De ce spălatul pe mâini funcţionează împotriva coronavirusului şi a altor patogeni?

Scris de DN. Posted in Ancheta


Autorităţile ne recomandă să ne spălăm mânile cu apă şi săpun cel putin 20 de secunde.
De când situaţia coronavirusului a devenit o problemă internaţională, autorităţile din sănătate şi nu numai au emis o serie de recomandări şi avertismente prin care am putea să limităm riscul de a ne infecta şi de a răspândi altor persoane acest virus.
Una dintre cele mai importante recomandări ale autorităţilor priveşte spălatul pe mâini cu apă şi săpun pentru cel puţin 20 de secunde. Dr. John Williams, directorul secţiei de boli infecţioase pediatrice din cadrul Spitalului din Pittsburg, Statele unite, citat de CNN, explică faptul că spălatul pe mâni omoară populaţiile de virusuri şi bacterii periculoase care se pot forma pe mâinile noastre.
Dr. Williams mai explică faptul că anual patru coronavirusuri sunt transmise între oameni, dar fără a provoca victime. În schimb, acestea sunt răspunzătoare pentru aproximativ o treime dintre cazurile de răceală obişnuită. Acesta mai explică faptul că spălatul pe mâni este o măsură de prevenţie în cazul gripei, care poate să ucidă şi milioane de persoane anual, în funcţie de tulpina care se manifestă, dar şi metapneumovirusul, care cauzează o infecţie respiratorie care poate duce la pneumonie.



Cum reuşeşte spălatul pe mâini să ofere o protecţie aşa extinsă?

Studiile au arătat faptul că eficienţa acestui gest comun este datorată caracteristicilor săpunului dar şi a alcoolului, altă substanţă care afectează patogenii şi structurii coronavirusului. Dr. Williams explică faptul că atunci când un astfel de virus este analizat la microscop, acesta prezintă  serie de extremităţi ascuţite, acestea fiind cele care dau şi numele virusului, sub acestea se află un start de lipide, grăsimi.

În acest punct, Williams ne cere să ne imaginăm că spălăm vase pe care sunt urme de grăsime, apa caldă va avea un efect limitat, dar în combinaţie cu detergentul de vase, care asemănător săpunului de mâini dezintegrează grăsimile, putem să avem vase curate. Astfel, explică cercetătorul, săpunul dezintegrează lipidele coronavirusului, eliminând stratul exerior al acestuia şi dezactivând capacitatea acestuia de a intra în celulele umane.

Proprietăţile chimice ale săpunului în contact cu apa reprezintă o ameninţare pentru coronavirus, dar la fel de importantă este tehnica pe care o folosim pentru a ne spăla pe mâni. Medici ne explică faptul că intervalul minim recomandat pentru spălarea mâinilor a fost gândit astfel încât să ne asigure posibilitatea de a ne spăla nu doar suprafeţele mari ale mâinilor, dar şi spaţiul dintre degete sau unghiile.

„Toate aceste bule şi spumă ... literalmente atacă germenii şi îi aruncă la scurgere”, explică dr. Williams

Williams ne recomandă să ne spălăm pe mâini cu apă caldă şi săpun, el explică că astfel vom obţine cele mai bune rezultate, totuşi, dacă nu avem la dispoziţie apă caldă, el recomandă ca spălatul să fie realizat mai insistent decât în mod obişnuit.
Alcoolul sanitar

O altă recomandare a autorităţilor şi a mediiclor este aceea de a ne dezinfecta suprafeţele pe care le atingem în mod constant. Dr. William Schaffner, profesor Facultăţii de Medicină a Universităţii Vanderbilt din Statele Unite ale Americii, explică faptul că alcoolul sanitar poate să ucidă la rândul său virusurile şi bacteriile, dar, pentru a fi eficient, acesta trebuie să aibă o concentraţie de peste 60%.

La fel ca în cazul săpunului, medicii explică faptul că este nevoie de o aplicare extinsă şi atentă a alcoolului sanitar pe mâni sau pe suprafeţe pentru a ne asigura că funcţionează. Cercetătorii explică faptul că alcoolul este un bun biocid datorită faptului că atunci când intră în contact cu un virus îi distruge membrana celulară.

https://www.descopera.ro/mari-intrebari/19018602-de-ce-spalatul-pe-maini-functioneaza-impotriva-coronavirusului-si-a-altor-patogeni

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2020