Persoana care i-a fost alături poetului Mihai Eminescu în cele mai cumplite momente ale ultimilor săi ani a fost Harieta Eminovici, sora poetului. Infirmă, Harieta se târa pe brânci şi cheltuia până şi ultimii bani pentru a alina suferinţele fratelui.
Pe data de 10 aprilie 1887, poetul Mihai Eminescu ieşea de pe poarta sanatoriului de la Mănăstirea Neamţului. Stătuse închis aproape un an de zile, în urma unei crize maniacale, şi a primit tratamentul vremii pentru alienare mintală. La 37 de ani, poetul era un om fără adăpost, bolnav şi părăsit.
Tatăl său pierduse cea mai mare parte din avere şi vânduse tot ce a mai rămas. Eminescu nu mai avea casă şi îi mai trăiau doar două surori şi un frate. Aglaie tocmai rămăsese văduvă şi săracă lipită, Harieta era săracă şi oloagă, iar cu fratele Matei nu mai ţinuse legătura.
Deşi la Iaşi avea mai multe şanse să obţină o slujbă, Mihai Eminescu se hotărăşte să plece către Botoşani, oraşul său natal. La Iaşi nu dorea să mai plece, fiindu-i ruşine de crizele care l-au adus la sanatoriul de la Mănăstirea Neamţului. „În loc să se ducă la Iaşi, unde postul de subbibliotecar nu-l mai aştepta, şi din ruşinea poate de a mai da ochii cu lumea care îl văzuse în gesturi nechibzuite, nimeri condus de un G. Buzescu până la Paşcani, la Botoşani”, preciza George Călinescu în lucrarea sa ”Viaţa lui Eminescu”. Aici nu mai avea unde locui. Cu toate acestea, s-a dus la sora sa Harieta.
”Îngerul păzitor” al lui Eminescu
Astfel, la 11 aprilie 1887, în pragul căsuţei din strada Sf. Niculai nr. 8 din târgul Botoşanilor apăru poetul Mihai Eminescu. Îl întâmpină sora acestuia, Harieta Eminovici. Avea 33 de ani şi era invalidă. Mai precis, îşi mişca anevoios picioarele cu ajutorul unor proteze grele din fier. ”Acea fată bătrână, oloagă, spijinită şi împiedicată totdeauna în mers de nişte maşini în greutate de 5 oca, de fier” îşi primise fratele cu braţele deschise.
Îl iubea într-un mod cu totul apare, considerându-l un geniu neînţeles şi pe care trebuia să-l protejeze. Îl instalase imediat într-o cameră din căsuţa ei. ”Harieta nutrea pentru Eminescu un respect religios şi agresiv şi, când acesta păşi pragul casei sale, ea crezu că fusese aleasă de providenţă să redea omenirii pe marele creator întunecat”, scria Călinescu.
