Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2015

Scris de Katona Anca. Posted in Cultura


Filiala Nord  Vest a Ordinul Arhitecţilor din România, are plăcerea de a vă invita la:     Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2015
          Acest eveniment se adresează în egală măsură locuitorilor şi instituţiilor Municipiului Baia Mare, fiind o şansă inedită de implicare în formarea unei noi viziuni privind valorile arhitecturale şi urbanistice propuse de specialiştii în domeniu.
Expoziţia ''Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2015'', va cuprinde două secţiuni: lucrări realizate şi proiecte. Lucrările prezentate sunt realizate de membrii filialei şi cuprind o varietate de teme funcţionale: rezidenţial, educaţional, birouri, turism, de cult, de agrement, amenajări interioare.

Ca și in ediția precedentă,  pe lângă voturile exprimate de arhitecții filialei, publicul participant va avea posibilitatea să-şi expună părerea faţă de proiectele expuse, votând lucrările preferate.

Vernisajul expoziţiei ''Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2014'' va avea loc în data de 17 noiembrie, la Galeria de Artă Baia Mare (bd. Bucureşti, nr.6), începând cu ora 18.00.

Evenimentul este organizat de Ordinul Arhitecţilor din România Filiala Nord-Vest, în colaborare cu Filiala Baia Mare a Uniunii Artiştilor Plastici din România, asociaţii care şi-au propus să răsplătească performanţa în arhitectură şi să aducă în faţa opiniei publice proiecte reprezentative pentru comunitatea locală. Am fost sprijiniti în eforturile noastre de o parte a colaboratorilor tradiționali: CEMACON, CREATON si STO RO cărora le mulțumim și pe această cale.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026