Schimbă-te, dar să rămâi așa

Scris de Firiță Carp. Posted in Cultura


Imaginați-vă o halbă de bere, al cărei conținut este dominat de albul spumos, aromat și apetisant, care din prea plinul efervescenței sale dă puțin peste margini, devenind astfel și mai atrăgătoare.
În toată această închipuire încercați să introduceți câteva zeci de oameni, adică tot atâtea entuziasme înșirate pe o diagonală românească a creației trecând prin Maramureș, cu un capăt în Cremona Italiei și altul în Anenii noi ai Moldovei de dincolo de Prut, femei și bărbați, tineri și vârstnici, cu zâmbetele, vorbele și privirile aferente, cu mirări și limpeziri, cu încețoșări și înseninări, cu așteptări și deziluzii, zile și nopți la rând, într-un început de octombrie (3-9 pare-mi-se) luminos ca speranțele lor înnobilate de frumos, adăugați câteva mănăstiri și biserici, un cimitir vesel și un muzeu al suferinței, emblematicele porți maramureșene și țipuriturile horincii în horele vorbelor de duh, nostalgii și năzăriri, nazuri și neînțelesuri, înțeles și subînțeles, acces și interzis, drumuri și popasuri, verdele încins cu arămiu, puteți chiar presăra orice alt ingredient pe care îl credeți necesar a conferi gust mai bun și culori mai frumoase unui amalgam de voioșie liberă și, totuși, controlată.


Imaginați-vă că un nebun frumos a sublimat toate acestea, acestea și încă altele care nu au nimerit în razele privirii sufletului meu, transformându-le în poezie, într-o poezie atât de vie încât, uneori măcar, efervescența creației a devenit halbă de bere înspumată. Însă dincolo de gulerul alb, iluzoriu și în același timp real, am aflat întotdeauna aroma nobilă a unor eforturi greu de imaginat și imposibil de redat în cuvinte, toate subscrise ediției din acest an a Festivalului (Inter)Național de Literatură eCreator de la Baia Mare, o entitate spirituală cuprinsă în Maramureș și în Țară, cuprinzând la rândul ei Maramureșul, Țara și chiar mult din respirația românească din multecolțuri ale lumii.
Unora, însă, nu le place berea la halbă, e posibil să nu le placă berea în general. Treaba lor.
Treaba mea este că, din cauzele și motivele arătate, precum și din altele care n-au încăput încă în sufletul meu mic, cu ambele mâini pe inima mea sinceră și cu ochii pe trecătorile nu rareori greu de traversat dinspre noi către creație și viceversa, pot să zic: schimbă-te Ioan Romeo Roșiianu, dar să rămâi așa!

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2022