TRILOGIA PUNȚILOR LUI IOAN ROMEO ROŞIIANU (VREMURI, ANI ŞI PAGINI)
În anul 2017, Ioan Romeo Roşiianu îşi începe trilogia sa în devenire, TRILOGIA PUNȚILOR, îmi face plăcere să numesc aşa grupajul celor trei cărți similare, cu cartea PUNTE PESTE VREMURI, Editura GRINTA din Cluj - Napoca, (2017), urmată de PUNTE PESTE ANI, Editura eCREATOR din Baia Mare, (2018) şi continuată cu PUNTE PESTE PAGINI, Editura CASTRUM DE THYMES, Giroc, (2021), carte căreia i-am făcut recenzia în al doilea meu volum de critică literară, LABIRINTUL REVERENȚELOR, Editura eCREATOR (2022).
Spuneam atunci, cu referire la ultima carte a trilogiei, şi confirm lucrul acesta, că aşa - zisa "punte" imaginară peste pagini are două porți, poarta de intrare, (LUMINA DIN CARTEA eCREATOR) şi poarta de ieşire, (LUMINA DIN CĂRȚI), iar între cele două porți se află puntea propriu - zisă, adică trecerea cu ale ei ritmuri, esența cuvintelor, trecere pe care Arnold Van Gennep (LES RITES DE PASAGE, Paris, 1909) o asociază cu trecerile din natură, trecerea prin şaua unui munte, peste cursul unei ape, printr-o strâmtoare sau golf, peste pragul unei case, al unui templu, la fel ca şi trecerea dintr-un teritoriu într-altul, trecere care marchează în finalitatea ei, trei secvențe importante: plecarea, experiența inițierii şi, în final, integrarea în mediu, în noul loc sau în noua situație.
La fel ca şi ultima carte, PUNTE PESTE PAGINI, despre care vorbeam, şi primele două cărți, PUNTE PESTE VREMURI (2017) şi PUNTE PESTE ANI (2021), cărți de critică literară, marchează, prin autorul lor, un asemenea moment al trecerii, al inițierii prin trecere, moment care-i dă ocazia lectorului avizat sau mai puțin avizat să aceadă în postura observatorului şi cumulatorului de informații, altele decât cele acumulate până atunci, într-u completarea şi întregirea bagajului său informațional despre viață, lume înconjurătoare, existență în general, cu trăirile ei artistice, altele, noi, de altă factură, care-i dau ocazia pătrunderii într-un teritoriu nou, deosebit din punct de vedere estetic, trecere care-l iniţiază pe lector, transformându-l într-un fin consumator şi cunoscător al adevărului artistic, dându-i posibilitatea perceperii ansamblului fenonenal literaro - artistic şi social din alt unghi şi cu alți ochi, adică din noua postură prin care-l focalizează, percepe şi-l transmite spre cititori, el, criticul literar.
Acesta este, credem noi, mesajul pe care Ioan Romeo Roşiianu, prin cele trei cărți ale trilogiei sale, încearcă să-l transmită cititorilor.
Tehnica construcţiei celor trei cărți este identică. Şi primele două cărți, la fel ca şi cartea a treia a trilogiei, au cele două portițe de intrare şi de ieşire spre şi de pe punte, după cum urmează: PUNTE PESTE VREMURI (2017) cu RE(CON)STITUIRI CRITICE (portiță de intrare), cu 26 astfel de portrete literare de scriitori cu operele lor, şi INTERFERENȚE CRITICE (portiță de ieşire), cu 25 de scriitorii asupra cărora se opreşte Ioan Romeo Roşiianu în cronicele pe care le scrie; PUNTE PESTE ANI (2018), cu aproape aceeaşi structură, (RE)CONSTRUCȚII CRITICE (cu 17 astfel de (re)construcții critice care vizează, pe lângă nume de autori şi opere literare, şi portrete literare de grup, în cadrul colindelor maramureşene, precum şi eseuri pe teme diferite), şi SECVENȚE CRITICE, în loc de "interferențe" (cu 38 de asemenea abordări de interpretare critică a altor scriitori cu operele lor, în acelaşi stil).
În destul de numeroasele cronici (recenzii) pe care le-am scris unor cărti ale domnului Ioan Romeo Roşiianu am avut ocazia să vorbesc despre personalitatea complexă a domniei sale, despre stilul inconfundabil de exprimare, precum şi despre metoda de lucru pe care o abordează în reflecțiile sale critice, încât îmi vine foarte greu să mai vin cu noutăți în acest domeniu, fără a mă repeta.
Şi totuşi, se cuvine să amintim faptul că originalitatea scrierilor sale tinde pe undeva către nemărginire, fără ca să folosesc cuvinte mari, evitând deopotrivă mânuirea unor concepte reci şi a metaforele sugestive, cu orice preț, spațializând şi temporalizând idei şi viziuni noi şi palpabile, generate de vasta erudiție asupra lumii cu istoriile ei, asupra scriitorilor cu cărțile lor, în aşa fel încât ne dă impresia că timpul şi spațiul obiectiv al meditațiilor sale critice se opresc şi se topesc, năucitor de frumos, într-un spațiu obiectiv, dizolvându-se-ntr-un EU critic, un singur EU, de fiecare dată acelaşi, dar diferit, un EU receptiv, extrem de lucid.
Da, Ioan Romeo Roşiianu este o personalitate a momentului în literatura şi-n cultura românească, în critica literară, cazul în speță, şi va rămâne, suntem convinşi de lucrul acesta, un maestru formator de şcoli literare (vezi şcoala literară din jurul Revistei eCREATOR), un maestru formator de personalități în devenire, un maestru care, atenție, nu poate fi depăşit, nici măcar cu gândul, decum cu fapta. Ceea ce spun acum, nu sunt "vorbe mari", nu sunt exagerări, şi vă rog să mă credeți, ştiu ceea ce vorbesc.
Aşa dar, să dăm Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu, ceea ce este al lui Dumnezeu (MATEI 22 : 15 - 22).
