Festivalul Internaţional de Poezie “Mihai Eminescu”, ediţia a XXIII-a

Scris de RP. Posted in Cultura


Luni, 13 ianuarie 2014, la Colegiul Naţional Traian din Drobeta Turnu Severin de la ora 13:00 v debuta a XXIII-a ediţie a Festivalul Internaţional de Poezie "Mihai Eminescu" din al cărui juriu vor face parte prof. univ.dr. Tudor Nedelcea şi prof.dr. Florian Copcea.

Membri ai aceluiaşi juriu vor fi şi academicianul Gheorghe Păun, prof. Cornel Boteanu, prof.univ.dr. Vasile Bahnaru, prof. Paula Romanescu, Vasile Barbu (Serbia), prof. univ. Emil Lungeanu, Jean Băileşteanu şi academicianul Valeriu Matei.

Nominalizările la Premiul Eminescu din acest an sunt:

Academician Eugen Simion, academician Mihai Cimpoi, prof. Paul Aretzu, Constantin Pădureanu, prof.univ. Elena Zăbavă, prof.univ. dr. Mihaela Albu, prof.univ.dr. Ioan Viorel Boldurenau, prof. Emanuela Buşoi, prof. Titu Dinuţ, prof. Dan Anghelescu, Roha Eliza, Victoria Milescu, Hanna Bota, Ileana Roman, Arcadie Chirişbaun, Vasile Morar, Maria Nenadici, Eugen Dulbaba, prof. univ. Gheorghe Rancu, Puiu Răducan, Revista "Curtea de la Argeş", Revista "Vorba Noastră", Revista "Piramida", Revista "Lumina".

Program:

Luni, 13 ianuarie 2014, Colegiul Naţional Traian din Drobeta Turnu Severin ora 13,00:

Deschiderea Festivalului

Decernarea premiilor "Eminescu"

Depunerea unei jerbe de flori la statuia poetului

Rostiri poetice.

Luni, 13 ianuarie 2014, Muzeul satului din Cerneţi, comuna Şimian, ora 16,00:

Vernisajul expoziţiei de fotografie veche "Memoria satului românesc"

Simpozion: Actualitatea lui Mihai Eminescu

Rostiri poetice

Lansări de carte.

Marţi, 14 ianuarie 2014, Primăria oraşului Băile Herculane, ora 9,00:

Colocvii eminesciene

Decernarea premiilor Eminescu

Depunere jerbă de flori la statuia poetului.

Marţi, 14 ianuarie 2014, Primăria oraşului Orşova , ora 12,00:

Masă rotundă: Mihai Eminescu

Decernarea premiilor Eminescu

Depunere jerbă de flori la statuia poetului.

Marţi, 14 ianuarie 2014, Mânăstirea Sf.Ana, ora 13,30:

Slujbă de pomenire a poetului Mihai Eminescu

Decernarea Premiilor Pamfil Şeicaru.

Miercuri, 15 ianuarie 2014, Muzeul satului din Cerneţi, comuna Şimian, ora 10,00:

Rostiri eminesciene.

ORGANIZATORI: Arhiepiscopia Severinului şi Strehaiei, Prefectura judeţului Mehedinţi, Consiliul Judeţean Mehedinţi, Centrul Cultural "Nichita Stănescu", Casa Municipală de Cultură Drobeta Turnu Severin, Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, Primăria municipiului Orşova, Primăria oraşului Băile Herculane, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Primăria comunei Şimian, Societatea Scriitorilor Danubieni şi Fundaţia Culturală Lumina.

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=11799:festivalul-internaional-de-poezie-mihai-eminescu-ediia-a-xxiii-a&catid=53:eveniment&Itemid=77

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026