Vrei să trăiești veșnic? Nu există nicio limită teoretică a duratei de viață a omului

Scris de Beatrice Dumitru. Posted in Ancheta


Oamenii pot trăi probabil până la cel puțin 130 de ani și poate cu mult peste, deși șansele de a ajunge la o vârstă atât de înaintată sunt extrem de scăzute, potrivit noilor cercetări.
Limita maximă a duratei de viață a omului a fost multă vreme dezbătută, iar studii recente susțin că se poate trăi până la 150 de ani sau argumentează că nu există o vârstă teoretică maximă, notează Science Alert.
Noua cercetare, publicată în revista Royal Society Open Science, analizează noi date despre supercentenari, persoane cu vârsta de 110 ani sau mai mult și despre cele cu vârsta de 105 ani sau peste.
În timp ce riscul de deces crește, în general, pe parcursul vieții, analiza cercetătorilor arată că, de fapt, acest risc atinge un platou și rămâne constant la un procent de 50-50.



„După vârsta de 110 ani, ne putem gândi să mai trăim un an este ca și cum am da cu banul”, a spus Anthony Davison, autorul studiului și profesor de statistică la Institutul Federal Elvețian de Tehnologie din Lausanne.

Pe baza datelor disponibile până în prezent, se pare că oamenii pot trăi până la cel puțin 130 de ani, dar  concluziile studiului spun că nu există o limită a duratei de viață a omului.

Primul set de date pe care echipa l-a studiat a vizat o bază de date internațională pentru longevitate, care acoperă peste 1.100 de persoane cu vârste de 110 ani, din 13 țări.

Al doilea provine din Italia și se referă la persoanele care aveau cel puțin 105 ani, între ianuarie 2009 și decembrie 2015.

O șansă la un milion

Cercetarea implică extrapolarea datelelor existente, dar Davison a spus că aceasta este o abordare logică. Totuși, doar pentru că oamenii pot ajunge, teoretic, la 130 de ani sau mai mult, nu înseamnă că se va întâmpla prea curând.

Analiza include persoane care au depășit vârsta de 100 de ani. Și chiar dacă un om ajunge la vârsta de 110 ani, șansa ca el să atingă vârsta de 130 este „aproximativ de una la un milion, ceea ce foarte puțin probabil să se întâmple”, a spus Davison.

El crede că s-ar putea să fie oameni care ajung la 130 în decursul secolului, pe măsură ce mai mulți ajung la statutul de supercentenar, crescând șansele să devină acea excepție dintr-un milion.

Cea mai în vârstă persoană din lume, înregistrată, este franțuzoaica Jeanne Calment, care a murit în 1997 la vârsta confirmată de 122 de ani, în timp ce cea mai bătrână persoană din lume în viață, înregistrată, este japoneza Kane Tanaka, care are 118 ani.

https://www.descopera.ro/stiinta/19823232-vrei-sa-traiesti-vesnic-nu-exista-nicio-limita-teoretica-a-duratei-de-viata-a-omului

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2021