Coronavirusuri similare cu COVID-19, identificate la pangolini

Scris de DN. Posted in Ancheta


Traficul ilegal de pangolini către China reprezintă o ameninţare continuă pentru sănătatea publică.
Un studiu recent, în cadrul căruia oamenii de ştiinţă au încercat să identifice „veriga” lipsă în evoluţia SARS-CoV-2 a dus la descoperirea a două noi coronavirusuri (înrudite cu cel care reprezintă sursa pandemiei actuale) în transporturile ilegale de pangolini către China. Oamenii de ştiinţă care au lucrat la acest studiu sunt de părere că această piaţă neagră a animalelor reprezintă o ameninţare pentru sănătatea publică, notează Science Alert.
Această descoperire, realizată de către oameni de ştiinţă din China continentală, dar şi Hong Kong, vine la scurt timp după ce pangolinii au fost identificaţi drept sursa cea mai probabilă a actualei pandemii. Studiile genetice iniţiale sugerau că SARS-CoV-2 ar putea să provină de la coloniile de lilieci din Yunnan, aflate în sud-vestul Chinei. Totuşi, este greu de imaginat cum ar fi reuşit virusul în aceste condiţii să infecteze locuitorii unui oraş aflat la peste 1.000 de kilometrii depărtare.



Cercetătorii explică faptul că este cât se poate de sigur ca pangolinul să fie sursa acestei pandemii şi asta deoarece acest animal este considerat o delicatesă culinară şi un tonic. Din această cauză, cercetătorii sunt de părere că studierea pangolinilor trebuie să fie primul pas pentru căutarea unui virus zoonotic, acei patogeni care trec de la animalele non-umane la om.

În cadrul acestui studiu au fost folosite mostre îngheţate de ţesut provenind de la 18 pangolini rechiziţionaţi între anii 2017 şi 2018 de către autorităţi. Analizele genetice au arătat că ARN-ul specific coronavirusului a fost identificat în şase dintre cele 43 de mostre analizate, ceea ce a dus la identificarea a cinci animale purtătoare.

Virurile descoperite nu corespundeau în totalitate cu SARS-CoV-2, dar unele secvenţe importante erau identice. Oamenii de ştiinţă explică faptul că patogenii identificaţi în mostrele studiate erau similari cu SARS-CoV-2, într-o proporţie care varia de la 85,5% la 92,4%.

Cercetătorii explică faptul că nu au identificat veriga lipsă, dar că aceste descoperiri ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru autorităţile din China în ceea ce priveşte riscurile asociate traficului de pangolini şi alte animale exotice.

Studiul a fost publicat în Nature.

https://www.descopera.ro/natura/19024093-coronavirusuri-similare-cu-covid-19-identificate-la-pangolini

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024