, fiind el cel care in final, reglementeaza modul in care poate fi aplicata legislata europeana in contextul specific al tarilor membre ale UE care sunt implicate intr-un “litigiu“ de natura civila.
Astfel, daca pana in Decembrie 1989 o evidenta a populatioei romanesti era relativ bine controlata de catre DS, dupa perioda “post-decembrista“ datorita liberalizarii calatoriilor in strainatate, DS nu mai corespunde si nici nu mai este adaptat noilor conditii de evidenta a populatiei.
In principiu, cei care paraseau tara in timpul fostului regim socialist (indiferent sub ce forma, legal sau ilegal) erau radiati (stersi), imediat (si automat !) din evidenta populatiei.
Dupa Revolutie, acest lucru nu se mai intampla si nici nu se mai poate realiza asa de simplu, avand in vedre migratia masiva a romanilor catre tarile occidentale dezvoltate, cu toate ca asa cum rezulta din statistice OMI, majoritatea romanilor aflati in afara granitelor tarii (peste 65%) sunt in situatie ilegala de sedere si nu-si presteaza nici activitati lucrative legale.
Multi dintre ei sunt implicati in marea criminalitate (crima organizata : prostitutie mascata, trafic de stupefiante, trafic de carne vie si organe, falsificare de bani si de carduri bancare, furt calificat, etc.) iar altii lucreaza exploatati, la negru, in conditii indecente.
Un numar impresionant dintre ei sunt condamnati si incarcerati in centre penitenciare in care isi executa pedepse private de libertate.
Intre 16-18% dintre ei au un statut legal de sedere temporar care este reinnoit anual de catre autoritatile prefectorale ale tarilor care îi gazduiesc si care fac eforturi pentru a face fata xenofobiei si rasismului contra lor.
Cca 12% dintre ei studiaza in diferite institutii de invatamant de toate gradele si numai cateva procente dintre ei au reusit sa dobandeasca documente definitive de sedere in strainatate, fie prin casatorie fie prin naturalizare.
Intr-un asemenea context este extrem de dificil sa tinem o evidenta clara ai celor care au DF in strainatate sau un DS in Romania, cu atat mai mult cu cat romanul poate fi in posesia atat a unor documente de identitate care îi atesta pe de-o parte, cetatenia romana cu DS in Romania, cat si altora de origine straina, pe de alta parte, care atesta ca isi desfasoara (sau a desfasurat !) o activitate lucrativa legala intr-o tara straina, deci ca ar putea fi si in posesia unui DF in strainatate !
Cel putin pe planul regimului de pensii statutul de sedere “temporar“ sau “definitiv“ este deosebit de important si ele se deosebesc esential.
Cei care nu au decat sedere provizorie (temporara) vor depinde intotdeauna de Casa Nationale de Pensii din Romania (a unei filiale ale acesteia careia apartin cu DS !), iar inainte de atingerea varstei de pensionare trebuie sa-i furnizeze documentele care sa ateste activitatea lor lucrativa prestata in afara granitelor tarii.
Din contra, in cazul stabilirii defintive intr-o tara straina, procesul are loc exact invers.
Adica, romanul isi face demersurile pentru pensie in tara sa adoptiva, iar Casei de Pensii din acea tara de care apartine cu DF, trebuie sa-i furnizeze documentele care sa ateste activitatea sa lucrativa prestata in Romania sau intr-o alta tara straina.
Revenind acum la exemplele pe care le-am przentat, constatam ca in cazul Cuplului (X, Y), care a parasit tara inainte de decembrie ’89, el a fost sters din baza de date ale evidentei populatiei, deci din punct de vedere al domiciliului sau, el nu are are decat unul fiscal (DF) care este si stabil (DS), in afara frontierelor tarii, motiv pentru care acest cuplu nu va apare, nici pe listele electorale si nici cu ocazia recensamantului populatiei (pe plan local sau national) stabilit conform bazei de date al Serviciului de evidentei a populatiei.
In ciuda faptului ca ei au procedat corect (pentru ca nu-i putem reprosafaptul ca au venit in Romania pentru a divorta, cum aici costurile sunt mai mici !), din cauza unei legislatii romanesti (vagi, laxiste si interpretabile) nearmonizate cu legislatia UE privind domiciliul persoanei, ei se afla momentan intr-o anomalie matrimoniala din care pentru a iesi, trebuie refacuta lantul de proceduri matrimoniale de la inceput !
Adica, X sa divorteze din nou de Y, dar in Franta, dupa care el trebuie sa se casatoreasca din nou cu Z in Romania (sau si in Franta)!
Exact ceea ce Cuplului (X, Y) trebuia sa precizeze si Judecatoria sectorului 2 in sentinta sa din 26 iunie 1997 (in loc sa desparta pe X de Y prin aceasi sentinta folosind termenul de “domiciliu ales“, o notiune vaga, fara valoare juridica, acceptat de catre legislatorul roman pentru ca nu cunostea legislatia regimului matrimonial din Franta si nu banuia consecintele dezastruoase ale sentintei pe care avea sa pronunte).
Referitor la Cuplul (A, B), nici el nu poate fi tras la raspundere penal, chiar daca el se afla atat in posesia unui DF in Belgia cat si a unui DS in Romania, pentru ca datorita vidului legislativ in domeniu, el nu a fost intrebat de catre autoritatile prefectorale din Romania care i-au prelungit valabilitatea CI daca mai are si alt domiciliu (eventul fiscal) intr-o alta tara, al carui cetatean si este.
Si asta in ciuda faptului ca el stia ca va comite o frauda in raport cu legislatia begiana privind DF al lui.
In ceea ce-l priveste pe Cuplul (D, E) – fratii (un numar urias de asemenea cazuri !), ei nu au nicio vina si nici nu li se poate reprosa ceva pe plan penal pentru ca ei nu au incalcat nici legislatia romana si nici cea franceza, respectiv, cea canadiana referitor la DF, cum ei nu erau obligati (din cauza vidului legislativ in domeniu !) sa anunte autoritatile romane ca ei s-au stabilit definitiv in Franta, respectiv, in Canada (ulterior iesirii lor din tara in calitate de turisti !), motiv pentru care sa fie radiati din baza de date al Serviciului de evidenta a populatiei, ca romani cu DS in Romania!
Evident, pentru evitarea unor asemenea anomalii, ar trebui creat un partenariat cel putin intre tarile membre ale UE (dar si cu restul lumii !)in sensul ca daca un cetatean roman este admis cu statut “permanent“ sau “definitiv“ intr-o tara straina, prin serviciul consular acest eveniment sa fie adus la cunostinta autoritatilor prefectorale romanesti de cara apartine DS al cetateanului intr-un interval de timp determinat, permitandu-i astfel ca Serviciul de evidenta a populatiei sa-l stearga din baza sa de date.
In cazul Cuplului (F, H), autoritatea juridica romana competenta ar trebui sa stie ca in Recuperarea pensiei alimentare de la un cetatean cu DF in strainatate, ea nu are nicio competenta teritoriala conform legilor romanesti.
Iar amenintarea lui cu inchisoarea pentru abandon de familie este o grava incalcare ale drepturilor fundamentale ale Omului, un abuz al autoritatilor romanesti din cauza incompetentei si lipsei de profesionalism.
Romania a semnat Conventia de la NY privind recuperarea pensiei alimentare din strainatate pe 10 aprilie 1991, iar reclamantul trebuie sa adreseze nu autoritatilor judiciare romanesti sau Ambasadei tarii in care debitorul isi are DF ci : Ministerului de Justitie, Directia Relatiilor Internationale si Integrare Europeana-33, bulevard M. Kogalniceanu, Sector 5, Bucuresti (Biroul de Avocati al Municipiului Bucuresti, Strada Dr. Raureanu nr. 3-5, secteur 5), care este autorizata sa faca demersurile administrative necesare in scopul recuperarii pensiei alimentare.
Este ea care va contacta autoritatile competente din tara in care debitorul isi are DF (cu ajutorul autoritatilor politienesti locale, daca situatia o impune !) si sunt ele care au competenta teritoriala in evaluarea posibilitatilor materiale ale lui, precum si in stabilirea pensiei alimentare pe care acesta trebuie sa plateasca in concordanta cu legile in vigoare din acea tara cu respectarea protocolului celor doua tari aflate in litigiu “alimentar“, in functie (evident) si de posibilitatile financiare ale debitorului. (A se vedea si articolul autorului pe aceasta tematica: http://www.romanians.nl/modules.php?name=News&file=article&sid=1019)
In incheiere, mentionam ca in contextul procesului de expansiune a mondializarii actuale, Romania ar trebui sa renunte la DS in favoarea DF (functional in majoritatea tarilor dezvoltate, post-industrializate), pentru ca el corespunde mai bine realitatii obiective impuse de noua ordine social-economica, intr-o evolutie permanenta si vizualizeaza mult mai fidel imaginea persoanei fizice si morale (juridice) in spatiul socio-economic in care acesta isi desfasoara activitatea.
Pentru ca populatia fiscala (care este contabilizata si in recensamantul populatiei din fiecare unitate administrativa !) este cea care determina puterea social-economica a unei unitati sau comunitati urbane, respectiv, a unui sistem urban si nu populatia posesoare de DS din acele structuri administrative, care poate sa fie chiar si absenta “fizic“ (temporar sau definitiv !) din ele.
Nota
Pentru detalii si notele de picior a se vedea si articolele pe Investigatie Jurnalistica
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2011/03/domiciliul-fiscal-rolul-si-importanta_28.html
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/06/importanta-si-necesitatea-armonizarii.html
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2011/04/algoritmul-recuperarii-pensiilor.html
Articolul in Revista Politia Capitalei
72.%20Revista%20Politia%20Capitalei%20-%20Ianuarie%202012%20%28Domi...
A se vedea si ciclul de articole in Monitorul Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului (Natiunile Unite)
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/06/thomas-csinta-monitorul-oado-misterul.html