Ritmica și ritmul celor două doamne Carmen
Două foste mari sportive, Carmen Mihaela Coca și Aneta Carmen Isac, ne povestesc neromanțat, ba chiar didactic, despre un sport al grației: gimnastica ritmică.
Iată că se poate vorbi și la modul teoretic și didactic despre o disciplină sportivă la care întotdeauna ne atrag atenția muzica, gingășia și culorile.
Gimnastica ritmică, măcar și privită din afară, pare să fie mai puțin milităroasă decât cea sportivă.
Pare să lase loc și fiorului sau esteticii, nu doar preciziei milimetrice a unor elemente obligatorii, notate intransigent de brigăzi de arbitre scorțoase și neînduplecate.
La ”ritmică” nu vezi doar palmele înăsprite de pudra de talc, îți rămâne loc în ochi și în minte și pentru sunetul muzicii de acompaniament, și pentru culoarea panglicii, și pentru luciul mingii.
Și, mai mereu, pentru frumusețea artistei din arenă, pe care parcă îți convine s-o denumești așa, artistă, lăsând termenul mult mai puțin poetic, de ”sportivă”, lumii celeilalte, a solului, bârnei, paralelelor și săriturilor.
Numele celor două autoare înseamnă ceva în peisajul gimnasticii ritmice, în lumea sportului în general.
Ambele au fost competitoarele disciplinei despre care scriu acum atât de elaborat.
Ambele au trecut în lumea antrenoratului, dar au interferat și cu alte lumi.
Aneta Carmen Isac a fost și antrenoare de gimnastică sportivă, nu doar de ritmică.
A activat la băieți, unde, ca să te atârni de ochiurile inelelor, într-o ”gigantică”, nu mai e nevoie de grație, ci de mușchi.
Asta înseamnă, din partea autoarei, polivalență, interdisciplinaritate, pentru că sunt deosebiri esențiale între alunecarea panglicii de la ritmică și un Tsukahara al băieților, care presupune forță și precizie.
În plus, autoarea este și doctor în Educație Fizică și Sport.
Nu doctorat de politician, obținut așa cum se obține, copy-paste sau plombagină!
Ci genul acela de doctorat adevărat, transpirat, meritat până la ultima silabă a tezei.
Jumătatea romanțată a acestui duet care scrie despre un sport al grației pare să fie Carmen Mihaela Coca.
Dincolo de statutul de fostă sportivă și de antrenoare, Carmen Mihaela Coca are preocupări artistice notabile.
Pictează, desenează, compune ilustrații de carte, mută pe hârtie și pe pânză acel fior pe care-l vedem pe ecranul televizorului în nemeritat de rarele momente în care se transite gimnastică ritmică.
Având drept subiect un sport al esteticii, totuși această carte poate fi privită și ca fiind rece, tehnicistă, nișată, adresabilă strict specialiștilor.
Ei sunt principalii ei beneficiari.
Profesori, antrenori, cercetători în domeniul sportului, foști spotrtivi sau chiar cei actuali sai cei care se află la începutul acestui drum frumos.
Avem de fapt în față un manual, iar manualele au, dincolo de menirea lor strict didactică, și rolul apostolic de a-i îndemna spre studiu și spre profunzime pe cei care cred că pe lângă cei doi pași în viață nu mai e nesesar și clasicul pas în cărți.
Ba e necesar, mai mult, e chiar obligatoriu!
Poftiți așadar la această îmbinare de studiu și de grație, alături de cele două doamne Carmen, al căror nume, atunci când îl auzi, ai impresia că, de fapt, auzi o muzică!