UK Bookmakers

Vasile Gogea, poezia prieteniei şi cultul metaforei

Scris de IR Rosiianu. Posted in Cultura


Vasile Gogea - „Din gramaTEMAtica”, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj - Napoca, 2016


La un adevărat cult al prieteniei ne îndeamnă poetul Vasile Gogea cu cel mai recent volum al său, „Din gramaTEMAtica”, apărut în condiţii grafice excelente la Editura Şcoala Ardeleană, Cluj - Napoca, 2016.
Încă din prima parte a cărţii - „Exerciţii simplificate de calcul propoziţional poetic” - Vasile Gogea te obligă să constaţi că nu întotdeauna sunt destule cuvinte ca să desconspiri mesajul ascuns într-o operă de artă.
E un îndemn la reflecţie, o forţarea elegantă a cititorului să simtă poemul, nu numai cu sufletul, ci şi cu mintea, ceea ce rar se întâmplă în cazul poeziei postmoderne, prea adesea trist experimentală şi teribilistă.

În cazul de faţă Vasile Gogea aruncă mănuşa, lectorului rămânându-i investitura acestuia cu frumos, pentru că lumina este deja strecurată-n cuvinte.
Pentru artizan introspecţia este pretext de regăsire, prilej de (re)întoarcere la marile teme poetice, la căutări abandonate, la lupta cu idei şi concepte: „Adevărul/ridicat la pătrat/rămîne egal/cu sine,/fiind Unu.//Doar minciuna,/fiind un şir infinit/natural, totuşi//poate fi ridicată/la pătrat,/la cub...//La Putere!” spune el în poemul de început al cărţii, avertizându-şi astfel cititorul că ţine în mână o carte provocatoare, una pe care va trebui s-o citească în aceeaşi măsură cu ochiul minţii şi al sufletului, o carte în care va regăsi mai mult decât o simplă poveste de viaţă.
Multă profunzime, adeseori împinsă până la limita aforismului a adunat între coperţile aurii poetul acesta!
El pare obsedat de perfecţiune, de nevoia adolescentină de a schimba cursul firesc al lumii, starea lucrurilor, stare aparte ce-l face ca, pentru a nu-i jigni cumva pe cei ce văd lumea altfel, ascunde obida şi-şi îndreaptă degetul arătător împotriva părţilor propoziţilor.
Nu-i scapă nimic în acest sens şi astfel avem o trecere elegantă de la funcţiile propoziţiilor subordonate la oamenii subordonaţi, fără demnitate, la adjective pe care le vede ca pe „târfe ale vocabularului” şi despre care ne spune că „fac literaturii/aceleaşi servicii/pe care/femeile de stradă/le prestează/oraşului” (II).
Mult realism, dar şi mult îndemn la meditaţie.
Cuvintele se întrunesc între ele, se împletesc cu o claritate aparte și totuși au o enigmă, un mister care te face să te simți sau nu euforic.
După ce citeşti un poem simţi automat nevoia să stai și să nu faci nimic, să închizi ochii și să încerci să recompui tot ce ai citit în minte şi să te întrebi tu cum ai fi scris dacă ţi-ar fi venit ţie ideea.
Citeşti şi ai sentimentul că ai trăit sau gândit asta cândva, atât de bine reuşeşte să ne transpună într-un alt timp, creat prin vers, Vasile Gogea.
Trăire, amintire, imaginaţie, nu mai contează!?
Ei bine, după aceste pome ce îndeamnă nemijlocit la meditaţie, trecerea către un adevărat cult al prieteniei, la poeme de evocare se face, zic eu, nefericit, cu poemul „Împărţiri”, poem care, deşi are trei părţi, tot suferă de o anumită diluţie a ideilor, versurile subliniind mai mult o aplecare către prozaic, ca o vorbire cursivă, fără valenţe poetice de nivelul celor de la începutul cărţii.
Ei bine, poemul „Zecimale” e primul din lungul şi frumosul ciclu al evocării, al rememorării, al retrăirii: „Mult timp/după alungarea din Sighet/(nu împlinisem şase ani)/am purtat două umbre://una care rămânea mereu/egală/cu partea care-mi revenise mie,/în copilărie,/din umbra închisorii.//Şi alta/care creştea odata/cu trupul meu,/cu viaţa mea,/cu moartea bunicilor,/a părinţilor,/a prietenior,/a iluziilor,/a speranţei”
In fapt o impresionantă călătorie în timp, în suflet, în gând, impresionanat drum al vieţii, al iubirii, al căutării.
Fiecare clipă, amestec de trecut cu prezent, modelează în mod unic timpul ce vine prin trăirea intensă şi concomitentă a eternului cu efemerul.
Poemele sunt pur şi simplu felii de viaţă pe lângă care nu poţi trece uşor. Te iau de mână şi îţii dăruiesc o viaţă într-o clipă şi-o clipă cât o viaţa însăşi, într-o trăire concentrată şi sublimă, care-ţi modifică instantaneu perspectiva ceasului ce vine.
Întotdeauna versul lui Vasile Gogea e o bucurie a sufletului şi-a spiritului.
El este Poetul care spune şi arată ce-i mai Frumos pe Lume !
La el când plouă în inimă inevitabil o curaţă, o răcoreşte şi împrospătează, iar sufletul nu-i îndurerat... E CURAT.
Urmează o serie de poeme închinate prietenmilor Vianu Mureşan, Gheorghe Pârja, Vasile Muste şi Ioan Burnar, însă de departe dragul de dragul prietenilor se vede cel mai bine-n poemul „Aşteptând un an nou”: „Vecine! Prietene! Frate!/am strigat peste yidul/gard/al curíi mele interioare.//Spune-mi:/la tine a venit Anul ăsta Nou?”.
O stare de singurătate deplânsă, o dezrădăcinare, o nevoie ancestrală de revenire pe tărâmurile natale, în locurile în care a simţit altfel pulsaţiile lumii.
O carte a dorului de casă, a cântării unui Maramureş de-a dreptul mitizat de poet, în care hiperbola nu deranjează şi încântă.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2020