”Sunt prea bătrân pentru a mă mai putea maturiza!” (Ioan Marchiș)
Interviu cu sculptorul Dr. Ioan Marchiș, realizat în atelierul său din Ocoliș
-Aici, în atelierul tău de la Ocoliș, te-am văzut, adeseori modelând în lut, în ghips, dar niciodată cioplind un lemn. La ce lucrezi acum, domnule Marchiș?
-Acest trunchi de nuc bătrân de aproape 200 de ani are peste 2 metri înălțime și cântărește peste o tonă. Lucrarea pe care o fac se intitulează Fata din nuc, pentru că va fi o zeiță, o zână ca în basmul lui Dimitrie Anghel, Fata din dafin.
-În basm sunt evocate amintiri din anii copilăriei. De ce sculptezi tu zâne la vârsta asta, a ta, care se vede din poză?
-Eu sunt din Maramureș, născut pe valea Izei. Din pruncie am rămas cu credința că zeitățile se ascund în arbori, se ascund zeități înăuntru. Fiind un copac vindecător, imposibil să nu aibă nucul în el o asemenea forță. Caut energia nucului, care cred că e de genul feminin. Am foarte multe schițe, în care mă preocupă la femeie părul. Femeia simbolizează părul și piaptănul care ordonează podoaba capilară. Piaptănul e un simbol masculin care ordonează apa neagră. Părul e ca un râu negru, ca noaptea. Femeile pe care le sculptez au părul mai lung decât picioarele, stau pe propriul păr sau părul se transformă într-o barcă, în care ele plutesc.
-Cum zice și Brâncuși, sculptura ține de maturitate.
-Eu am făcut și artă monumentală. Am reprezentat eroi ai neamului, voievozi, dar când am concepții personale sculpturale, mă duc spre arhetip. Am făcut din juguri diavoli îmblânziți, pentru că maramureșenii îmblânzesc pe diavol, noaptea, prin magie și când mă apuc de lucrări personale, dincolo de comenzi sociale, mă duc spre arhetip și spre miturile Maramureșului. Nu pentru că așa a făcut și Vida Geza și Brâncuși, ci pentru că așa mi-e tendința. Nu caut nici un model pentru că vreau să mă regăsesc pe mine, dar semeni cu alții fără să vrei, întrucât și ei au rădăcinile pe care le-ai avut tu. Și atunci, sculptura românească seamănă. Sunt atras de lemn, nu de tablă. Sunt maramureșean și de aia am rămas aici, nu m-am dus în Londra sau în altă țară.
-În femeie ce găsești: iubire, simbol sau un nod?
În femeie găsești eternitatea, cheia unui nod, cheia unui mister. Femeia nu e
responsabilă de zeitatea care este ea. Ea este misterul vieții și al creației.
Conștientul ei nu-i responsabil pentru ce aduce ea din mitologie, ce aduce
ea din esența umană. Ea n-ar suporta esența aceasta dacă ar fi adusă la nivel
de conștient. De aceea femeia este instinctivă. Nu-și
poate domina forțele din ea. Bărbații care pictează sau sculptează femei caută acel mister. Misterul speciei, misterul nopții, misterul creației, misterul de dincolo de minte. Femeia este o punte spre mister. De aceea ea e creatoare. Bărbatul e un element al creației, dar femeia poartă în pântece oul . Bărbatul e rațional, citibil, femeia nu. De aceea se zice femeia și dracul. De aceea femeile și dracul atrag misterele.
-Care-i legătura mitologică între daci și maramureșeni?
-Creștinismul a fost foarte repede adoptat de către maramureșeni, pentru că dacii aveau acest crez al nemuririi. Creștinismul e o religie modernă, care a înțeles că nu poate distruge toată mitologia și atunci a adoptat-o. Sărbătorile mitologice au fost preluate sub altă denumire. Legăturile noaste cu miturile străvechi, cu pământul, cu cerul sunt foarte puternice și azi. Noi, cei care creăm artă modernă, încercăm să redescoperim viața miturilor vechi, fără a fi anticreștini. Încercăm să descoperim și tainele și rădăcinile strămoșilor noștri, care oricum clocotesc în noi, ori le recunoaștem ori nu. Iraționalul e o parte a noastră ca raționalul. Conștiința noastră e doar o lanternă care decupează o rază subțire din necunoscutul care ne înconjoară. Iraționalul, la fel e fascicul slab care taie puțin din întunericul care ne cuprinde și din mister. Omul e mult mai mult decât poate gândi și înțelege. Important pentru gena umană este invizibilul dintre noi. În mitologie sunt adevăratele legități, ele sunt ascunse. Dincolo de rațiune, mai este intuiția care sondează alte zone. Arta plastică e un limbaj nonverbal, care caută alte laturi ale misterelor umane. De aceea artiștii trebuie lăsați să facă ce vor ei.
-Dacă ar fi să îl modelezi pe Creator, cum ai face-o Ce vârstă, ce formă i-ai da lui Dumnezeu, în concepția ta?
-Dumnezeu ia toate formele. Are mai multe chipuri care strălucesc în multe culori, cum zicea Stefan Heym, laureat al Premiului Nobel. În orice faci este și un chip al lui Dumnezeu. Și noi, oamenii suntem un chip al lui.
-Eu cred că suntem chiar o părticică din Dumnezeu.
-El nu are formă, dar tot ce are formă are și forma Lui. Ca atare, orice operă sinceră are ceva din Dumnezeu. Materia este o formă a lui Dumnezeu în toată manifestarea ei. În fond, fiecare dintre noi îl construiește pe Dumnezeu, atunci când crede. Îl construiește în imaginația lui sau în lemn, ori piatră. Dacă nu-l construiești pe Dumnezeu, atunci nu poți înțelege. Asta nu înseamnă că Dumnezeu poate fi construit. Construcțiile pe care le facem noi dând chipul lui Dumnezeu sunt provizorii, dar și reale. Dumnezeu nu poate fi însă epuizat printr-o imagine
-Ce legătură are filosofia cu sculptura?
-Arta plastică a însemnat cultură. Nu există artă fără cultură. Arta presupune cunoaștere, cultură și de aceea ajunge la un anumit tip de filosofie. Arta încearcă să acopere zone dincolo de cuvânt. O lucrare de artă nu poate fi epuizată prin cuvinte, întrucât sunt limbaje paralele. Nonverbalul cu verbalul se îmbrățișează. De aceea artiștii plastici caută scriitorii. Plasticienii caută o lume dincolo de cuvânt, deoarece cuvântul înrobește Opera de artă te relaxează pentru că ea este dincolo de gândirea ta. Arta plastică este o mare de liniște, dincolo de cuvinte.
-Ce fel de Doctor ești tu: de suflete?
-Eu nu cred în doctorate în artă plastică, așa cum se face acum, pentru a echivala un profesor de liceu să poată preda în universități. Eu sunt doctor în Filosofie, în semiotică. Am scris despre semnele din Maramureș în comunicările non-verbale. Doctorat se poate face numai în științe, în cercetare, nu în artă. Sunt atras de sculptură, dar și de filosofie. Îndrăgostit de lemn. Strămoșii mei au fost sculptori și dulgheri, morari și constructori de case din lemn. Ţăranul și lucrează, dar și gândește simplu. El nu va risipi piatra sau lemnul. El va ști să facă orice lucru respectând materialul și ideea lui. Ţăranii ne dau această lecție de comuniune cu Natura. Până unde să forțezi sau să exploatezi natura? Cum să o respecți și să o lași și pe ea să trăiască. Și eu sunt un țăran, un țăran rătăcit de esențele a ceea ce înseamnă țăran, deoarece gena mea de maramureșean este mai puternică decât cultura pe care o am.
-Cum ai ajuns domn, de la țară?
-Eu nu sunt domn. Viața te aruncă pe tot felul de căi.
-Ai făcut Liceul de Artă la Baia Mare, Facultatea de Artă Plastică la Cluj. De cei ai dat examene de diferență și ai urmat și Filosofia?
-Pentru a-mi putea da doctoratul în semantică, cu o teză despre limbajul nonverbal. Am zeci de statui în bronz, busturi. Cele mai cunoscute: Pintea Viteazul de la Jandarmerie și Bogdan Vodă de la Cuhea. Cu Arcul Solar de la Buclă (Baia Mare) am reușit să fac un cântec în grinzi. Acolo m-am despărțit de detaliu. Am făcut o lucrare de dulgherie, în cultul Soarelui, cu 4 intrări și o poartă spre Soare, care din păcate n-a rezist decât 30 de ani. A fost prima lucrare monumentală, care a fost și premiată în 1982. Lucrarea arăta ca un templu de sacrificiu, un loc de iluminare. De aceea băimărenii au numit-o Spânzurătoare. La revoluție, acolo au spânzurat portretul lui Ceaușescu. În fond, orice altar e un loc de sacrificiu, o poartă.
- De 15 minute, de când am început dialogul, nu ai lăsat din mână dalta și ciocanul, nici măcar nu mai privit. Te-a preocupat doar zâna ta. Când o să te maturizezi?
-N-am nici o șansă. Nu mai am timp. Sunt prea bătrân pentru a mă mai putea maturiza.
(Graiul Maramureșului, august, 2015)