Orașul subteran al zeilor din Roșia Montană

Scris de IR. Posted in Dezvaluiri


În zona numită Vârtoape din Munții Orăștiei, pe o suprafață de aproximativ patru kilometri pătrați există șaptezeci și cinci de gropi conice, de diferite dimensiuni (unele cu diametre de până la șaptezeci de metri), din care pleacă mai multe tuneluri către munții din apropiere (unul ajungând chiar sub sanctuarele din Sarmizegetusa Regia, fiind probabil cel prin care armata lui Decebal a plecat din calea romanilor, traversând munții în două zile).
La începutul anilor 1990, subsolul din zona Carpaților Occidentali a fost sondat de un satelit rusesc, care căuta situri antice și preistorice. Cu această ocazie, s-a descoperit un imens oraș subteran, întins pe o suprafață de peste două sute de kilometri pătrați, foarte bogat în aur.
În zona Vârtoape, aparatele au detectat foarte multe incinte paralelipipedice care comunică între ele, precum camerele unei locuințe, multe dintre ele comunicând cu platoul de deasupra prin drumuri antice.

Mii de drone ilegale ”spionează” România | Din cele aproximativ 4.500 de aparate de zbor fără pilot existente în țara noastră, doar 170 sunt înmatriculate, proprietarii celorlalte riscând închisoarea

Scris de LB. Posted in Dezvaluiri


Fie că vorbim de cercetări arheologice, topometrice sau de nunți și botezuri mai cu ștaif, românii au prins gustul filmărilor cu drona. Pe cerul patriei noastre sunt, conform unor estimări ale specialiștilor în aeronautică, în jur de 4.500 de asemenea avioane fără pilot, radiocomandate de la sol, aproape toate ilegale, neînmatriculate!
În urmă cu un deceniu drona părea pentru români parte a unui viitor îndepărtat. Aparatele de zbor fără pilot folosite în domeniul militar – în războaie duse la distanță -, puteau fi văzute doar în filme. Acum, însă, drona pare să-și fi câștigat locul ei în cotidianul plaiurilor mioritice și chiar să dea mari bătăi de cap celor care au în grijă securitatea și siguranța țării.

Din România s-au furat păduri în valoare de 36 de miliarde de euro!

Scris de Sorin Golea. Posted in Dezvaluiri


Pădurarii vor protesta săptămâna viitoare în faţa Guvernului. Ei spun că prin neaplicarea Codului Silvic din 2008, prin intervenţia anumitor cercuri de interese, 600.000 de hectare de pădure au rămas nepăzite. Dintre acestea, 400.000 de hectare au fost deja defrişate ilegal și se ”pregătesc” celelalte 200.000 de hectare.
Pădurarii spun că s-au furat, în total, 120 de milioane de metri cubi de lemn, în valoare de 36 de miliarde de euro, adică jumătate din datoria externă a României în acest moment!
”Conform Codului Silvic, pădurile restituite proprietarilor, adică 600.000 de hectare, trebuiau să beneficieze de subvenţionarea pazei – bani care veneau către pădurarul zonei.

Profitorii de „RĂZBOI”! | Cum și-a luat Isărescu apartament de lux la preț de locuința în cartier muncitoresc

Scris de NS. Posted in Dezvaluiri


De-a lungul anilor, Isarescu s-a dovedit a fi si un bun afacerist. Familia sa are la Dragasani o podgorie, iar vinurile Isarescu sunt recunoscute in toata lumea, relateaza wowbiz.ro.
Pe langa conacul si domeniul de la Dragasani, familia Isarescu are la Snagov o proprietate imensa, o vila somptuoasa, inconjurata de o livada. Insa, in urma cu patru ani, guvernatorul a mai facut o investitie imobiliara. El si-a cumparat in Bucuresti, in sectorul 1, intr-una din cele mai selecte zone ale Capitalei, in apropierea Arcului de Triunf, un apartament intr-un complex rezidential de lux. Complexul este format din trei blocuri, cu gradina interioara, piscina, sala de fitness si SPA.

8 femei care au schimbat istoria lumii şi vieţile oamenilor prin ştiinţă. Printre ele, o româncă

Scris de DN. Posted in Dezvaluiri


Trebuie să recunoaştem că, de-a lungul istoriei, puţine femei au reuşit să se impună într-o lume organizată prin excelenţă de către bărbaţi.

Dificultatea cu care reprezentantele sexului frumos au încercat să remarce a fost şi mare în cadrul unor domenii precum sunt cele ştiinţifice.

Cu toate acestea, au existat (şi încă mai există) femei care şi-au adus o contribuţie importantă la crearea lumii în care trăim astăzi cu toţii. Printre cele mai importante figuri feminine din lumea ştiinţifică s-au remarcat personalităţi precum: Rosalind Franklin, Lise Meitner, Frances Kelsey, dar şi românca Ana Aslan.

Noi vă propunem să aflaţi poveştile a opt dintre cele mai cunoscute cercetătoare pe care le-a dat până acum omenirea:

Convertiți pentru pachete din America. Secta condamnaților de la Penitenciarul Colibași se mărește pe zi ce trece din motive pragmatice

Scris de Marian Păvălașc . Posted in Dezvaluiri


În pușcăria de lângă fabrica de automobile Dacia, de la Mioveni, județul Arges, deținuții ortodocși sunt rivali cu o sectă mai puțin cunoscută, denumită „Casa Olarului”. Aceștia primesc ajutoare de la americani, iar pușcăriașii săraci se convertesc doar ca să primescă pachete.

Pe lângă legătura cu diferite grupări mafiote, deținuții își mai fac „bisericuțe” și în funcție de apartenența religioasă. Condamnații săraci, fără rude, se declară adepții unui cult nou dacă „frații” din libertate le trimit pachete cu mâncare sau haine. Spre exemplu, la Penitenciarul Colibași, în una dintre închisorile de maximă siguranță din România, aproape o sută de deținuți din cei 1.200 au devenit în ultimii ani  membri în „Casa Olarului”. O sectă care se află în afara cultului protestant, dar care își are seva în doctrina penticostală și care pune accent pe socializare și camaraderie.

Cele patru „execuţii“ ale Regelui Mihai

Scris de Alina Voaideş. Posted in Dezvaluiri


Adolf Hitler, liderii comunişti, Iliescu şi Băsescu au făcut din Regele Mihai o ţintă politică. Regele a abdicat la 30 decembrie 1947, forţat de comunişti,  şi nu a mai avut voie să calce pe pământul României până în 1992.

Iată ce spunea Hitler despre Regele Mihai după actul de la 23 august 1944. „Pe 25 august 1944, după-amiază, după ora 1.00, radioul german a difuzat discursul lui Hitler în legătură cu evenimentele din România.  În această declaraţie, Hitler afirma că Regele Mihai a trădat şi a predat România Uniunii Sovietice", a declarat pentru "Adevărul" istoricul Alex Mihai Stoenescu.

Iată care este preţul servilismului în Radioul Public !

Scris de MediaSind. Posted in Dezvaluiri


Dezvăluirile privind abuzurile din Societatea Română de Radiodifuziune se înmulţesc de la o zi la alta. Sindicatul Unit al Salariaţilor-Radio România (SUS-Radio Romania) a intrat în posesia unui document care atestă managementul discreţionar al administraţiei conduse de preşedintele-director general Ovidiu Miculescu.
Adresa nr. 3.00/164/03.03.2016 (vezi aici), obţinută în temeiul L544/2001 – privind liberul acces la informații de interes public – atestă că SRR oferă sume importane de bani Ceraselei Rădulescu, în schimbul serviciilor pe care aceasta i le face în dispreţul deontologiei profesionale şi a legii.
Amintim că Cerasela Rădulescu este persoana care în anul 2013 a fost trimisă de preşedintele SRR, împreună cuBalaci Viorica Nicoleta, la Congresul Mondial al Jurnaliştilor de la Dublin, pentru a crea diversiuni în dauna imaginiiFRJ MediaSind și pentru a-l hărțui pe liderul SUS Radio România. (vezi aici și aici).

Un agent american din Secret Service o şantajează pe Kovesi

Scris de Radu Moraru. Posted in Dezvaluiri


A facut vilva interviul lui Robert Turcescu ! Darren White nu se lasa si trimite o scrisoare incendiara in care face citeva dezvaluiri exceptionale, pune niste conditii imposibile si finalizeaza cu un santaj la cel mai inalt nivel. Securist american!

Cititi scrisoarea AICI.

Sa o luam pe rind:

1. Darren White a fost o mare „scula” in Romania intre 2009-2014, indiferent ce spun detractorii lui.

2. White admite ca operatiunile sale depaseau fisa postului, adica aceea de securitate cibernetica. Adica omul intra in orice computer din Romania, ca sa o spun pe sleau si avea acces, practic, la orice informatie.

PONTA, IMPLICAT ÎN DOSARUL „VOICU-PĂUN” | Deputatul Partidei Rromilor spune tot la DNA

Scris de NS. Posted in Dezvaluiri


Instanţa supremă a admis cererea procurorilor DNA şi a dispus, pe 27 februarie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Nicolae Păun, în dosarul în care este acuzat de deturnare de fonduri şi spălare de bani prin derularea a două proiecte cu finanţare europeană de către asociaţia Partida Romilor. Nicu Păun a contestat arestarea preventivă, şi are termen astăzi la Curtea Supremă.

Ce a declarat deputatul „Partidei Romilor”

Surse judiciare au explicat pentru “Adevărul” că Nicolae  Păun a declarat în faţa procurorilor DNA că în anul 2012, Mădălin Voicu şi-ar fi făcut campanie electorală cu banii daţi de Guvernul României pentru acţiunile socio-economico-culturale destinate romilor, folosindu-i în scopul de a deveni deputat de Constanţa, ceea ce s-a şi întâmplat.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026