Sorin Grecu sau terminarea cu poezia jocului
Sorin Grecu – „Mic tratat de traumatologie”, Editura Grinta, Cluj - Napoca, 2015
Chiar dacă te întâmpină cu un titlu grav, volumul lui Sorin Grecu e în continuare unul care dă din start impresia jocului, un joc prin care poetul răstignit între Maramureş şi Cluj îşi etalează cunoştinţele poetice, modul în care jonglează cu simboluri sau filoane lirice, dexteritatea cu care mânuie valori şi căutări.
„Mic tratat de traumatologie” îmi pare a fi întâia carte prin care poetul acesta îşi nemureşte slova, făcând pasul decisiv spre o deja conturată proprie cale poetică.
Dacă până acum Sorin s-a remarcat printr-o continuă căutare de sensuri, chiar şi prin încăpăţânarea cu care îşi reitera temele în care simţea că se regăseşte mai uşor cititorul, astfel de concesii stilistice afectând uneori profunzimea poemelor, unitatea acestora într-o carte, ajungându-se uneori până la senzaţia că au fost adunate de-a valma între coperţi, de data aceasta putem indiscutabil vorbi despre o tuşare a maturităţii.
Sorin Grecu nu mai ia nimic la mişto, pastişele de retorică tragi-comică rămânând ca exerciţiu doar, ca experiment întru propria devenire.
De data aceasta efuziunile lirice acaparează totul, iau în stăpânire poemul, în pofida faptului că poetul încă trădează o anumită notă de sensibilitate ultragiată.
Deşi elogiază metafora în acest volum, într-un firesc pas spre cunoaşterea sublimă şi misterioasă a slovei cu care-şi îmbrăcă imaginile tuşate, poetul tinde încă să alunere înspre descriptivism, astfel reporterul luând indiscutabil faţa celui cu lira: „cu o calmă disperare în salonul de amputaţi/aflat sub efectul tranchilizantelor/îţi vizionezi acum viitorul//trezit apoi te minunezi/cum ciotul unui coleg ieşit involuntar peste pătură/aduce întrucâtva cu creştetul domnişoarei Pogany” (Micile navigări).
Citind aceste versuri nu ai cum să nu-ţi aminteşti de Noica analizând „Cuminţenia pământului” de acelaşi Brâncuşi, de un Noica ce remarca două înfăţişări contrastive la această sculptură.
El spunea că obrazul stâng şi aceeaşi parte ghemuită a corpului vorbesc indiscutabil despre o tânără ca împietrită, aflată parcă acolo dincolo de însăşi civilizaţia umană.
Celălalt obraz, ca la un pol opus, tăiat cu fineţe chirurgicală în marmură, are o cu totul altă linie facială, o altă expresie.
Aici nu mai primează o anumită formă de primitivitate - ca dincolo – un incipient proces de umanizare facându-şi simţită prezenţa şi influenţând arta.
Ei bine, nu pentru că în citatul mai sus dat Sorin Grecu a pomenit de o altă lucrare a marelui scuptor fac acest paralelism, ci pentru că impresia de căpătâi a acestui volum este că el ţi se relevă cu totul şi cu totul altfel, în funcţie de starea emoţională şi de disponibilitatea pe care o ai când te apuci de citit.
În funcţie de această stare, de receptivitatea şi bagajul cultural al cititorului, lectura poate fi una facilă, puerilă chiar, putând a te încerca senzaţia că ţii în mână o carte cu sensuri şi cuvinte adunate de-a valma.
Sau, în cazul fericit şi dorit, în absenţa superficialităţii care ne marchează vieţuirea, simţi experimentul la care te provoacă mereu şi mereu Sorin Grecu, descoperi jocul acesta subtil ţinut în frâu cu atâtea şi atâtea nuanţe de clişee desprinse dintr-un altfel banal cotidian.
„jocul acesta se scurge la nesfârşit/ca o umoare/şi loviturile se anihilează reciproc/până-ntr-o zi/când cu adevărat ai să sucombi//duplicitate şocantă precum/culcatul în acelaşi pat cu duşmanul/sau a victimei cu călăul” zice poetul în poemul ce dă titlul volumului, întărind cele subliniate de noi.
Despre acest rebel al poemului, despre acest nonconformism al poetului Daniel Corbu scria, în revista Feed – Back, cu un an înaintea apariţiei acestui volum că vorbim de un: „poet de vocaţie, apostol al meditaţiei citadine şi proprietar al unui nonconformism structural (...) este un rebel la nivel ideal şi lingvistic, urmărind în permanenţă impunerea unui anormal propriu, provenit din mitologizări, transfigurări ale realului...”.
Da, „curat murdar”, Sorin Grecu aduce în poezia sa nunanţe şi simboluri mai puţin uzitate până acum, şi nu neapărat pentru că s-ar teme de faptul că temele ar fi fost deja epuizate, ci parcă din acel nonconformism de acre vorbea Daniel Corbu: „gloriosul cancer de colon al infinitului” (Mic manual de traumatologie), sau „ci doar pe buzele zeului atins de spleen/în splină” (Şi nu ştiai...), sau „ceva mai târziu la crâşma de cartier/îi întâlneşti pe camarazii din copilărie/însă n-ai vorbit cum vorbi cu ei/toropiţi de băutură cu capetele prăbuşite pe masă/îşi dorm acum somnul de frumuseţe” (Linişte).
Şi acest volum este grevat de reporter, invocarea stampei cu amicii beţi din copilărie fiind cu adevărat un sistem de referinţă a imixtiunii jurnalistului în procesul liric, precum şi alte şi alte exemple nu fac decât să ne arate uşurinţa cu care Sorin Grecu se strecoară printre teme şi simboluri, dar şi încăpăţânarea lui de-a epara, sfidarea unor căi mai mult sau mai puţin bătătorite până acum în poezie părând a fi trăsătura de bază (şi) a acestui volum.
Un volum sub care poetul acesta nu mai poate coborâ ştacheta.