DIALOG LIRIC ÎN CETATEA ÎNGERILOR CU IOAN ROMEO ROŞIIANU ŞI ALBINA IDRIZI
"Lumea se înțelege cel mai bine prin sufletul poetului. Volumul respectiv este o contribuție deosebită care crează poduri de prietenie între două limbi, două țări, două popoare şi două culturi. Ioan Romeo Roşiianu şi Albina Idriz şi-au creat profilul lor literar, primul prezent în limba română, iar al doilea în română şi albaneză",(COPERTA
A IV - A CĂRȚII).
Acestea sunt cuvintele cuprinse pe coperta a patra a cărții si cu care se încheie, de fapt, cartea, stabilind profilul literar, cultural şi civic al celor doi scriitori, Ioan Romeo Roşiianu şi Albina Idriz, care-şi dau mâna în această splendidă carte bilingvă româno - albaneză, sugestiv intitulată, ÎN CETATEA ÎNGERILOR, Editura AMANDA EDIT VERLAG, București, (2019), carte apărută în colaborare cu Uniunea Albanezilor din România şi recenzată de Monica Mureşan şi Octavian Mihalcea, Lector: Daniel Marian, Coperta: Laura Rushani.
Istoric vorbind, românii se trag din neamul traco - geților, iar albanezii din neamul ilirilor. Cele două neamuri erau neamuri înrudite lingvistic şi cultural.
Tipologic vorbind, româna de azi nu este altceva decât o limbă balcanică, al cărui vocabular de origine latină de-abia dacă îl depăşeşte cantitativ pe cel albanez şi a cărei gramatică a devenit identică cu cea a limbii albaneze şi a slavei macedo - bulgare.
Articolul enclitic, bunăoară, articol hotărât postpus, specific limbii române, despre care vorbea şi Mircea Eliade, deşi nu era lingvist, este o trăsătură lingvistică balcanică, prezent fiind atât în română şi-n albaneză, cât şi-n macedoneană şi-n bulgară.
La modul tipologic, şi în ceea ce priveşte sintaxa şi structura frazei, româna, albaneza şi macedoneana sunt limbi identice structural, dar cu un lexic diferit. Româna se aopropie de albaneză şi-n lexic, prin circa două duzini de cuvinte comune, moştenite din substratul comun, cum sunt: miez, mazăre, viezure, varză, barză, etc.
Realiatea arată apoi faptul că o mare parte a fondului LATIN al limbii române este comună celor două limbi, românei şi albanezei. Sunt, desigur, cuvinte de origine latină prezente numai în română, dar şi invers. Ba mai mult, evoluţia fonetică similară a latinismelor în română şi în albaneză indică calchieri lingvistice (împrumuturi) simultane şi identice, ceea ce nu se poate explica decât prin conviețuirea, prin locuirea într-un spațiu comun a vorbitorilor acestor două limbi.
Să nu uitam, apoi, faptul că procesul de formare a limbii române şi al poporului român a fost un proces de durată, foarte complex şi foarte intens, un proces care s-a desfăşurat într-un spațiu lingvistic amplu, atât în nordul Dunării, de la Munții Carpați, cât şi-n sudul Dunării, până la Munții Balcani, până la Linia Jirečk (o linie imaginară trasată prin Balcani, care desparte zonele de influență ale limbii latine (în nord) şi greacă (în sud). Porneşte din apropiere oraşului Laci din Albania de astăzi, către Serdica (astăzi Sofia, în Bulgaria) şi urmează Munții Balcani către Dobrogea, cuprinzând litoralul cu cetăție Callatis, Tomis, Histria, Argamum şi Aegyssos), asta pe verticală, iar pe orizontală, de la Marea Neagră, până la Marea Caspică.
Iată doar câteva succinte argumente care duc la apropierea pe planul creaţiei literare şi spirituale a celor doi scriitori, care se-ntâlnesc şi dialoghează aici, ÎN CETATEA ÎNGERILOR, între coperțile acestei minunate cărți.
Prin poemele cărții, cei doi sensibili scriitori, poartă un interesant dialog liric, pe care-l începe Ioan Romeo Roşiianu, cu poemul DUMNEZEUL MEU JUCA ŞOTRON PRINTRE CUVINTE, în binecunoscutul său stil inconfundabil, pe care-l întâlnim în întreaga sa operă poetică, mai cu seamă în ciclul SCRISORILOR: "Tu n-ai văzut Creația, draga mea, / iar eu nu pot să ți-o arăt, orişicât aş vrea! / Se apropie Sărbătorile şi eu nu ştiu dece lumea stă / la rând, / dece oamenii se ascund prin biserici, / pe lângă sfinții pe care nu i-au mai văzut niciodată, / pe lângă imagini nicicând văzute,
trăite ..." (DUMNEZEUL MEU JUCA ŞOTRON PRINTRE CUVINTE), prelungindu-l apoi prin TÂRGUL CU PSALMI DE CRĂCIUN şi prin alte poeme, culminând cu CETATEA CU ÎNGERI DE SCHIMB, acolo unde eroului liric i-au "... scăpat printre degete arginții luminii / umbra s-a rostogolit de una singură pe lângă trup / în mijlocul zilei stăteam ca-ntr-o noapte adâncă / în cetatea cu îngeri de schimb dădeam viața pe moarte / abandonam frumusețile vieții printr-o linişte surdă / (...) / orbecăiam printre vise puține
/ tăiam chitanță vântului parolă de trecere / ceream nopții din mine lumina dorită / pe asfaltul crăpat îmi rătăceam paşii / nimeni nu plângea în odaia închisă / praful bloca ieşirea eroilor din cărţile multe. "(CETATEA CU İNGERI DE SCHIMB) şi aşa mai departe, dialog liric în care, dincolo şi printre pagini, răspunde Albina Idriz, suava Albina Idriz, care este conştientă de faptul că: "Vine o vreme / când batjocorim, / ceea ce am prețuit ieri. / Vine o vreme / când dărâmăm / ceea ce am ridicat ieri. / Vine o vreme când urâm / ceea ce am adorat ieri. / Vine o vreme când ne ruşinăm / de ceea ce am fost mândri ieri. / Mereu / meru vine o vreme... / SUNT MAMĂ, / sunt mamă şi / am răbdare, am putere / Dumnezeule / mi-e sete, iubesc / Divinitatea...", (VINE O VREME).
Chiar dacă "vine o vreme" şi este normal să vină, poeta şi prozatoarea Albina Idriz caută şi încă mai caută "În fiecare dimineaţă / (...) / În fiecare noapte / Când oglinda / Nu mă mai arată ca pe vremuri / Încep şirul neşfârşit / Al căutării tale / Părți din mine, viață / Nume, dragoste / Rămase cine ştie pe unde / Prin ce poveste mincinoasă / (...) / Te voi căuta / Pentru că dacă nu împărtăşim, / O viață, un nume, o dragoste / Nu mă pot odihni / Nu mă pot opri", (ÎNCĂ MAI CAUT).
Ioan Romeo Roşiianu şi Albina Idriz formează un tandem în această carte, un tandem liric, în care cele două stiluri diferite ale expresiei poetice ale celor doi scriitori, chiar dacă sunt diferite ca substanță poetică, ele merg în paralel, se completează şi în multe puncte se întrepătrund prin frumusețea şi adâncimea cunoaşterii şi investigației lirice.
Am mai vorbit cu alte ocazii despre faptul că starea intimă a lui Ioan Romeo Roşiianu este una de filosofare şi că multiplele forme ale talentului său relevă tot atâtea prilejuri de a lua contact cu un gânditor, oricare ar fi acesta, cazul în speță Măria sa Cititorul.
Natură problematică fiind, Ioan Romeo Roşiianu, ca om, ca artist creator de literatură, este un interpret, şi un interpret profund al vremurilor noastre, atât de tulburi şi-atât de nesigure, vremuri care-i provoacă o anumită stare de angoasă, aproape patologică, o stare caracterizată prin nelinişte, tulburare şi îngrijorare, care se manifestă la nivelul liricului domniei sale, la modul filosofico - psihologic al unui existențialism dominant, brut, dar pătrunzător, aspru, dar năucitor de frumos şi de cutremurător în acelaşi timp.
De partea cealaltă a acestui dialog liric, care se consumă în tandem, cum spuneam mai sus, întâlnim un suflet artistic dotat cu o sensibilitate aparte, de sorginte feminină, de femeie, mamă şi iarăşi femeie, care caută şi ea, scormoneşte şi ea în acest abis existențial, urme ale zilei de ieri, de azi şi de mâine.
Sigur că da, vocea celor doi poeți diferă prin tonurile aspre ale gravității şi ale puterii lor de pătrundere, prin cuvinte şi dincolo de cuvinte, în universul spiritualităţii umane, în stilul binecunoscut al investigatorului de suflete, cazul primului, alias Ioan Romeo Roşiianu, şi prin tonul, oarecum mai dulce, mai melodios, dar la fel de neastâmpărat în direcția căutărilor răspunsurilor la întrebările puse şi nepuse ale vieții, întrebări simțite şi trăite.
Principiul care stă la baza cărții de față nu poate fi decât un principiu unificator, întemeiat pe un evident substrat moral, care nu poate fi altul, decât cinstirea scrisului.
Iată motivul care l-a făcut pe Ioan Romeo Roşiianu, credem noi, să intre în interferență cu o altă literatură, cu o reprezentantă a altei literaturi, care, deşi străină nouă, venind din acelaşi spațiu cultural, spațiul balcanic, nu deranjează, nu aduce daune literaturii noastre, din contră, întăreşte ideea balcanismului ca şi curent literar prezent
şi-n lirica românească.
Bilingvismul cărții de față nu constă în simpla traducere a poemelor unuia dintre autori în limba celuilalt, ci în prezența ÎN CETATEA ÎNGERILOR, între coperțile acestei minunate cărți, a două marcante personalități literare ale două literaturii, cu parte din operele lor, la un anumit moment creațional.