De ce NU muncesc deţinuţii din România. Cât pot câştiga pe oră şi câţi s-au oferit, voluntar, să aibă "activităţi lucrative"

Deşi pot fi plătiţi cu un salariu aproape cât cel al unui angajat cu salariul minim net pe economie şi pot beneficia, uneori, şi de ieşirea din interiorul penitenciarului dar şi de beneficii precum ar fi primirea de pachete suplimentare din exterior şi primirea mai multor vizite, doar 32% dintre persoanele private de libertate din România, respectiv circa 7.400, pot fi folosite la muncă de către penitenciarele în care se află. Dintre aceştia doar o treime au fost şi remuneraţi. Circa 3.500 de deţinuţi au refuzat, în mod expres, să participe la "activităţi lucrative".
În perioada 2008-2012, dintre cele 28.569 de persoane (media pe cei cinci ani) private de libertate din sistemul naţional de penitenciare doar o treime au muncit pe bani, fiind plătiţi, în medie, cu cinci lei pe oră, respectiv cu 38% mai mult decât salariul orar minim reglementat în acea perioadă, conform unui raport al Curţii de Conturi privind "constituirea, administrarea şi utilizarea veniturilor extrabugetare la Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi entităţilor subordonate, pentru perioada 2008-2012".
Conform reglementărilor în vigoare, din plata obţinută pentru munca depusă de persoane privată de libertate, penitenciarul respectiv încasează 60%, diferenţa de 40% revenindu-i deţinutului. Din aceşti 40%, persoana condamnată poate folosi 75% pe durata executării pedepsei, diferenţa de 25% fiind consemnată pe numele deţinutului urmând să fie încasată de acesta, împreună cu dobânda aferentă, în momentul punerii în libertate.
Dintre cei aproape 7.400 de deţinuţi (media anuală în perioada 2008-2012) care au lucrat, circa 4.700 (medie anuală) au muncit în interiorul locului de deţinere şi în regie proprie, aceştia nefiind remuneraţi. Circa 2.600 (medie anuală) au prestat servicii cu plată (10,75% din efectivul mediu anual iar 49 de deţinuţi au efectuat muncă pe bază de voluntariat şi/sau în caz de calamitate, fără plată, conform raportului.
Penitenciarele din România sunt subvenţionate în proporţie de peste 92%
Din total veniturilor obţinute de ANP în 2012, de exemplu, de puţin peste 900 de milioane de lei, 827 de milioane de lei reprezintă subvenţii de la stat, bani viraţi de la buget, veniturile extrabugetare fiind de 7,74% din total, respectiv de aproape 70 de milioane de lei. Dintre aceşti 70 de milioane de lei, circa 37 de milioane de lei au fost obţinute din prestarea de servicii, respectiv din "închirierea" forţei de muncă.
Dincolo de caracterul economic al acestei activităţi, Curtea de Conturi subliniază şi caracterul social, respectiv impactul benefic pe care îl are munca în cazul persoanelor private de libertate. "Folosirea persoanelor private de libertate la activităţile productive, element principal al regimului de executare a pedepselor privative de libertate, are ca obiectiv major adaptarea comportamentului persoanei condamnate la valorile sociale recunoscute de lege, susţinută de de schimbări în atitudini şi de dezvoltarea de competenţe", se subliniază în raportul oficial.
Cititi mai departe: http://www.gandul.info/stiri/de-ce-nu-muncesc-detinutii-din-romania-cat-pot-castiga-pe-ora-si-cati-s-au-oferit-voluntar-sa-aiba-activitati-lucrative-14747392
